«

»

Ioan Miclău- Gepianul: Un film, de o realitate dură

1

Un nou film românesc care merită a fi văzut!

În scenariul și regia sa artistică binecunoscută, cineastul nostru australian din Melbourne, dl. Ben Todică ne aduce un nou film al său care merită văzut. Este un film cu o temă atingătoare fiecărei ființe omenești!

Cu titlul, ”Marionetele Morții”, filmul se derulează pe You Tube de-alungul a 3 episoade! Observăm deasemenea căci imediat sub titlul filmului, în paranteză regizorul notează: (ea ne joacă). Adică (ea) Moartea ne joacă în multe chipuri și feluri! Personificată Moartea ne apare sub forma unui schelet omenesc ce ține o coasă în mână! Cum are ea să secere viețile oamenilor muritori, vom vedea și în acest film realizat de Ben Todică, fiind de fapt o referire la propria-i familie, a părinților săi plecați în lumea luminilor veșnice!
Se mai spune popular că moartea nu se apropie de noi, ci doar ne pândește, prinde momentele slăbirei fizice proprii, a bătrâneții, sau a factorilor exteriori, a îmtrejurărilor în care trăim! Indiferent însă cum, moartea survine în felul ei natural, adică: Sistemului nervos cerebral i se produc rupturi nereparabile, vene sau celule cerebrale zdrobite, oprirea inimii și a circulației sângelui, întregul corp cancerat,etc. cazuri în care moartea este prezentă și sigură de victorie!

Aminteam de cele 3 episoade ale filmului, așa dar să le urmărim!

Ben cu mama sa

Ben cu mama sa

In primul episod îl găsim pe însăși cineastul Ben în casa familiei sale din Ciudanovița, Banat, unde a crescut, supraveghind asupra mamei sale bolnave, împreună cu sora lui Mariana, cu fratele său mai mic Ghița, și nepoata Andreia Todică. Asta pentru că numai cu câteva zile înainte el primise un telefon aici în Australia, unde trăiește și are familia sa, să vină imediat acasă, deoarece mama sa nu mai are de trăit mai mult de o lună! Tot în câteva zile, Fiul era pe drum spre casa părintească, timp în care mintea lui Ben aduna amintirile anilor trecuți, când tatăl său fiind miner, a avut un accident la mina de uraniu, când în puțul minei căzu de mai sus o piatră mare care i-a spart craniul, rupându-i vene din creier si ca urmare la varsta de 72 de ani sau redeschis si sa dus. A muncit la mină timp de 39 de ani, își mai amintește de părintele său, era un om harnic, a fost decorat cu Ordinul Muncii Clasa I. L-au uitat cei de la partid, pensia era tot mai mică, iar rămânând singură mama celor trei copii, s-a îmbolnăvit și ea. Acum are să se ducă și ea după tata, își vorbea singur în sine Ben. Am devenit o familie pierdută. Fratele meu mai mic Ghița are și el o rămășiță de handicap, de la nașterea lui prin cezariană. Ulterior mama făcând o operație de hernie, aceasta îi devine catastrofală, pentru că se înfectase în înterior operația, începând niște dureri groaznice, de nesuferit. În acest timp neputându-și supraveghea nepoata ei Andreia, aceasta cade victimă unor necumpătați, născând prematur un copil la numai 11 ani! Cu toate acestea în amintirile sale, eroul propriului său film se afla acum la căpătâiul patului de suferință a mamei sale!
Rareori avem ocazia a urmări un asemenea film, de o realitate atât de dură dar adevărată și de care, într-un fel sau altul, fiecare avem parte!” Îmi amintesc de moartea mamei mele, și neavând eu soră, trebuia să o duc și să o așez eu la VC și să o curăț! Fiindcă mi-a dat viață!”

În Episodul 2, filmul derulează o noapte întreagă în care, Ben veghează la patul de suferință al mamei. Un caracter și un suflet de Fiu, care prin purtarea sa de grijă acordată mamei, devine un model de morală, de credință în Dumnezeu, merit care de fapt ridică valoarea filmului realizat. De fapt acest episod 2 este și intitulat sugestiv ”Păpușile Morții!, căci așa trebuiesc priviți părinții, ca niște adevărate păpuși vii, care ne-au născut și crescut!
Aurica Todică, mama artistului Ben, era acum întradevăr foarte suferindă, cerea mereu apă, iar Fiul ei sărea să-i dea paharul cu apă, medicamentele și acoperind-o să nu îi fie frig, deși ea ardea în interiorul ei!

