«

»

Ultimul episcop al armatei – general de brigadă dr. Partenie Ciopron

Partenie Ciopron

Născut la data de 30 septembrie 1896 în satul Păltiniş, plasa Lascăr, judeţul Dorohoi şi botezat cu numele de Ştefan, vlădica Partenie Ciopron, va fi primit ca frate la mănăstirile Gorovei și Slatina din jud. Suceava, după absolvirea şcolii primare din satul natal.
Încorporat în Regimentul 29 Infanterie la începutul Primului Război Mondial, a luptat ca soldat și subofițer pe front, fiind rănit la data de 12 iulie 1917 în luptele purtate în zona Cașin-Oituz . Demobilizat în anul 1921, va reveni la Mănăstirea Slatina, fiind primit în rândul monahilor cu numele de Partenie, ulterior fiind hirotonit ierodiacon şi mutat la Mitropolia Moldovei ca diacon la catedrala mitropolitană.
Calitățile sale precum și dragostea de învățătură determină trimiterea sa la Seminarul teologic ,, Veniamin Costachi” pe care îl va absolvi în anul 1929. Va deveni ulterior student la Facultatea de Teologie din Cernăuți , unde va fi coleg cu preotul confesor al garnizoanei Roman, Gheorghe Adăscăliței.
Demn de remarcat este faptul că între cei doi se va statornici o strânsă prietenie, peste ani, Partenie Ciopron din postura de Episcop al Armatei va oficia de multe ori la biserica militară a garnizoanei Roman înființată în anul 1889 și care se află și astăzi în cazarma fostului Regiment 14 Dorobanți .
Prin Decretul Regal din 18 iunie 1924 se promulgă Legea şi Regulamentul privitoare la organizarea clerului militar, act normativ destinat ,,să asigure soldatului român o educaţie sufletească, şi să manifeste iubire de neam şi de ţară ” după cum afirma Î.P.S. Pimen în anul 1921.
În virtutea acestei legi, conducerea acestei noi structuri din cadrul Armatei Române era încredinţată unui episcop militar, numit episcop de Alba Iulia şi care era situat în fruntea unui Inspectorat al Clerului Militar. Episcopul general de brigadă dr. Partenie Ciopron a păstorit clerul militar din data de 17 iunie 1937 până în august 1948, când autorităţile comuniste, laicizând armata, au desfiinţat Episcopia Armatei şi clerul militar.
Merită menţionat faptul că în anul 1937 când va fi numit episcop al Armatei, generalul de brigadă Partenie Ciopron se va confesa decanului Facultăţii de Teologie din Cernăuţi :
,,Timpul petrecut la Cernăuţi rămâne pentru mine cel mai frumos al vieţii. La această facultate, unde am urmat la cursuri patru ani, zi cu zi, oră cu oră, m-am simţit ca într-un templu sacru şi sufletul mi-a fost pururi înălţat de strălucitele prelegeri ale foştilor mei profesori. Facultatea de Teologie din Cernăuţi este pentru mine Ierusalimul cel Sfânt, către care voiu avea întodeauna îndreptate privirile cu cea mai adâncă revelaţiune”.
Partenie Ciopron a fost hirotonit arhiereu și ales episcop militar cu titlu de Alba Iulia și investit în funcție la data de 8 octombrie 1937, prilej cu care, la Castelul Peleș , locul unde a avut loc ceremonia declara ,,Pe front (1916-1918) cu arma am alungat pe dușman, de azi înainte cu arma cuvântului evanghelic – secondat de preoții militari – voi predica ostașilor de la un capăt la altul al țării credința lui Dumnezeu, credință și supunere Regelui, iubirea de patrie, disciplina necondiționată”.
Instalarea lui Partenie Ciopron în Scaunul Episcopal a avut loc la data de 10 octombrie 1937 în Biserica Catedralei Încoronării din Alba Iulia. După instalarea sa în Scaunul Episcopal, generalul de brigadă dr. Partenie Ciopron a demarat procesul de organizare a Inspectoratului Clerului Militar și de creare a cadrului adecvat de acțiune al preoților militari, a căror numire a hotărât să se facă în urma susținerii unor concursuri.
În prima sa scrisoare pastorală către preoții militari din subordine, aflați pe tot cuprinsul țării, datată 20 noiembrie 1937, episcopul Armatei, Partenie Ciopron, scria:

,,Ca fost ostaș, îmi dau seama ce influență are cuvîntul preotului, mai ales în împrejurări grele. Și astăzi, după 20 de ani, am înaintea ochilor figura preotului militar de pe front (preotul Ion Danalachi, confesorul Regimentului 29 Infanterie Dorohoi), la care mă uitam ca la un trimis al lui Dumnezeu, și îmi amintesc cu emoție de cuvintele pe care ni le spunea înainte de începerea luptelor, oțelindu-ne sufletele: «Viața unui om – spunea el – oricît de lungă ar fi, nu reprezintă aproape nimic față cu veșnicia; deci a-ți încheia viața mai târziu sau mai devreme, n-are importanță, însă foarte important este felul cum ți-ai încheiat viața și ce moștenire ai lăsat urmașilor tăi. Acel om se poate socoti pe deplin fericit, pe care sfârșitul vieții l-a găsit făcându-și datoria”.

