«

»

Corina Ligia PĂTRAŞCU – POEME

PATRASCU Ligia Corina

VISUL

fugeau lumile dintr-o secundă
mâna dreapta a Domnului răsfira iţe
într-un război din care se ivea
un covor fermecat multicolor
multicelular şi multidimensional
pe care am urcat să te caut…

au ţâşnit luminile printre
coastele pământului
împărtăşindu-mă apoi
m-au întors în mână stângă

se făcea că…
toate lumile se prefăcuseră
în stane de piatră-
capetele mângâiau pământul
picioarele, cerul

mă împrăştiam prin Turnul Babel
orbită de friguri fără limbă
un Guliver călca pietre
iscând cutremure fantastice

se mai făcea că,
mergeam pe o apă lină

zburam pe covorul fermecat fericită
alături zâmbea prinţul
din poveste
curgeau râuri de îngeri

cocoşii strigau glorioşi primei dimineţi
în doi…

GRADINA MAMEI

în pântecul duminicii,
braţe în vânt
creionează săltând
plete salcâmilor
frunze sentimente
adună gura fântânii…
fluturii albi
desenează zig-zaguri
în grădina mamei mele
adiere de aripi
piersici nude la umbră
bate vântul o frunză
un greiere cântă
pe palma sfântă
a smochinului
parfumul reginelor
umple văzduhul
imaculandu-l
sărut
icoana mamei

NUNTA COSMICĂ

Mă ridic şi mă îndrept din tină.
Şi ador să zbor, plutesc fără odihnă.
Mă-nvaţă, mă-nalţă şi m-alină
Cu dor, fior, amor. Strânsoare fină.
Nu mă opresc din drum. Tu, numai vină!
Mă-nalţ în zbor, în dor, fior. Tu, vină!
Iubind, iubită sunt, flacără vie!
Mă-nvăluieşti, lucind în poezie.
Alunec în culoare şi mă-nvelesc cu ea,
Culoare ce mă doare, cănd vine-n lipsa ta.
Şi mă prefac în roză, parfumu-mi picurând
Pe-o adiere lină, prin suflet străbătând.
Suflarea-ţi este blândă, pe chipu-mi tresărind,
Şi mângâierea-ţi caldă, pe trupul meu arzând.
Privirea ta străbate tot drumu-acesta lung
O clipă. Doar o clipă, şi eşti la mine-n gând.
Am sens acum, în drumul către tine!
Cu soare în privire, mănunchi de raze fine.
Cu stelele din noapte, ce toate murmurând:
“Iubirea ţi-e aproape, iţi face legământ!”
Şi luna îmi zâmbeşte cu gingaşă iubire,
Şi-mi dă şirag de perle. Din tine pân` la mine.
Şi oglindit în mare, întregul Cer ce cântă:
“E nuntă. Nuntă mare!”, iar mirii se sărută.
Pământul, vesel, e în sărbătoare!
Aşterne primăvară şi-mpodobind cununi ,
Copiii şi-i cuprinde, la pieptul Ei, zicând:
“Mereu să fiţi iubire, în lume strălucind!”

COLOANĂ INFINITĂ

Persistă o prezenţă stridentă slută…
văpăi de foc urcă în creştet
preling epiderma savurând-o
împinge trage sfâşie
Doamne, cum mai ticăie ceasul
ameninţă ultima secundă
pândeşte adulmecă suge
secătuieşte sugrumă
stă tolănită doamna în şezlong…
soarbe o-nghiţitură mare de sangria
bolboroseşte-nu ştiu în ce limbă sughite
stau la rând aşteptând zorii…

VERONICĂI MICLE

S-a dus…
şi-a luat dorul cu el
cin’ te mai sărută-n gând
din creştet pân’ la pământ
cine îţi dezmiardă ochii?
cin’ te alintă, Nicuţă,
cu degete de lumină
cântă adună în mâini,
părul, buzele, umeri?
apele-ţi curg şiroaie
slab înger
rece aşternut ai pus
grăbită pe drum
fără sensuri,
cumplit destin ales
Veronică,
nu veţi fi
Unul…
poate că-ntr-o zi, El
cu inima-i sângerandă
va şti să te-aducă-napoi ,
dându-şi ofrandă,
geniul rebel.

EMINESCU

Pe fruntea omenirii
ai fost sortit să fii
Poetul nemuririi-
patima iubirii
zbuciumul firii
clopot Cerului
mir sufletului
aur Pământului
sfâşiere dorului
freamăt codrului
vâjâitul gândului
aripă cuvântului
mângâiere florilor
şi al deşteptărilor
foşnetul frunzelor
mătasea stelelor
zbuciumul mărilor
Cântarea Cântărilor
răstignirea zorilor
Luceafăr nopţilor
ropotul ploilor
arsura buzelor
stânsoarea braţelor
sărut, picioarelor
zbuciumul cărnii
al preumblării
spre gemeni, ochii-i…
în braţele lunii
scrâşnetul furtunii
neliniştea teiului
caznă dorului
şi albastrului
înflorirea urii
agonia zării
şi a întristării
triunghiuri
zbor înjunghiat
…asasinat.

ÎNTR-UN VIS

Te strângeam cu patima macului
în altarul cu visuri
totul părea verosimil-
crescuseră roze din braţele noastre
dorul râdea încontinuu
azi-noapte,
mi-ai promis veşnicia.
––––––––––
Corina Ligia PĂTRAŞCU
Braşov, 25 ianuarie 2018

Lasă un răspuns