«

»

Maica Serafima Țăruș: Vino, Primăvară!

De când te aşteptăm, şi tu te laşi aşteptată! Pot să spun că pentru mine, tu eşti foarte importantă, te aştept mult pentru că eşti foarte drăguţă şi zâmbitoare. Cu toţii te aşteptăm, să ştii asta!
Şi uite de ce: avem atâta timp de când îndurăm frig,şi ce frig, ger de crapă pietrele, vânt de se cutremură casele,şi multă, multă zăpadă. Ne-am jucat cu zăpadă, ne-am dat cu săniuţa, am cântat colinde, dar gata! Vrem soare, vrem vreme bună, căldură, păsărele cântătoare, albinuţele să zumzăie, nu mai spun de iarbă, ghiocei, vegetaţie, vrem viaţă, dragă Primăvară! Şi te rog, nu ne trece cu vederea, ştiu că ai fost pe la alţii întâi, ştiu, nu e nimic, dar vino şi la noi!
Dacă vii târziu, sunt convinsă că vei pleca repede. Aşa eşti tu, te aşteaptă omul de cinci, şase luni, şi când apari, stai puţin de vorbă cu noi, şi gata, pleci. Nimeni nu te izgoneşte, nimeni nu te fugăreşte, pleci şi gata! Trebuie un an întreg să te aşteptăm ca iarăşi să ne bucuri cu mirosul florilor de măr, cu frumoasele şi curajoasele narcise, cu firavele lalele, dar nici zambilele nu rămân în urmă cu frumuseţea veşmintelor lor.
Ce să-ţi mai spun, că-mi eşti dragă, că te aştept cu dor, că înfloresc în mine toate speranţele când apari tu! Da, eşti un izvor de viaţă, da-i naştere naturii, Dumnezeu o creează şi tu, an de an, o readuci la viaţă, după porunca Celui de Sus.
Dar minunat e cum o faci, cu cât devotament, cu câtă dragoste, încât şi cea mai mică vietate pare un miracol, firul fragil al ierbii, pare o înviere din morţi, prima floricică ce înfloreşte e ca soarele de pe cer de frumoasă, poate că e prima, poate că am aşteptat-o aşa de mult, poate, dar asta nu-i reduce din frumuseţe, farmecul ei rămâne neîntinat.
Şi începi frumos cu acele firave, dar curajoase flori, cu ghioceii! Ce puri sunt ei, spălaţi cu atâta zăpadă, pe cât de gingaşe, pe atât de curajoase. E cea mai mare bucurie pe care tu ne-o dăruieşti! Chiar dacă mai apar şi câteva zăpezi, noi suntem convinşi că tu eşti pe drum şi vii! Ai multe obstacole în cale, nămeţi de zăpadă, vânt, chiar şi lupul! Dar slavă Domnului că pe tine nu te poate mânca! Cred că şi nenea Lupul te aşteaptă, chiar dacă nu cu gânduri bune, dar te aşteaptă!
Ce să-ţi mai spun, dragă Primăvară , să ştii că plecarea ta ne întristează, poate că te-am aşteptat aşa de mult! Cu toate că eşti drăguţă şi ne laşi în urmă pe zâmbitoarea ta surioară, Vara, care e mult mai prietenoasă decât Iarna, altă surioară, mai puţin călduroasă!
Şi de ce ne întristează plecarea ta? Pentru că tu pleci cu speranţele noastre cu tot! Déjà realizăm că doar visăm, déjà visele, dacă nu se concretizează , se spulberă. Şi ce e mai rău ca un vis risipit? Orice vis spulberat te îndeamnă să nu mai visezi, şi fără vise suntem ca şi fără aripi! De aceia, dragă Primăvară, vino, vino şi te rog, măcar odată ,…dacă se poate,…nu mai pleca!

S.M.
20 martie 2015

Lasă un răspuns