«

»

Emilia Ţuţuianu: Magdalena Avădanei – La capătul lumii

Magdalena Avădanei

Acolo unde natura încă păstrează nealterată frumusețea creației, acolo o urmărim pe călătoarea planetară, dna Magdalena Avădanei, în periplurile anuale de căutare a frumuseților naturii, ascunse de civilizații destructive. Locuri noi, magice pentru orice Homo sapiens, pline de vigoarea primordială a ancestralului, neatinse de cohortele de turiști înarmați cu aparate foto, ci prețuite doar de cei profund iubitori de limpedea lumină emanată de sufletul naturii, ne sunt dezvăluite în acest volum de călătorie la extremitățile lumilor planetei albastre.
În nordul continentului european călătorim în lumina aurorei boreale, printre fiordurile vechilor vikingi, în locuri unde se prezervă habitatul viețuitoarelor zonei în parcuri special amenajate, departe de tumultul vieții cotidiene. Traversăm apoi podișul Tibet, o lume a munților, în care spiritualitatea conduce existența locuitorilor, o lume fascinantă atât prin relieful muntos deosebit cât și prin meditația omului față de natură, Creator, cosmos, în mănăstirile locurilor.
Kamceatka, o altă lume a contrastelor, cu piscuri rebele acoperite de zăpezi și o salbă de vulcani înșirați pe tot cuprinsul peninsulei, cu râuri repezi și viețuitoare aflate în sufletul naturii, libere de orice atingere exterioară, ne este prezentată ca un alt reper de călătorie, cu specificul său.
Trecând mai la sud descoperim Terra Australia, insula continent ancorată în trecutul magic al aborigenilor peste care s-a suprapus civilizația de secol al XXI-lea, cu prețuire față de natură și seninătatea luminilor sudice.
Insula Paștelui, Rapa Nui, un popas în drumul către America de sud, un tărâm magic încărcat de relicvele civilizațiilor trecute ce ne privesc prin ochii statuetelor megalitice plantate ca martori ai existenței trecutului peste ani, mărturisind timpurile marilor întrebări despre lume și cosmos.
Patagonia, avanpostul dinaintea continentului înghețat, Antarctica, e o lume de trecere de la pajiștile verzi unde zglobiile lame își plimbă turmele în căutarea hranei înspre ghețurile albăstrii de pe promontorii sau din largul coastelor oceanice.
Magdalena Avădanei consemnează cu emoţie şi bucurie această armonie dintre om și natură, miracolul – acel ceva divin, de dincolo de cuvinte, intraductibil. Autoarea știe să aprecieze, să vadă, să simtă vibrația naturii, să se alinte în adierea vântului, să-și bucure ochii și sufletul cu parfumul, culoarea și liniștea primordială a peisajului, să contemple cu nesaț tot ce i se oferă în stare pură, putându-se astfel număra printre aleşii sorţii. Momente unice, simple, creează o simbioză, respect faţă de natură și cumva o conexiune cu divinitatea. Totul capătă alt sens, alt contur, viaţa este privită cu alţi ochi, autoarea transpunându-se într-o altă dimensiune, care mai ieri nici nu credea că există atât de aproape, atât de la-ndemână.
Noi, oamenii, suntem singurele fiinţe care trăim sub semnul lui „a avea”, o posesie fără de măsură care ne guvernează viețile, uitând să mai privim în jur, să vedem, să simțim. Autoarea ne sugerează că a venit timpul să începem să trăim paradigma lui „a fi”, asemenea căprioarei şi arborelui, liberi de tot ce ne stăpânește, în liniște și armonie cu tot ce e lângă noi, încă neobservat.
Un periplu care lasă imaginația liberă și ne poartă în împărăția naturii, cu simplitatea ei dar care ne învăță adevăruri fundamentale ale acesteia: libertate, seninătate, vigoare și luptă pentru existență. O evadare din rutina cotidianului urban, cu siguranță într-o altă lume, mai curată și mai autentică.
O carte la superlativ, despre superlativul ce ne e tuturor aproape, accesibil și tămăduitor, liniștitor pentru suflet.

2

prefață la volumul La capătul lumii

 

Lasă un răspuns