«

»

Georgeta BLENDEA- ZAMFIR: Mărgăritare de recunostinţă, pentru poezia Corinei Ligia Pătraşcu

PATRASCU CL - VAND ROCHIE DE MIREASA cop

Înfiorat Universul declară: „Ars poetica’, sugestivei intarsieri de elemente sensibile strecurate în versurile Corinei Ligia Pătraşcu. Paradox metaforic de la alfa la omega, de la bine la rău, poezia include idei îmbrăcate într-o haină halucinant de sugestivă. Alternanţele ţâşnesc în aria strălucită. Optzecistă dar mult îmbogăţită ultramodern în linia poeţilor contemporani îmbrăţişaţi de nemuritoarea metaforă, poeta surclasează linia creaţiei actuale: „din săbii de foc se preling rubine”. Rubinele în sângeriul roşului se nasc în fiecare vers al volumului: „Vând rochie de mireasă”. Simbolul ochilor de păun devoalează impresionanta sensibilitate a poetei, fascinată de splendori.
„Aleargă zilele nopţile

săruta mâna Cerului îngenunchiate
însetate de roua clopotniţelor
crinilor”.

Voilà! Poveste de viaţă prinsă ca fluturii în boldurile de aur ai metaforelor, „clopotniţele crinilor”, mă poartă la George Călinescu care l-a menţionat pe Mihai Eminescu în „tăria unui crin”. Îl regăsesc pe Nichita Stănescu desfăşurând paradoxal cuvintele până ajunge la necuvinte. Că în „Bolero-ul” lui Ravel, muzica interioară a Corinei Ligia Pătraşcu desfăşoară tonul ambiental al ritmului încântător. Scorpionul din fiinţa poetei se mişcă înainte şi înapoi în oceanul lui Odin eminescian, umplut cu fantastice comori lucrate de maestra bijutieră. Noţiuni ca dorul, mirul comunică basme din universul complex, ancestral al spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Metafora Timpului nu lipseşte din epopeea versifcată a volumului – include urme argheziene, sugestii privind cultura poetică a Corinei Ligia Pătraşcu:
„norii visează furtună
armăsarii pur-sânge
joacă macii înghiţiţi
de jarul apusului”.

Ca într-un avion printre nori, prindem în braţe diamante şlefuite în armonia inspiraţiei, iubirea conţinând podoaba roşie înflăcărată a macilor se defulează în versuri de o frumuseţe uimitoare în care contrastul dintre noţiunile poetice fascinează: versul „suspină cumpăna fântânii”. Ca pe întinsa câmpie cu fântâni a spaţiului nostru în care primordială e ospitalitatea se derulează ideile intrinseci ale volumului, se pare că vin dintr-o Preistorie a Daciei fundamentată pe o cultură uimitoare. Valenţele fosforescente diverg, ameţesc printr-o lumină binefăcătoare: „răsăritul aşteaptă coacerea”. Motivul soarelui se derulează ca o aură de mister pătrunzând fiinţa în alveolele existenţei. Ondinele eminesciene îşi devoalează misterele prin curgerea în nuditatea versului împodobit de perfecţiune.

Poezia „Amfora” trimite gândul la Jacques Prevert, în linia de comunicare; însă Corina Ligia Pătraşcu împodobeşte ideea lui Prevert, o înnobilează oferindu-ne fascinaţia unei poezii îmbrăcate amplu, într-un buchet aromitor. „Amprentele dulci” pe care iubitul le prinde în feminitate se definesc prin „mă”; „in nuce”, egoul poetei într-un delir în nevoia de a fi iubită. Coroana regală pe care o primeşte mireasa la nunta în stil ortodox este împodobită cu briliantele dorinţelor clădite în feminitate.

Valoarea din poemul „Aur” impune noţiunea chihlimbarului care în ancestralitate era cel mai preţios. Există un Drum al chilimbarului, înainte de Drumul mătăsii (vezi, „Strămoşii românilor”). Şi iată că în „Revelaţie”, raportarea la George Coşbuc se poate face prin versul:
„aştern tăcută sufletu-mi
în trup de grâu”.

E o traiectorie venind din toate razele poetice ale predecesorilor, misterios ajunsă în călimară cu pana shakespiriană a poetei Corina Ligia Pătraşcu. Vocaţia de psiholog a incendiat subconştientul autoarei cu valori care se sublimează în noţiuni sugestiv-poetice ducând la fibrele ondulatorii ale conştiinţei cititorului. Anotimpurile nasc idei poetice devoalând minunile pe care ni le oferă Mama Geea-Mama Pământului-Mama Geţilor. Dăruirea femeii scorpion este într-o doză ce nu se poate cuprinde în exprimare. Ea oferă tot ceea ce este mai frumos pe lume. Sacrificiul ei este continuu, valoros şi eficient. Iată ofrandele:
„aş trece munţii cu tălpile goale
sfidând piscuri
aş creşte grăuntele cu lacrimi
fierbinţi”.

Plusul îl aduce poemul „Te provoc, iubire…”, cu versul: „ te încit, privindu-te…” Motivul privirii fixează esenţa iubirii. Energiile maxime se concentrează în privire: „Ochii sunt oglinda sufletului” (proverb) –
„cobor serpentine
sărutându-le”.

