«

»

Veronica Balaj – Corabie pentru un naufragiu

unnamed

Notă de lectură

Am preferat să preiau un vers al autorului și să-l folosesc drept titlu pentru notările de mai jos, rezultate în urma lecturii volumului antologic semnat de Traian Pintilie întrucât se potrivește cu starea poeziilor sale.Autorul și-a transpus în versuri trăirile, înnotând parcă prin meandrele simțămintelor .Avem de-a face cu o poezie în care trăirile sunt eșafodajul și emblema , sunt mărturie nedisimulată și confesiune.Uneori contemplativă, adeseori colocvială.
De la bun început cititorul va fi atras aproape pe neobservate în mrejele unor tonalități muzicale. Ca expresivitate artistică , ritmările sunt clasice, au muzicalitatea unor destăinuiri diverse, la foc molcom, fără vârtejuri obositoare sau cu accente ascuțite. Poetul este un conviv care, așa cum însuși versul afirmă , nu are nimic de ascuns, ba este gata să împărtășească o experiență de viață cu alunecușuri și tăceri , cu iubiri fără tumultul unor răspunsuri așteptate care să-l poarte apoi pe culmile extazului și în final, în vîrtejul disperării:
„Anii mi-i scriu pe-o pancardă de aer, nu am nimic de ascuns /Mă fulgeră iubirea ca o petardă //Care nu m-a sfârtecat îndeajuns.”//
Poemele sunt un sumum al trăirilor care, oricât de neașteptate sau diverse ar fi,sunt suportate cu mirare , alteori cu o revoltă catifelată .Potrivită pentru postura de înțelept. Nu poți spune că este un suflet biruit de trădări și apoi singur domolit .Dar nici un frenetic dezlănțuit . Este unul în echilibru .Discret , fără trufie, semeț dar nu ostentativ, trece prin cromatici interioare mai degrabă sihastru decât revoltat și trufaș.Vrăjit omenește de iubire, de misterul ei ,ca mai apoi, să fie bruscat de finalul nedorit, totuși,nu devine un războinic față de neâmplinirile ivite:
” Cu viața rebelă, cu părul rebel//Cu vânturi potrivnice-n față//Toate iluziile îmi sunt dragi la fel/Și pierderile mereu mă răsfață.”
Chiar când schimbă registrul și se arată un păcătos care-a fost atras de secvențele pătimașe, aventuroase, păstrează tonul de mărturie clamă, gata să -și asume naufragiul:
” Plăcerile-s fade ,de nu sunt riscate la zarul rostogolilor în zig-zag./”sau,” Sunt vinovat de ploaie,de doruri și iubire /Și-s bun la amintire de condamnat, îți jur!”
Fără îndărătnicie contemplă sau transformă strigătul într-un murmur sticlos, peste care alunecă o undă de tristețe.Nimic agresiv în acest raport cu lumea și cred că asta poate fi un element de subtilitate intelectuală opusă agresivității întâmplărilor .
„Eul” poetului dirijează toate imaginile .Este un portret văzut și din interior, scos la iveală fără ostentație.Doar ca un semn confesiv
.” Habar nu ai cum mă lovesc de stele //Cu fruntea mea de înger derbedeu//Învins de nopți cu margini paralele //Ce pun căpăstru sufletului meu”. / /
Lectura acestor versuri poate fi lăsa vălul unei priviri pline de înțelepciune. Peste vertijul inevitabil numit viață.

unna11med

Lasă un răspuns