«

»

Vavila Popovici: Minciuna ipocrită

Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” – Tudor Mușatescu

Minciuna este definită de dicționar ca fiind o afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr, deprindere de a minți, înșelăciune, vicleșug, ficțiune, plăsmuire, născocire, răsucirea adevărului într-o măsură mai mică sau mai mare. Când este însoțită de vicleșugurile mincinosului, de ipocrizia lui, produce confuzie, tulbură gândirea și atmosfera dintre oameni.
Este și teribilism, dar și o stare de spirit negativă a stăpânilor față de supuși. Ei au interesele lor care sunt mai presus de grija pentru popor, țară, deși, actori buni fiind, jură că le pasă. Unii – supușii – deznădăjduiesc, alții – conducătorii – se împătimesc. Devin hoți, mincinoși, palavragii, trădători. Pasul înainte făcut de mincinos este ipocrizia – minciuna transpusă în comportament uman bine conturat pentru cel ce o folosește, în care naturalul dispare complet. Ipocritul se arată altfel de cum este, adoptă această atitudine pentru a ascunde gândurile și acțiunile lui, urâciunea din suflet, fiind ghidat doar de dorința de putere și avere.
Despre minciuna am mai vorbit cândva, dar se pare ca în zilele noastre ea are un alt colorit. Pe vremea scriitorului Alexandru Vlahuţă, în apocalipticul an 1907, minciuna sta cu regele la masă: „Minciuna stă cu regele la masă…/ Doar asta-i cam de multişor poveste: / De când sunt regi, de când minciună este, / Duc laolaltă cea mai bună casă…”. Acum alți actori, piese noi… „Minciuna e grăbită, adevărul întotdeauna așteaptă”, mai spunea Vlahuță.
În principal, minciuna ipocrită produce mari confuzii, oferă false speranțe și este făcută să servească mincinosului, interesului său personal, el devenit marele egoist, ne mai interesându-l consecințele pentru poporul pe care-l conduce, ci doar pentru „gașca” din care face parte. Minciuna este atât de extinsă în spațiul actual, încât este confundată cu adevărul peste care s-a suprapus. A devenit frecventă în viața politică, adevărul fiind alungat cu insistență. Astfel minciuna este ușor asimilată, de pe urma ei trăgând foloase mediocritatea existentă, oamenii prost informați și cei inculți. Că a fost însămânțată, că a fost de vânt adusă din alte locuri, minciuna a prins rădăcini, a crescut trunchiuri solide, a dat naștere unor crengi care s-au înlănțuit și care, cu greu mai pot fi tăiate.
Regimul comunist, pornind de la ideile utopice ale lui Marx, a dezvoltat relații sociale profund mincinoase care au afectat grav societatea. Statul a fost perceput ca dușman al individului, iar indivizii se comportau ca atare, trișând și mințind statul. În comunism fiecare trebuia să mintă: acasă, la serviciu, în orașe, la sate. Fiecare, de la locul său de muncă, raporta date mincinoase, false, știind că acestea sunt așteptate sau impuse de oficialități. Orice plan era realizat, depășit – minciuni care se adunau și zugrăveau o societate roză. Dar, până la un moment dat, fiindcă așa spune și proverbul: „Minciuna are picioare scurte”. Practicarea minciunii a fost folosită timp de 50 de ani și a pervertit total imaginea rolului social al cetățeanului, a creat indivizilor reflexe sociale patologice, adaptate doar minciunii. Astăzi suntem „beneficiarii” acestor reflexe, acelea de a trăi prin minciună sau a suporta minciuna celorlalți.
Capacitatea de a minți a fost observată demult și a fost studiată de-a lungul dezvoltării umane. A devenit atât de „șlefuită”, încât greu se poate decela de adevăr. Ba, unii o admit și o consideră „inteligență Machiavelică ”, înnăscută sau dobândită, considerând-o drept calitate.
Minciuna pricinuiește mult rău, apare din inima dornică să înșele aproapele, inimă falsă, inima în care nu există iubire, fiindcă lipsa iubirii este cea care naște falsitatea, înșelăciunea, furtul, și duce la moartea sufletului. Omul este condus doar de rațiunea lui strâmbă, în scopul lui egoist.
