«

»

Adrian Erbiceanu – versuri

poetul Adrian Erbiceanu

 

Altarul tău

Altarul rugăciunilor de seară
E rătăcit în spaţii siderale;
Din ruga mea, o rugă solitară,
N-a mai rămas nimic să-i stea în cale.

Din tot ce-a fost să fie vorbă clară,
– Supremă simfonie de vocale,
Cu rezonanţe ample, de fecioară –
Născutu-s-au arpegii abisale;

Şi-aceeaşi prelungire congruentă
– De val săltat de forţa captivantă,
Ascunsă, dar, pervers de inocentă –
Mă ţine prins în stare aberantă.

Altundeva, în lumea coerentă,
Altarul tău e forţa culminantă.

Dar toate râurile

Păstrez, adânc în mine, o trăire,
Un basm ce începea cu -„ A fost odată,
Pe ţărmuri de nespusă fericire,
Un împărat şi-o prea-frumoasă fată…”

Ce vrăji se împleteau, ce plăsmuire
Mă îndemna s-o cred adevărată,
Când în privirea ei citeam Pieire –
Un Început şi un Sfârşit deodată ?!…

Mai fulgeră, sub timp, o întrebare,
– Pe care mintea cearcă s-o reţină –
Încarcerată-adânc în sanctuare
De întuneric, căutând lumină…

Dar toate râurile curg spre mare,
Şi Marea nu e niciodată plină!

Lasă un răspuns