«

»

Tiberiu Tudor: Ninsoarea

Tiberiu Tudor

Bolta de crengi sub zăpezi se apleacă
Reamintindu-mi de-un dor necuprins,
Lebede albe de promoroacă
Trec peste noi cu penajul întins.

Nu-mi ştie drumul, însingurarea,
Sufletul meu de cenuşă, cel stins,
Nu înţelege că ea e ninsoarea,
Nu înţelege că nu eu am nins.

Că, subjugat de himera candorii,
N-am să rămân nici aici, nici acum −
Clipele-acestea sunt iluzorii,
Cum le atingi se destramă în fum.

Las-o să spere, las-o să creadă,
Salt-o spre tine de subsuori,
Toţi traversăm doar o singură dată
Albul miraj al acestei ninsori.

Lasă un răspuns