«

»

Veronica Balaj: București, Dragostea Mea

Editura Sf. Ierarh Nicolae, 2017 Ecaterina Chifu

După cum se înțelege și din titlu, cartea este una de mărturie afectivă pentru orașul capitală a țării dar și a sufletului autoarei.Precedată de alte volume înscrise în tematica de călătorii, Jurnal de vacanță, Prin luminile din Țara Luanei, Croazieră pe Mediterana, Felicia Emigranta, Paris, mon amour, Concediu la munte, Concediu la mare, și această experiență literară urmărește raportul care se stabilește între om și loc , între habitant și perimetrul în care i se derulează viața.Legătura cu întregul, cu spațiul , este o tematică interdisciplinară, în sensul că se poate dezvolta în sudiile din diverse domenii, ca arhitectura, sau, istoria sau mai noile cercetări privitoare la ambientul socio-geografic, dar , iată, literatura ca de obicei, are porți deschise și, se poate accesa subiectul și din acest punct de vedere .
Vechea supradenumire de, „ Micul Paris „ atașată Bucureștiului , pare astăzi depășită , spune autoarea preluând sugestia unuia dintre lectorii cărții, așa că, ne vom delecta parcurgând o parte din istoria propriu zisă, din istoria culturală sau din cea legendară a orașului denumita] convențional în carte, Marele București.
Ne este îngăduit să folosim chiar expresia autoarei, aceea de, ghid sentimental , pentru a ști de la bun început care este factura și tonalitatea scrierii.Avem a întâlni pe parcursul lecturii personaje din contemporaneitate , prezente și în volumul Paris mon amour, Irina și Aurora, două pictorițe care, ne vor facilita intrarea pe tărâmul istoriei artelor și vom fi ghidați spre muzee, dar și biserici, clădiri monument istoric, parcuri cu povești de un farmec special, piețe, ori străzi al căror nume se leagă de viața orașului trecând în pagini de albume de artă sau de istorie pură.
Volumul este împărțit în douăpărți lăsând la o parte indicciile despre palmaresul publicistic al autoarei atașat la final.Avem așadar în atenție, o primă parte alcătuită din 40 de capitole referitoare la periplul personajelor prin metropola României și partea a doua, care adună mărturii despre același perimetru citadin, ale unor scriitori, editori, directori de reviste literare sau autori de studii urbanistice.
Lectura începe cu o revărsare de lumină, semn că nu ne așteaptă stări sau imagini terifiante, și când acestea , totuși vor fi prezente pe parcursul textului, asemnei unui condiment,sau al unei note de insolit, , izvodită dintr-un cotidian aglomerat de atitudini și controversate moduri de-a trăi, autoarea le expediază folosind un imaginat accelerator de imagini parcă din teama de-a nu știrbi frumusețea orașului.Asemenea inserții dau totuși coloratură ,chiar dacăp vorbim de atacuri neașteptate, de răniri, tensionări, gunoaie lăsate de izbeliște, toate lăsând o umbră peste imaginea orașului iubit.
Reîntoarcerea în București a Irinei , pictorița care a studiat aici, unde o va reîntâlni pe Aurora, colegă de breaslă și prietenă de voiaj indică precis direcția de mers în paginile următoare : nostalgie cadă, amintiri mângăietoare.
Rememorarea și sentimentalismul învăluie atmosfera ușor, ca o năframă străvezie. Mereu gândul comparației fie cu Parisul fie cu ..un „a fost” sau, „era” constituie un fel de eșafodaj pe care se sprijină celelate trăiri ale personajelor.
A vorbi despre un loc, oricare ar fi acesta, nu poți să o faci fără factorul timp. Nici în acest caz nu putea lipsi acest vector așa că, întoarcerea spre alte vremuri debutează prin capitolul, Adolescența bucureșteană, dăm apoi o raită pe Calea victoriei, calea Speranței , împreună cu personajele care intră în scenă foarte firesc, fără o prezentare descriptivă și care se acomodează imediat cu parcursul scenelor.
Cu abilitate, autoarea face transferul de la importanța și farmecul istoric al locului, la accentele realității, nu foarte onorante.Atacuri neașteptate, emoții negative, temeri. În paralel, mental desigur, revedem în fugă spectacole vechi , este invocat Caragiale, pictorițele se apleacă emoționate în fața statuii lui Eminescu dar, printre scenele unor vremi apuse apar din când în când, scene actuale, dintr-un prezent imprevizibil, atacuri neașteptate asupra colegului lor, emoții care se vor repeta de-a lungul periplului de lector .Autoarea pigmentează foarte frumos Bucureștiul văzut de pe două paliere: ieri și azi.
Comparația cu orașul luminilor, Parisul, nu putea exclude misterul care, nu putea lipsi, apropos de Misterele Parisului ,se derulează capitole care spun de la sine ce anume urmează să aflăm.
Se impune precizarea că, totul are un curs cu iz de solemnitate și de admirație, iar în subtext se strecoară și o mândrie fără aroganță afișată, de personaje, și ele iubitoare ale orașului , redând fără emfază bucuria că pot face parte din acest loc binecuvântat, atât Irina cât și Aurora, și Victor și Adrian și alte personaje care animă peisajul citadin.
Capitole precum , Bucureștiul tuturor posibilităților, Viața nocturnă în București ,București orașul dramelor, Biserici, ctitorii seculare în centrul istoric, Monumnete în inima Bucureștiului, București oraș muzeu, București oraș al poeziei,altrenează cu Vânzătorii de suveniruri, Colegi de alertă, București orașul legendelor dar și cu… București oraș al corporațiilor etc.Acest balans între trecut și prezent dinamizeză narațiunea.
Referitor la tonalitatea cărții, întrucât acesta dă rezonanța textului, trebuie să remarc faptul că ,autoarea se ferește să intre pe teritoriul specialiștilor în istorie sau artă, după cum de altfel precizează, ,motiv pentru care, multele popasuri lângă, printre sau în interiorul unor puncte refrențiale din îndelunga existență a unui oraș fermecător, unicat în felul său, sunt conturate mai mult prin ocheanul afectiv.Primim așadar invitația la un excurs de voiajori, prinși în mrejele bucuriei de-a ne imagina un spațiu cu trecut admirabi, emoționant și un prezent recognoscibil.
Scenele de tensiune cu zgomote ciudate neidentificate, atacuri, suferințe pe patul de spital ,mai ales in capitolul Aventura bucureșteană, fac deliciul unor pagini de proză polițistă.Detectivi pe neașteptate, Victor și prietenii săi au responsabilitatea din partea autoarei de-a pigmenta cu alt soi de emoții locul de suflet, numit București.
Nota de magic religios, evocarea multor icoane și biserici conferă metropolei o conotație specială.Viața are nevoie de raportarea la divinitate, are nevoie de legi morale care pot ține în echilibru derularea vieții.
Volumul se vrea o pledoarie pentru un loc de vârf în ierarhia culturală europeană pe care Bucureștiul să-l ocupe .
Mărturii, informații puse în gura personajelor, emoțiile lor, firul multor scene care au animat alte epoci și n-au putut fi uitate au menirea de a-l atrage pe cititor, în chip de voiajor.

Veronica Balaj

Lasă un răspuns