«

»

Scriitoarea Angela FURTUNĂ, invitat oficial la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI – Ediția a V-a, 2018

Angela Furtuna


Scriitoarea Angela Furtună va participa oficial, alături de alți 57 de poeţi din 18 ţări, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional “Poezia la Iaşi”, eveniment ce se va desfășura în perioada 19 – 27 mai, în cadrul Festivalului Internațional al Educației și al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri – Organizatorii acestor manifestări de amploare sunt Primăria Iași, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din Româna-Filiala Iași – Festivalul “Poezia la Iaşi” este un proiect cultural semnat de scriitorii Adi Cristi, directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, şi Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi.

După ce a participat oficial la toate edițiile anterioare, scriitoarea Angela Furtună este, și în acest an, invitat oficial la Festivalul Internațional POEZIA LA IAȘI. Festivalul va avea în 2018 un plus de grandoare, prin așezarea sub semnul Centenarului Marii Uniri.

Între 19-27 mai, timp de o săptămână, Iaşiul va redeveni capitala europeană a poeziei, oferind întâlniri de excepţie cu poezia de pe patru continente: Europa, America de Nord, Africa şi Asia.
La această ediţie participă 58 de poeţi din 18 ţări: 31 de poeţi sunt din străinătate, 27 din România, dintre care 14 din Iaşi.
Din cei 27 de poeţi români, şapte sunt laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu.
Publicul iubitor de poezie va avea ocazia de a se întâlni importanţi poeţi ai Mexicului, Chinei, Germaniei, Italiei, Portugaliei, Senegalului, Ucrainei, Belgiei, Egiptului, Franţei, Republicii Moldova, Rusiei, Serbiei, Spaniei, Ungariei, Tătărstanului, Luxemburgului şi României.
Pintre participanți, se numără Luis Armenta Malpica, Marco Onofrio, Hughes Labrusse, Mohamed Salmawy, Abdoulaye Fodé Ndione, Gabriel Martin Quiroz, Marco Onofrio, Nuno Judice, Jean Portante, Willem M. Roggeman, Adam Puslojic, Mircea Dinescu, Ion Mureşan, Dinu Flămând, Adrian Popescu, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian, Ioana Diaconescu, Gellu Dorian, Angela Furtună, Nichita Danilov, Arcadie Suceveanu, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon, Adi Cristi.
Capitala Moldovei va avea astfel parte de 316 recitaluri de poezie şi 28 de recitaluri extraordinare, oferite de poeții invitați, atât în colegiile naţionale ale Iaşiului partenere festivalului, cât şi la Muzeul Unirii şi la Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu.
Festivalul “Poezia la Iaşi” se va desfăşura sub egida Festivalului Internaţional al Educaţiei şi este un proiect cultural semnat de Adi Cristi, directorul Casei de Cultură Mihai Ursachi a Municipiului Iaşi, şi Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi.

Lasă un răspuns