«

»

Galina Martea – Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici de analiză literară cu referire la creația marilor scriitori români clasici şi contemporani (Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Marin Preda, George Călinescu, Constantin Brâncuşi, Marin Sorescu etc.), despre unii scriitori din lumea universală (Jorge Luis Borges, Denis de Rougemont, Ernest Hemingway), despre scriitorii români debutanţi şi un şir de artişti plastici români şi nu numai. Astfel, prin lucrările sale, de o semnificaţie distinctă, destinate criticii literare Doina Drăguţ poate fi considerată, cu certitudine, un critic literar de mare calitate, respectiv, realizând cu multă izbândă cercetări complexe asupra genului literar prin poezie, proză, artă, ştiinţă. De-a lungul timpului, urmând calea criticii literare şi de artă, Doina Drăguţ prin analizele sale pune în valoare propriile calităţi scriitoriceşti, dar, în acelaşi timp, descoperă/ redescoperă continuu universul literar/ universul creativ al scriitorului român şi nu numai. Domniei Sale îi reuşeşte de minune să cerceteze diverse genuri literare, iar analiza pe care o propune cititorului este una a noului/ a valorilor autentice, fondată pe criterii concrete şi pline de sens, ce desemnează doar un sistem de însuşiri esenţiale despre arta scrisului. Atentă la orice cuvânt produs şi reprodus, critica literară a Doinei Drăguţ se reflectă cu multă profunzime în ediţia volumului „Nelinişti prin timp” (eseuri critice, prefeţe, recenzii literare şi de artă, Editura Sitech, 2010, pagini 170), lucrare ce reprezintă, cu adevărat, abnegaţie sau, mai bine zis, devotament real faţă de arta literară, şi anume: arta criticii literare. Aşadar, criticul literar şi de artă Doina Drăguţ reuşeşte să delimiteze cu multă perfecţiune şi talent ştiinţa literaturii/ artei, în consecinţă, în baza analizelor efectuate producând numai viziuni şi concepte estetice ce reflectă corect realitatea.
Creaţia literară a Doinei Drăguţ este bogată în lucrări originale/ de valoare care prin conţinutul lor exprimă destul de vizibil capacitatea scriitoricească în a crea lucruri demne de apreciere. Astfel, se profilează modul ingenios al exprimării, acesta demonstrând spiritul inventiv al imaginaţiei ce este suprapus cu spiritul intelectual al scriitoarei. Dacă să ne referim la genul poetic al scriitoarei, atunci acesta impresionează prin farmecul metaforelor din abundenţă, prin modul de a reflecta versul liric cât mai fastuos şi cât mai real prin vibraţiile vieţii cotidiene, accentul forte fiind pus mereu pe existenţa omului în acest univers. Este spectaculoasă această viziune, iar meditaţiile realizate prin intermediul unui sentimentalism pur redau, la direct, doar dragostea faţă de lumea înconjurătoare şi tot ceea ce se numeşte viaţa umană. Descrierile poetice sunt prezente printr-o formă clară a gândirii logice şi, nu în ultimul rând, a gândirii poetice ce este corelată cu funcţiile matematice, ştiinţă şi discurs ce exprimă doar transparenţă şi precizie în cuvântul redat, model fiind: „Închid ochii şi mintea mă poartă/ spre un punct fixat din inexistenţa/ ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu/ se instalează vidul şi mă eliberez de mine,/ empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva./ Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,/ una materială, luminoasă, plină de sens,/ alta opac-străvezie, neînţeleasă/ …” (ÎNTRE DOUĂ LUMI). Prin poezia Doinei Drăguţ realizăm cât de frumos este