«

»

Dorel Schor: Tudor Banuş – Asocierea realităţii cu fantezia

20180423_181833

Cu puţin timp în urmă am primit un articol despre o expoziţie itinerantă a artistului Tudor Banuş care urma, după Viena,
să se deschidă la Lisabona. Pictoriţa Liana Saxone Horodi îl recomanda pe autor cu multă căldură: „Un artist care merită toată
atenţia! Şi un om minunat!”
Tudor Banuş este arhitect ca formaţie şi este fiul poetei Maria Banuş. Considerat un artist internaţional
datorită creaţiei sale deosebite şi numeroaselor colaborări la reviste de mare prestigiu, el este pictor, gravor şi ilustrator, sculptor şi grafician.
E solicitat de New York Times, de le Mond, Die Zeit şi dacă adăugăm cele peste şaptezeci de expoziţii personale prezentate în Franţa,
Statele Unite, Elveţia, Austria, Germania, Belgia, Anglia, Suedia, Portugalia ş.a. înţelegem această apreciere.
Tudor Banuş este autorul unor desene cu viziuni terifiante, cu detalii infinite, cu obsesii, aspecte onirice şi magice… Exegeţii au afirmat
că de la Durer la suprarealişti şi până la postmodernism – totul poate fi regăsit în creaţia sa. El asociază o realitate dură cu fantezia, cu
spiritul ludic şi contextele apocaliptice. Nu lipsesc nici notele de umor, revelaţiile artistice, delirul controlat. Din pânzele sale ne privesc
făpturi reale dar şi altele fabuloase, prezentate într-un stil baroc, care naşte un subiect fantastic ce aminteşte uneori de Bosch, alteori de Bruegel şi
de marii suprarealişti. Ca şi peisajele antropomorfice care nu te pot lăsa indiferent. Acest tandem care se dovedeşte poetic justifică pe deplin
şi caracterizarea de realism fantastic atribuită artei acestui artist prolific şi multifacial.

20180423_181846

 

20180423_181721

 

20180423_181733

Dr. Dorel Schor

Lasă un răspuns