Din nou reveniră la patul de suferință a mamei ceilalți copii ai ei, străduindu-se pe cât puteau să-i aline suferințele. Fiica ei Mariana Toroican, chiar avu dragul să-i facă și o oarecare manechiură, să-i taie unghiile, să îi îngrijească obrajii. Dar mama lor cerea încontinuu apă rece! Fiul mai mic Ghița, dădea și el o mână de ajutor, în timp ce fratele său mai mare Ben, îi mai plasa câte o glumă ca să-l învioreze, să-l facă mai activ. O ridicau, pentru a ține paharul în mâinile ei, o așezau apoi cu mare grijă, schimbântu-i poziția căci o dureau și oasele coastelor! Întradevăr, oricine va privi acest film se va înduioșa dar va și aprecia acel devotament al copiilor pentru mama lor!

Urmează episodul al treilea, și ultimul, în care suferințele și îngrijirile continuă, la care autorul filmului nu uită să amintească ajutorul familiilor vecine, Gheorghe Magdas și Maria Zapada. La un moment dat Ben exclamă îndurerat: ”Mama e pe moarte! Uite e galbenă, prindeți-i mâna! E moartă!” Toată familia era în jurul ei; după oftaturi îndurerate, începură să o îmbrace cu cele mai frumoase haine ale ei! Aurica Todică, (cu numele de fată Aurica Andrunachi), se născuse în anii 1932, în Moldova, deceda acum la 74 de ani, lăsând in urmă copiii care nu au părăsit-o până in clipa morții! Ben sesizează din nou: ”Uite, ce față frumoasă are acum, dispăruseră încrețiturile feței, mușchii se extinseră rotunjind frumos obrajii ei. Vizionând filmul se va convinge oricine de asta, fiind o generalitate de fapt, întotdeauna fiind!

Au urmat pregătirile de înmormântare, pregătirile de cult religios, și așa cum însăși dl. Ben Todica mărturisește, părinții săi au fost ortodocși, împrejurările iau dus către biserica Penticostală, fapt care rămâne o istorie a acelor vremuri, când comuniștii țineau sub controlul lor majoritatea problemelor religioase!

De data aceasta cineastul mulțumește iar cu multă iubire acelora ce au ajutat familia sa. În mod deosebit Îngrijitoarei Lili Fieraru, Îngrijitorului Titi Fieraru.

Bisericile Penticostale din Oravița și Ciudanovița, vin la căpătâiul credincioasei decedate, aducând prin cântece rugăciuni spre Mântuitorul Iisus Hristos, spre iertarea și primirea sufletului ei la odihna cea veșnică! În fața casei, cu sicriul deschis încă, s-au continuat cântecele religioase, auzim apoi cuvântări și aprecieri de la cei ce au cunoscut-o și în mijlocul cărora a trăit și muncit Aurica Todică.

Se închide sicriul, care e așezat pe platforma unei mașini, într-o lungă coloană funerară se îndreaptară spre cimitirul din Bozovici, unde avea pregătit mormântul. Observăm și grija familiei pentru mormânt, frumos încadrat în ramă de beton la marginile gropi, și apoi cu un gard metalic înconjurând locul a două Morminte, fiindcă aici era și mormântul soțului ei, Gheorghe Todică, iar Aurica venea să doarmă în vecie alături de el! Sicriul a fost adus la marginea mormântului. Un sicriu frumos lucrat, sculptat, acoperit de coroane de flori, de covoare înflorate bănățene, moldovene, multe buchete de flori, în care odihnea acum aceea care a fost o bună soție, mamă și bunică Aurica Todică.

În necontenite cântece religioase, de iubire și neuitare, sicriul este coborât în mormânt! Deasemenea după tradițiile cunoscute și întotdeauna repetate, membrii familiei cu mâinile lor aruncă primii bulgări de pământ peste sicriu, urmând acoperirea definitivă!

Dumnezeu să o odihnească în pace!
Ioan Miclău- Gepianul 2018.

unnamed

Lasă un răspuns