universul uman, necătând la faptul că, în acelaşi timp, este plin de neajunsuri/ suferinţe/ incertitudini, în cele din urmă, omul alăturându-se doar fenomenului pozitiv, astfel formându-şi caracterul hotărât pentru a continua viaţa prin valul alb al existenţei: „scad depărtarea/ şi o micşorez/ până se face punct/ adaug târziul/ până la orizont/ apoi ce rămâne/ se umple cu vânt/ aşteptarea se risipeşte/ în valul alb/ de îndoială” (VALUL DE ÎNDOIALĂ). Hipersensibilă la tot ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare, poeta cântă viaţa prin toate formele ei reale. Prin descrierea sinceră a sentimentelor, acţiunilor, manifestărilor, poezia Doinei Drăguţ pune în mişcare sufletul omenesc şi, în acelaşi timp, cheamă la confesiuni. Anume prin această formă a exprimării poeta atrage şi mai mult cititorul care este mereu stăpânit de emoţiile şi necazurile existenţei. Astfel, versul liric redat prin forma autentică a gândirii cuprinde viaţa intimă-interioară a scriitoarei, dar, nemijlocit, prin formula mijloacelor artistice relatate se distinge talentul poetic ce favorizează pozitiv activitatea creatoare. Poezia, fiind motiv de inspiraţie atât pentru autor, cât şi pentru publicul cititor, este mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj centrat pe versul alb sau al versului clasic ce are la bază rima şi ritmul. Prin aceste forme ale comunicării se regăseşte Doina Drăguţ, scriitoarea care reuşeşte să îmbine tenacitatea cu capacitatea poetică nativă, astfel, perfecţiunea literară fiind plasată în limitele unor valori de înaltă intensitate: „Lumina/ se dăruie tuturor/ după măsura fiecăruia/ duşi de dorinţe şi întâmplări/ nu făceau nimic/ dar nimic nu rămânea nefăcut/ se raportau la absolut/ pe potriva firii lor/ relaţia specială/ era asumată/ prin credinţă” (ASUMARE PRIN CREDINŢĂ). Versuri foarte frumoase, stil original/ inconfundabil/ unic. Sintetizând discursul despre versul liric al Doinei Drăguţ, putem afirma: totul are corelaţie şi tangenţă cu universul spiritual al omului, specific sinelui, iar imaginaţia este universul real al scriitoarei, prin care există mesajul de a relata noţiuni cât mai frumoase și producătoare de admiraţie.
Prin întreaga diversitate a genurilor literare Doina Drăguţ îşi manifestă talentul scriitoricesc şi în calitate de romancier, fiind autoarea romanului „Suferinţele unui redactor” (Editura Alma, 2006). Conform celor relatate de autoare, eroul acestei lucrări este Constantin Dumitrache, istoric literar, eseist, publicist-jurnalist (n.15 februarie 1948 – d.20 noiembrie 2001, a fost căsătorit cu scriitoarea Doina Drăguţ). Romanul „Suferinţele unui redactor” este creat în memoria unei personalităţi, unui redactor reputat şi îndrăgit de radioascutători – Constantin Dumitrache, care, până la urmă, a fost distrus de mediocritatea puterii ce nu era de partea adevărului. Deci, construit dintr-o realitate vie şi plină de adevăr, romanul respectiv este despre suferinţele psihologice ale unui redactor care vroia să extirpe practicile unei reminiscenţe dictatoriale, specifice totalitarismului comunist şi încrengăturilor postdecembriste, incompatibile democraţiei de tip european ce încearcă a se înfiripa în România de azi şi mai ales de mâine, spune în prefaţa cărţii prof. Ion N. Dincă. O lucrare monumentală ce scoate în evidenţă chinurile sufleteşti ale unui om/ unui redactor/ unui jurnalist de mare credinţă în valorile spirituale ale omenirii, care lupta mereu doar pentru oglindirea fidelă a realităţii obiective.
