«

»

Emilia Ţuţuianu: Poesis

Emilia Tutuianu Dospinescu

Visul dragostei

Mă fură parfumul florilor de tei
Şi-l simt cum m-alintă în somn
În vis îmi apar statui măreţe cu zei,
Şi Feţi Frumoşi şi-nfricoşaţii zmei

Şi totul în jur e feeric…
Iar noi umblând printre ei,
Simţim ridicându-se din scoarţa bătrână
În valuri de aburi, mirosul de tei.

Pe aripi de vânt ajunge la mine
Chemarea ta sfântă şi plină de dor
Şi-n văl de mireasă mă-ndrept către tine,
Plutesc prin pădure…păsări ne cântă în cor
Imnul iubirii eterne…Dar visul se stinge. Din nou mă trezesc,
Pun mâna pe buzele-mi aprinse,
Te caut peste tot…şi nu te găsesc!
…………………………………….
Mă-ntorc spre poteca cu tei înfloriţi,
Pe ea merg, alene, perechi de-ndrăgostiţi
Au ochii doar stele şi buze-rubine
Şi iarăşi îmi aduce, aminte de tine..

El

În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
Mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi-
Caut parfumul mâinilor sale
pocal revărsat din beţia inimii-
Şi simt, cum din trup cresc,
aripi lungi de mătase
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă

Noaptea

Mai vine o noapte –
şi afară plouă.
Des şi mărunt,
din empireul de plumb.

Nesfârşită singurătate
mereu ne-ntâlnim,
În noaptea cenuşie,
mereu ne iubim.

Cutreier în noapte,
pe drumuri pierdute,
Stropi blânzi s-adună, în şoapte
cu vise şi doruri tăcute.

Lasă un răspuns