«

»

Dorel Schor – Întâmplare cu diamante

Am un bun prieten care s-a incuscrit cu un diamantar. Se intimpla…Adevarul este ca omul, ma refer la cuscru, e un om simpatic, care nu-ti scoate ochii cu averea sau relatiile suspuse, ba chiar e destul de discret in privinta asta. Zilele trecute insa, pentru ca au devenit bunicii aceluias nepot, si pentru ca am zabovit impreuna cu ei la o cafea dublata cu ceva coniac, s-a dovedit ceva mai vorbaret „in bransa”.
– Dumneata esti nascut in Romania, mi s-a adresat zimbind. O sa va povestesc o intimplare strasnica cu diamante, petrecuta in tara dumitale natala. Trebuie sa ne intoarcem in urma cu vreo patruzeci de ani, dar merita. E vorba de doi frati care au facut cerere de plecare in Israel… Erau baieti simpli, necasatoriti, cu meserii modeste. Nici o legatura cu diamantele. Numai ca dupa citiva ani de asteptare, unul din frati, cel mai tinar, a primit aprobare sa emigreze, iar cel mai virstnic a primit „negativ”.
– Da, confirm eu, asa se spunea cind cererea era respinsa.
– Nimeni nu a inteles de ce unul da si altul ba, dar circula atunci o vorba, ca depinde cit de inalt e militianul care scoate dosarele. Daca e mic de statura, ajunge la raftul de jos, daca e mai lung, ajunge la raftul de sus…Acum, ce ideie are cel cu aprobarea?, se hotariste sa-si bage toata averea, dupa ce a vindut tot, inclusive doua buteli de aragaz si niste reviste Playboy, in diamante.
Cum ai sa le scoti, nenorocitule? spunea ingrijorat fratele cel mare. Si fratele cel mic il asigura ca exista tot felul de metode, sa le inghiti, de pilda. Sau sa faci o gaura intr-o carte groasa cu scrierile lui Stalin… Si ce, cei de la vama sunt tampiti?! replica cel mare. Cita experienta au ei, nu ai nici o sansa. Mai bine renunta….
– Era extrem de periculos, confirm eu. Au patit-o unii pentru mult mai putin!
– Sigur, numai ca tipul a avut o ideie. A aranjat cu un cizmar sa bage diamantele in tocurile de la pantofi. Contra discretie absoluta si plata corespunzatoare. Si nu i-a spus nimic lui frate-su, decit putin inainte de a trece vama.
Nenorocitule! aproape ca a lesinat fatele cel mare. Vrei sa ratezi totul? Daca te prinde, in loc sa ajungi in tara promisa, faci douazeci de ani de puscarie… Pai, cum sa ma prinda?! a protestat mezinul. Uita-te la patofi, nu se cunoaste nimic.
E destul sa te fi tradat cizmarul, nu intelegi? Sau de frica , ca daca pun mina pe tine scuipi si laptele supt la tita mamei, sau din mare dragoste pentru tine, ca sa ramina si cu plata si sa mai primeasca cine stie ce recompensa sau medalie… Cum poti sa fii asa de prost??
Fapt e ca a reusit sa bage frica in tinerel… Si atunci ce-i de facut?
In ultima clipa, au schimbat pantofii intre ei. Si bine au facut, pentru ca cizmarul vorbise. Nici nu a intrat bine baiatul in camera, ca l-au si pus sa se descalte. Au desprins tocurile si le-au scotocit la milimetru. Au smuls talpile, au taiat bombeurile, n-au gasit nimic.
Si acum, cum plec eu? a intrebat candid fratele cel mic. Ca nu am alti pantofi la bagajul de mina… Pai, nu te-a condus nimeni?, s-au interesat dezamagiti controlorii.. – M-a condus fratele, a vorbit cu voce mica emigrantul… -Atunci cheama-l repede si sa-ti dea pantofii lui, executarea! el o sa se descurce, n-ai treaba…
Asta a fost. Tinarul si-a reprimit pantofii , a ajuns in tara, si-a plasat bine pietrele, a intrat in sindicat, ca asa se cheama asociatia diamantarilor si acum, slava domnului, e unul din cei mai bine aranjati…
– Domnule, indraznesc eu sa intreb, nu cumva asta e povestea dumitale personala?
– Ba da, zice el multumit, vorba aia, prost sa fii, noroc sa ai.
– Si fratele?
– Misu?A aparut si el citiva ani mai tirziu. Dar nu a vrut sa-mi fie tovaras. Asa ca l-am ajutat sa intre in comert. Are un mare magazin de pantofi….

Lasă un răspuns