Elocvent în acest sens, este faptul că dacă în 1937 numărul preoților militari era de 30, la data de 22 iunie 1941, data intrării României în război numărul acestora crescuse la 108 , cărora li s-au adăugat 200 de preoți mobilizați în timpul Campaniei din Est.
În perioada cât a stat în fruntea clerului militar a acționat pentru îndrumarea activității celorlalte culte cu reprezentare în armată, încadrând mulți preoți pentru cultele minoritare.
Un moment extrem de important îl reprezintă apariția în luna mai 1940 la Alba Iulia a revistei ,, Arma Cuvântului”, buletinul Episcopiei Armatei, care se va dovedi cea mai puternică, reprezentativă și influentă revistă de pe Frontul de Est. După cum sugerează chiar titlul ei , revista punea în legătură două instituții fundamentale ale țării , Armata și Biserica. Episcopul Partenie Ciopron referindu-se la obiectivele publicației declara că în paginile acesteia vor fi prezentate ,, probleme de actualitate, care interesează cadrele militare, rezultatele activității preoților, se vor dezbate toate problemele care privesc fortificarea sufletească a ostașului român”.
În perioada 1940-1944, durata celor patru ani de apariție a revistei, au fost editate 19 fascicole, cuprinzând 48 de numere și 1053 pagini, în interiorul cărora deslușim profunzimea pastorației clerului militar, duritatea încleștărilor de pe front, eroismul, tăria morală și spiritul de jertfă al ostașilor noștri.
Începutul celui de-al Doilea Război Mondial i-a găsit pe episcopul Partenie Ciopron și întreg clerul militar pregătiți pentru îndeplinirea misiunilor ce li se vor încredința.
Prestigiul și aprecierea de care s-a bucurat episcopul Partenie Ciopron se desprind și din aprecierile de serviciu întocmite de superiorii săi pe linie ierarhică. Astfel, generalul de divizie Carlaonț, secretarul general al Ministerului de Război consemna : ,, Episcopul Partenie Ciopron a vizitat atât unitățile din interior, cât și acelea de pe front, propovăduind cuvântul Domnului și aducând alinare sufletească celor ce mergeau să-și facă datoria. Se impune prin sobrietatea vieții ce-și impune și prin ținuta sa demnă și morală. Se bucură de un prestigiu bine meritat și își păstorește credincioșii în mod cu totul lăudabil. Este un eminent episcop militar”.
Începând cu data de 23 august 1944, timp de patru ani, Episcopia Armatei a dus o luptă între pastorație și înregimentare în regimul comunist impus de armata sovietică. La data de 22 august 1948 Episcopia Armatei a fost desființată , încheindu-se astfel un lung răstimp în care Armata și Biserica evoluaseră împreună.
Cu această ocazie încetează și rolul jucat de unul dintre cei mai prestigioși conducători ai Episcopiei Armatei – Episcopul general de brigadă Partenie Ciopron.
Întors în rândurile Bisericii Ortodoxe române, Partenie Ciopron va ocupa între anii 1948-1949, funcția de profesor și director al Seminarului monahal din mănăstirea Neamț, vicar patriarhal între 1949-1950, stareț al mănăstirii ,,Sfântul Ioan cel Nou ” de la Suceava 1950-1961 și locțiitor de episcop al Romanului și Hușilor în perioada, decembrie 1961- februarie 1962.
La data de 4 martie 1962 Partenie Ciopron a fost înscăunat episcop al Episcopiei Romanului și Hușilor, unde va păstori până la data de 1 ianuarie 1978, când bolnav, dar și din cauza necazurilor făcute de Securitate, se va retrage la Mănăstirea Văratic.
Nu va scăpa însă de represaliile regimului comunist instalat la putere în țară, pe motiv că în timpul campaniei din Est a elaborat o serie de pastorale în care îndemna ostașii să lupte contra bolșevismului ateist, și pentru apărarea credinței și gliei strămoșești.
În anul 1960 este anchetat de către autoritățile comuniste, având drept cap de acuzare, elaborarea acelorași pastorale din timpul campaniei împotriva Uniunii Sovietice când a îndeplinit funcția de Episcop al Armatei.
Episcopul Partenie Ciopron va înceta din viaţă la data de 28 iulie 1980, fiind înmormântat în cimitirul aflat în curtea Mănăstirii Văratic.
Slujba înmormântării s-a săvârșit în ziua de 30 iulie, printre participanți numărându-se Î.P.S. Mitropolit Teoctist al Moldovei și Sucevei, P.S. Eftimie Luca al Romanului și Hușilor, P.S. Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, P.S. Cuv.Arhim. Bartolomeu Anania, directorul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, maica stareță Nazaria Niță, profesori de la Seminarul teologic de la Roman, preoți, consilieri, protopopi, călugări, soborul maicilor, rude, precum și un mare număr de credincioși.
În anul 2016, a apărut la Editura Militară, volumul ,,Episcopii Armatei Romane. Biografii. Documente (1921-1948)”, semnat de prof. univ. dr. Aurel Pentelescu si drd. Ionuț-Constantin Petcu.
Pentru prima data in istoriografie, au fost adunate sub coperțile unei singure lucrări documente in temeiul cărora Episcopia Armatei Române, in anii 1921-1948, a fost o instituție de importanță majoră in societatea românească, cu un rol major în educația creștină si cetățenească a militarilor.

Mormântul episcopului Partenie Ciopron de la Mănăstirea Văratec

Mormântul episcopului Partenie Ciopron de la Mănăstirea Văratec.

Sorin GRUMUȘ

Bibliografie:
– PĂCURARIU,MIRCEA,,,Dicționarul teologilor români” ediția a II-a, Editura Enciclopedică, București, 2002.
– Serviciul Istoric al Armatei – ,,Calendarul tradițiilor militare 2013” , București 2012.
– PENTELESCU, prof. univ. dr., AUREL, PETCU, drd., CONSTANTIN, Episcopii Armatei Romane. Biografii. Documente (1921-1948), Editura Militară, București, 2016.

Lasă un răspuns