«

»

Eleonora Schipor – Eminescu e poetul

Eleonora Schipor

Eminescu e poetul
Mai presus de legea firii
Şi de viaţă în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Faimă, vis şi legământ.

Răsfoind a vieţii carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul-
Doină, viaţă şi alin.

Colindând prin constelaţii
Pe al lacrimilor zbor,
Eminescu e Poetul-
Veşnicie, cânt şi dor.

Dăinuind peste milenii
Visul dorului de-un veac,
Eminescu e Poetul-
Crez, duminică şi leac.

Ne-am născut pe-aceste plaiuri
Înfrăţindu-ne-n destin,
Eminescu e Poetul-
Codru, stea şi dulce chin.

Tot urcând înspre înalturi
Cu el facem legământ,
Eminescu e Poetul-
Un Luceafăr dalb şi sfânt.

Două culori
Când pajiştea-i toată-n floare,
Se prind la piept mărţişoare-
Roş-albe, două culori,
Două blânde sărbători.
Albul e seninul zării:
Şi mărgeanu-nminunării,
Iar roşul văpaia este-a
Primăverii ce dă vestea
Că soseşte timpurie,
Pe-o coamă de vânt, zburlie.
Luna martie de- acum
Voioasă-a pornit la drum,
Cu muguri plesniţi şi soare
Şi cu mândre mărţişoare.

Eleonora Schipor

Cântecul privighetorii
Pe un ram cu stropi din soare
Cântă o privighetoare,
Graiul ei mi-i pas de case
Pe întinderi mătăsoase,
Doar cu greieri pornitori
Să se-ntreacă la viori,
Bune ca însoţitoare
Pe la guri de mândră floare.

Dimineaţa-n mers de soare,
Iar îmi e ca vrăjitoare,
Vorba ei spre cer porneşte
Prea frumoasă precum este,
Iar din urmă-i vine grâul,
Molcom e-n păşire râul-
Lumea toată-n primenire
Ca în ziua de iubire.

Sub alint pornit din soare
Cântă-mi, o privighetoare!
Apa din izvor mâ-mbie
Să n-o iau de omenie,
Iar mai jos de casa mea
Mii de flori „Nu mă uita”
Se adună să-mi vorbească
Despre firea românească.

Limba mea maternă
Limba mea maternă-
Sunete de nai,
Doină şi baladă,
Dulcele meu grai.

Limba mea maternă-
Cântec de vioară,
Crin îngândurat,
Zâmbet de fecioară.

Limba mea maternă-
Clinchet de cristal,
Primăvară nouă,
Fluier şi caval.

Limba mea maternă-
Busuioc în floare,
Tril de ciocârlie,
Răsărit de soare.

Limba mea maternă-
Dor de Bucovină,
Murmur de izvor,
Spicul în lumină.

Limba mea maternă-
Mireasmă de-alun,
Codrul ce răsună,
Seară de Crăciun.

Limba mea maternă-
Scriptură străveche,
Pasăre măiastră,
Dor fără pereche.

Limba mea maternă-
Vatră strămoşească,
Perlă carpatină,
Vorbă românească.

Limba mea maternă-
Răsărit de soare,
Casă părintească,
Strai de sărbătoare.

Limba mea maternă-
Toamnă purpurie,
Eternă poveste,
Mir şi bucurie.

Dor de toamnă
Mi-e dor de tine, toamnă,
Când vine-un vânt pribeag
Şi-mi răvăşeşte zarea,
Şi-mi poposeşte-prag.

Mi-e dor de tine, toamnă,
Cu fân stingher prin lunci
Şi păsări călătoare,
Şi multe mere dulci.

Mi-dor de tine, toamnă,
Cu vraf de ghiduşii
Şi crizanteme albe,
Şi multe bucurii.

Mi-e dor de tine, toamnă,
Cu chipul tău blajin
Şi vorba ta sprinţară,
Şi bunul tău suspin.

Mi-e dor de tine, toamnă,
Când vine –un vânt pribeag
Şi-mi adumbreşte zarea,
Şi-mi poposeşte-n prag

ELEONORA SCHIPOR

Lasă un răspuns