«

»

Alexandru Spătaru – versuri

Florile

Florile ştiu,
suferă, iubesc şi iartă;
izvoare limpezi de energie
înmiresmată, atoatetămăduitoare,
se oferă oricui, când
dragostea lor ne întâlneşte.

Pe cât de tare
ne va încerca durerea,
pe-atât vor fi mai parfumate…

Şi vor înflori mereu!

Ciudăţenii… aparente

Profund nedumerit, uimit
de ce i se întâmpla,
timpul n-a mai avut răgazul
nici să clipească; intra în lume
mişcarea instantanee.

Se linişti însă, de îndată:
în cartea existenţei lui
era înscris să se petreacă
bizare evenimente, de neînchipuit.
În matca sa curgea acum
un straniu val inalt .
Şi nu avea să fie ultimul.
Îl urma, tumultuos,
pe-o creastă mai înaltă,
o mişcare mai bizară;
trecea-n vârtejuri simultane
prin mai multe locuri.
Aşa se face că în vreme ce
eu mă găsesc la masa mea de lucru
şi scriu aceste încercări de versuri,
undeva departe le citesc.

Într-un conglomerat de ciudăţenii,
nu sunt surprins mai mult decât
de amabilitatea auditorilor
dispuşi să mă asculte…

Lasă un răspuns