Minciuna, vicioasa întrebuințare a gândirii, nu-i de ieri și nu va muri mâine. În genere, de când e lumea lume, minciuna, ipocrizia și hoția îi caracterizează pe unii oamenii. E adevărat că puterea pervertește și înstrăinează pe conducător de popor, el devine liber a folosi minciuna, dar poporul are înțelepciunea lui și la un moment dat se trezește că nu mai suportă să fie mințit. Pur și simplu supușii nu mai rabdă! Iar cel ce insistă, până la urmă – va cădea.
Costache Negruzzi, omul politic și scriitorul român din perioada pașoptistă, a scris nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanul”, în 1840, plecând de la realități politice contemporane admirabil surprinse în nuvelă. Boierii îi ceruseră domnitorului Moldovei să se întoarcă unde fugise și de unde venise de curând (Constantinopol), pentru că nu era dorit de populație. Replica lui Alexandru Lăpușneanu, spun unii, a devenit „un fel de sindrom național”. Nuvela a rămas în conștiința noastră nu numai prin valoare estetică, ci și datorită actualității ei, a faptului că situația descrisă se repetă și în zilele noastre. Lăpușneanu venise să-și recapete tronul în fruntea unei oștiri turcești: „Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțeleg?” „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!”.
Așa cum Lăpușneanu dorea cu orice preț domnia Moldovei, așa se pare că stau lucrurile cu unii oameni politici: ajung în frunte mânați de poftă, ambiție, lipsă de moralitate, și nicidecum de merite. Sindromul este același.
Cum să performeze în acest mod o clasă politică, când selecția este dictată doar de interesele proprii, acțiunile sunt coborâte la un nivel josnic de bârfă, aranjamente absconse, complot, minciună și lipsă de moralitate, iar oamenii cinstiți care mai există printre conducători nu au nici o șansă să promoveze? Cum și cine să aducă o viziune nouă asupra realității și a intereselor țării, când sunt îngrădiți de directive și legi cinic plănuite?
Da, ne lăsăm înstăpâniți de păcat și de patimi! Să ne amintim de spusele Mântuitorului: „Nu am venit sa aduc pace, ci sabie!”. Miza acestei lupte dintre diavol și Dumnezeu este și trebuie să rămână în inima fiecărui om.
Astăzi, aventura măririi salariilor ca promisiune de îmbunătățire a vieții, este o minciună, fiindcă nu au o bază permisivă, fiindcă se ascunde adevărul că nu avem de unde da, că ne îndatorăm aberant, crescând datoria externă a țării, că riscăm să ajungem să lăsăm greutățile pe umerii copiilor și nepoților; nu ne mai pasă de viitor ci doar de prezent. Sunt mascate adevăratele lipsuri ale economiei românești. Oamenii vânduți acestor mincinoși, cumpărați de ei, sau din lașitate – mint la rândul lor, dezinformează poporul. Moralitatea pare că nu mai are surse care să le dirijeze comportamentul, în timp ce ei, mincinoșii ipocriți își făuresc imperii financiare și averi ce nu-și găsesc acoperire în cinste și onestitate. Afirmarea și recunoașterea valorilor autentice din societatea românească actuală este în mică măsură realizată, acceptată, promovată fiind non-valoarea.
Conștientizarea, demascarea minciunii și lupta zi de zi pentru anihilarea ei ar trebui să fie datoria fiecărui om cinstit, din afara vreunui partid sau din interiorul lui, precum și a judecătorilor acestei țări. Și făcută cu curaj, în speranța obținerii unei societăți curate.
Din cauza paletei extinse a minciunii, adevărul cu greu mai poate fi recunoscut. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Nimic nu e mai strălucit, nimic mai de neclintit și mai puternic decât adevărul, după cum de asemenea, nimic nu e mai josnic, nimic nu e mai slab decât minciuna: oricât s-ar ascunde și oricât s-ar masca, ea poate fi ușor demascată și ușor risipită. Adevărul, dimpotrivă ni se arată gol, așa cum este și fără podoabe, înaintea tuturor care vor să-i admire frumusețea; el nu caută să se ascundă, nu se teme de primejdii sau de curse”.
Întrebarea este: Sunt fericiți mincinoșii de „opera lor”? Îi satisface egoismul, orgoliul, efortul? Fericiți pe moment! Fiind permanent în alertă pentru lansarea și susținerea minciunile lor ipocrite, nu vor putea fi fericiți. Ei nu cunosc dăruirea, iubirea, liniștea reconfortantă a adevărului.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Lasă un răspuns