Ca într-un vârtej de dragoste, dorinţele se unduiesc în serpentine sub luciul galben al lunii, trimiţând raze tainice printre tulpini. Poezia Corinei Ligia Pătraşcu te face să devii călător prin lume, prin trăiri, prin penetrante sentimente, prin sublimări ale unui subconştient uimitor de vast; Univers de imagini. Motivul mamei înregistrează penetrante sentimente aşezate în rama împodobită cu infinită sugestie a simbolurilor. Amarul iubirii, veşmântul pe care ea îl îmbrăcă în notă tragică reflectă istoria poeziei. Se spune că tristeţea este haina poetului. Să sperăm că vom învăţa să iubim fără suferinţă. Există multe teorii pe aceste coordonate pe planetă. Simbolul „mesei”, venind din ancestralitate, trecând prin Lancelot, culminând brâncuşian pe tot mapamondul , este construit în poemul „Trezită”, prin noţiuni implicând sugestii universale.

Poemul „Promisiune” include acel perpetuu atu al femeii scorpion uimitoare în căutările mirobolante pentru devenire. Paradoxal, încă o „Ars poetica”, devoalând poezia în cuvinte nod, aureolată tandru, de soarele talentului. Motivul „dansului” concentrează nobilul vals. Valsul miresei este în opoziţie cu titlul volumului: Vând rochie de mireasă”, magicul hallo al poeziei rotunjeşte trecerea în linii ascendente în volum. Familiarizat cu intimitatea poetică a autoarei, cititorul se miră mereu, este fermecat de picurii ritmaţi interior, sclipitori, inspiratori propuşi de poetă.

„Trebuie să căutăm în cărţi numai subiectivitatea autorului”, subliniază Ion Itu, distinsul critic trecut în nefiinţă, în cartea: „Critica de tranziţie”, incluzând numele literaţilor braşoveni.
Poezia „Nu-mă –uita”, cu versurile:
„şalul coboară umerii dezgoliţi
un bob de rouă se prelinge
făr’ de glas
pe silueta fină a toamnei au rămas
copaci cu trupuri nude
mirând oglinzile cerului
că le-a crescut pe frunte
flori de nu-mă-uita”.

Când te regăseşti în intimitatea subiectivităţii poetului, nu-ţi rămâne decât să strigi: Evrika! O femeie frumoasă invocă simbolul feminităţii – Venus – împodobind versurile cu ştiinţa culturii greceşti. Vălul căutat în acoperirea intimităţii va trebui să-şi extindă tremurarea în lumea contemporană care se deznudează cu orice preţ – cum numai la psiholog, la preot , la cel mai bun prieten, se face…
„Venus”:
„…
după un timp
găsită rătăcind prin Milo
cu părul despletit umilă
în mâini nu mai ţinea nimic
şi-a dat tribut singurul măr
cu trupul gol cerşind un văl
să prindă nurii speriaţi de noapte”.

Poematica Corinei nu e doar mirific metaforică purtându-ne în nori- corăbii romantice în spaţiul albastru al inefabilului poetic. Intrinsec pregătirea psihologică îşi înfige teoriile în creaţia poetică. Echilibrul masculin-feminin; ying-yang, se cere în universalitatea devenirii. „Învăţaţi regulile succesului – gândiţi la scară mare”, ne îndeamnă David J. Schwatz în cartea: „Magica putere a gândului”.

Corina Ligia Pătraşcu păşeşte pe treptele succesului redării cunoştinţelor teoretice îmbrăcate în flamida împărătească a imaginilor artistice; o va aştepta Globul de aur al Învingătorului într-un spaţiu al Noului Pământ ce se prefigurează. Natura cu minunăţiile ei, care trebuie devoalată lumii, o prezintă autoarea în poemul care prezintă iubirea subtil: „Patima”. Iubirea duce în spate planeta. Polenizarea prin pistilul incisiv induce procreerea. „Atenţia trebuie îndreptată asupra obiectului dorinţei nu asupra lipsei lui”, citat din Esther şi Jerry Hicks. („Învăţăturile lui Abraham”).

Dorinţa, coadă multicoloră, ovală de păun îmbrăcă o carte a figurilor de stil; sădeşte sâmburii florilor roşii de maci; îşi îndreptă capul ca o credincioasă floare a soarelui după magicul ei adorat; induce o melodie intrinsecă beethoveniană purtând spre triumf existenţa zbuciumată, poartă răsuflarea cititorului în munţi, câmpii, pe capete de flori multicolore în desfăşurări fascinante sugerate de poetă. Prindem în bold de insectar poemul: „Toamnă târzie”, că să anunţăm minunata venire pe lume a poetei:
„dogoarea soarelui apusă
bat ploile urlând prin mine
strivind celule tremurânde
cu feţe triste

pietrele râd în hohote
privind vâltoarea frunzelor
din mine…”
––––––––-
Georgeta BLENDEA-ZAMFIR
Braşov, 10 ianuarie 2018

Lasă un răspuns