«

»

Dorel Schor – Dulce-i răzbunarea

Eli Iliescu stă în faţa mea şi se laudă:
– De când nu ne-am mai văzut, zice el, am realizat o mulţime de lucruri. Avem un apartament frumos cu patru camere, ne-am schimbat maşina cu una mai elegantă… Am un serviciu foarte bun, sunt apreciat de şefi, mi se plătesc prime, telefon, literatură, deplasări, ore suplimentare, nu pot să mă plâng…
-Bravo! îi spun politicos.
Dar sunt convins că ascunde şi o nemulţumire pentru că arată palid, a încărunţit pe ici pe colo, deşi e un bărbat tânăr. Îl întreb:
– Ce face soţia? Lucrează şi ea?
– Ferească sfântul! Ea se ocupă de casă şi de copii. Serviciul meu e grozav, ne descurcăm excelent.
– Nu cumva tu lucrezi prea mult? tatonez eu. Orele suplimentare…
– Da de unde… Dacă vrei să ştii, cât timp mă aflu la serviciu e o plăcere. Am aer condiţionat, colegi cumsecade, şeful mă apreciază, ţi-am spus. Aproape că nu-mi vine să plec de acolo…
Mi se pare că am înţeles:
– Înseamnă că te deranjează copiii. Patru copii în cinci ani sunt o performanţă. E adevărat că nu ne vedem decât atunci când soţia ta naşte, dar nu ne putem plânge pentru că o dată pe an vă vizităm…Şi copiii mici cam deranjează!
– În nici un caz, mă asigură Eli. Copiii plâng, e adevărat, dar dacă sunt ai tăi, ţi se pare că-i muzică. Să-ţi spun de vecinii de palier.. Patru zile se ceartă la cuţite, apoi nu-şi vorbesc două ore şi gata, se împacă. Dar nu ei mă supără, ce naiba, oameni suntem. Pe mine mă deranjează vecinul de dedesubt, are o motocicletă care urlă ca un reactor, zbârnăie ca o turbină. O ambalează cu o jumătate de oră înainte de pornire. Şi porneşte la şase dimineaţa..Apoi, vecinii de sus nu se culcă până nu se termină emisiunea la televizor. E adevărat că sunt oameni mai în vârstă şi nu aud prea bine, sau suferă de insomnie, cine mai ştie…
– Atunci odihneşte-te o oră după masă. Am citit undeva că e foarte sănătos. Somn de compensaţie.
– Ce ai citit e probabil adevărat, dar am alături un violonist. Cu un sunet gros cred că m-aş obişnui, seamănă cu motocicleta. Dar cu scârţăiala e imposibil, parcă mi s-ar plimba pe coloana vertebrală o meduză… Bârrr! Numai când îmi amintesc…
– Ascultă, afirm eu categoric. Ziua lucrezi, noaptea nu te odihneşti, după amiaza nici atât… Trebuie să discuţi cu ei, să spui că munceşti…
– Am încercat, nu ţine. Şi ei sunt oameni ai muncii. Nu locuieşte în bloc nici un exploatator…
– Atunci fă ceva şi tu, răzbună-te. Eu în locul tău, aşa aş face, m-aş răzbuna!
– Păi, eu ce fac? Doar nu-ţi închipui că nevastă-mea naşte un plod în fiecare an numai pentru alocaţia de la asigurările sociale. Mă răzbun cît pot !

Lasă un răspuns