«

»

Dorel Schor: Yudith Englard Realitatea în mişcare

20180628_170823

Numele pictoriţei Yudith Englard figurează în topul celor sută de artişti plastici israelieni care s-au remarcat în ultima vreme. Desigur, e greu să faci un clasament în materie, într-un domeniu în care este mult loc la subiectivism precum susţine vocabula „de gustibus non disputandum”, dar faptul pledează fără discuţie pentru originalitatea şi calitatea creaţiei ei. De altfel, lucrările ei sunt colecţionate de numeroşi amatori de artă particulari, precum şi de mari colecţii ale unor instituţii prestigioase precum banca Diskount, banca Leumi, centrul Rabin, spitalul Tel Hashomer sau… Universitatea Michigan din America.
Yudith Englard vede realitatea în mişcare continuă, aşa cum şi în natură totul se schimbă, precum norii călători sau vântul, sau atmosfera dar şi valorile materiale sau spirituale. O dezvoltare dinamică, o realitate modernă reprezentativă înfluenţează limbajul ei pictural. Stilul abstract cu influenţe impresioniste reflectă conflictele dintre lumină şi întuneric, între durere şi bucurie, între suferinţă şi speranţă.
Pictoriţa foloseşte îndeobşte spaţii mari şi o cromatică bogată. Omul este într-o competiţie neîntreruptă cu spaţiul înconjurător, este sugerată dorinţa de înoire, arta ei devine astfel vizionară. Deşi pictura ei este abstractă majoritar, găsim adesea elemente figurative amestecate cu componentele dominante, sublimate într-un tot artistic universal, dar în care găsim neîndoielnic şi valori locale.

Dr. Dorel Schor

20180628_170834

 

20180628_170936

 

20180628_170955

Lasă un răspuns