Despre opera literară a Doinei Drăguț și-au expus părerea mai mulți critici literari consacrați, cât și alți scriitori, poeți, personalități din sfera intelectuală. Printre aceștea este și renumitul critic literar Ovidiu Ghidirmic (dr., prof.univ.) care s-a referit, în mod special, la opera poetică a scriitoarei, spunând prețioase cuvinte: „Doina Drăguţ este o poetă remarcabilă, una dintre cele mai valoroase din generaţia sa. Poezia sa este o poezie densă, concentrată, de o mare rigoare, am spune geometrizantă, a versurilor, dată fiind şi formaţia sa ştiinţifică, pozitivistă. Doina Drăguţ este o poetă cerebrală, la care rigoarea se împleteşte, în chip admirabil, cu lirismul, într-o poezie, de cunoaştere, densă şi substanţială, de o maximă concentrare a limbajului, pe care nu ezităm să o numim intelectualistă, în sensul cel mai bun al termenului. Natură interiorizată, poeta îşi autoanalizează, cu maximă luciditate, nu numai stările sufleteşti, dar şi pe cele pur intelectuale, nuanţele infinitesimale ale unui întreg proces de gândire, gnoseologic”. Referindu-se la volumul de versuri „Timpul dintre valuri de lumină” (Editura Fundaţia „Scrisul Românesc” din Craiova, 2014) în același timp se menționează: „Categoriile filosofice „timp” şi „spaţiu”, care, sub o formă sau alta, apar frecvent în poeme, sunt cele care formează coloana vertebrală a liricii volumului. Iar lumina şi gândurile, într-o încifrare a semnificaţiilor, sunt elemente ce îmbracă în forme posibile de existenţă o anumită simbolică a poeziei. De asemenea, apare destul de des elementul apă (mare, valuri, rouă), simbol al curgerii eleatice. Pentru Doina Drăguţ, poezia este o îmbinare armonioasă între matematică şi literatură, între matematică şi artă, între matematică şi viaţă, între matematică şi ceea ce există dincolo de viaţa terestră; iar, uneori, pierzându-se în arabescul formelor, încearcă să epuizeze inepuizabilul”. În continuare criticul literar scrie: „Poemele sunt scurte şi riguroase ca formă, ele sunt dificil de înţeles, ascunzând o lirică ermetică şi un limbaj abstract, dar la o citire atentă şi o apropiere cu „inima intelectului”, se observă că fiecare poem are o „logică internă” şi o coerenţă susţinută de metafore subtile. Poemele includ, de cele mai multe ori, teorii ştiinţifice asupra sensului vieţii, conferindu-le acestora înveşmântare emoţională, iar căutarea esenţelor se face prin trăiri lirice pure, adeseori de natură divină, incluzând lumină, transparenţă, iubire. Deşi stilul este concis, lapidar, geometrizant, sentimentele răzbat cu uşurinţă spre inima receptorului, creându-se o coeziune, la o aplecare atentă, sesizându-se o împletire armonioasă între rigoare şi lirism. Lirica pe care o crează şi o promovează Doina Drăguţ aparţine modernismului deschis spre temele existenţiale majore: spaţiu, timp, viaţă, lumină, gând…”.
Analizând opera lirică şi eseistică a Doinei Drăguţ, criticul literar şi de artă George Popa (dr., prof.univ.) relatează: „Doina Drăguţ, atât în poezie, precum şi în eseistica sa, cultivă o gândire de înaltă reflexivitate, într-un stil eliptic în poezie, explicativ, cu fine interpretări hermeneutice, în scrierile de artă şi cronicile literare. Poezia Doinei Drăguţ este, prin excelenţă, o creaţie şi o inductoare a emoţiei intelectuale. Poemele sale se detaşează prin puritate, nobleţe şi elevaţie. Dispunând de o semnificativă cultură poetică, artistică şi filosofică, Doina Drăguţ a putut primi cu uşurinţă ecouri sau corezonanţe din lirica unor poeţi precum Ion Barbu, Lucian Blaga, Rainer Maria Rilke sau din experienţe iniţiatice orientale, model Dao, sau hinduse. În felul acesta se poate spune, fără exagerare, că Doina Drăguţ şi-a construit un veritabil sistem filosofic poetic. Scriind foarte dens, până la aparentă obscuritate, lectura poeziilor sale pare dificilă. Dar la o apropiere atentă, se observă că fiecare poem are o logică internă, ceea ce este o mare calitate, coerenţă susţinută de metafore subtile, adeseori adevărate fulguraţii intelectuale. Însă vibrante, emoţii de fior cosmic. Doina Drăguţ are, ceea ce s-a numit, o inimă a intelectului. Voce distinctă în lirica actuală, poezia Doinei Drăguţ se citeşte cu încântarea minţii”.
Aşadar, scriitoarea Doina Drăguţ, dotată cu calităţi deosebite – fire de o sensibilitate artistică aparte, omenie, talent, inteligenţă, erudiţie, reprezintă omul intelectualităţii şi al spiritualităţii ce ştie cum să reprezinte conţinutul literar al poeziei/ prozei/ criticii literare şi de artă etc. Discursul literar al scriitoarei, structurat prin diverse genuri literare şi artistice, parcurge întreg universul uman, în rezultat creând frumuseţea autentică a creaţiei literare de care are nevoie publicul cititor şi însuşi scriitorul.

Galina MARTEA

Lasă un răspuns