«

»

Gabriel Stănciulescu – versuri

https://www.flickr.com/photos/cernegura/28151600432/in/photolist-WfjBwz-JTEj2f-J5tpvY

Mămă, îți aduc liliac alb!

Rătăcesc prin amintiri păstrate bine,
Mă ascund de frici ce nu mă înfrâng,
Momente neuitate, o școală lângă tine!
Nu mă certa, eu astăzi am să plâng!

Discret au fugit anii și nu am observat
Că ceasul se-ntrece cu timpul în galop,
Ne-am însoțit pe un drum drept, asumat
De-o soartă și-o viață, trăite cu un scop.

Ce greu este acum când tu ai plecat!
Pastrez doar tristețea din rostul primit,
Îți ofer marțișorul, cu iubire placat!
Dar cum să ți-l dau?…sau cum să-l trimit?

Aveai mamă o foame de viață și flori!
Priveai îndelung prin geam la copaci!
Ne-nvățai ce înseamnă să fim iubitori!
Dar nu e la fel, tu știai cum s-o faci!

Acum îți aduc liliac alb, la mormânt!
Și aș vrea să te-ntreb, să-ți fie pe plac!
Ce flori să plantăm anul ăsta-n pământ?
Atât cât mai poate… ostenitul burlac!

Părinți cu copii bătrâni

Ne bucurăm c-avem părinți,
Ne mai simțim și acum copii,
Părinți cu copiii cărunți
Ne par abstracte fantezii.

Și ne privesc părinții-n ochi,
Parcă ne ceartă că-i urmăm,
Ar spune vorbe de deochi
Pe bătrânețe s-o blamăm.

Măi bătrânețe impostoare!
Te joci cu tinerețea lor!
Tu știi că-n viață totul moare!
Să dăm noi ani copiilor.

Și rău îi doare pe părinți,
Când vad că și copiii mor,
Când se înalță sus la sfinți
Prea repede, înaintea lor.

Iubiți-vă părinți copiii,
Că sunt ei tineri ori bătrâni,
Iubirii sacre, în ziua nunții
Să-i punem flori pe cununii.

Am să-ți fiu pavăză peste furtuni

Prin nori ploioși pășim acum,
Ne ceartă viața crunt și doare,
Dar, mână-n mână, pe un drum
Vom fi ispită și alinare.

În plus iți sunt și prieten bun,
Adun dorințe neîmplinite,
Pe anii grei nu mă răzbun
Și nici pe dramele ursite.

Te invit să ne gândim la fericire,
La clipele, puține, cu împliniri ,
În doi, să evadăm din amăgire
Să ne dorim divine izbăviri.

Azi, poate, ne va lipsi curajul,
Ne este înca frică de iubire ,
Dar, ne avem pe noi și crezul
Că nu e loc de șovăire.

Mi-e dor ș-am poftă de un sărut ,
Mi-e gândul plin de pasiuni,
Te rog să vrei ce eu am vrut
Să-ți fiu pavăză peste furtuni.

Dragoste superficială

Nu-ți pasă că exist bărbate,
Privești prin mine uneori,
Am temeri și vise furate
Iar perspectiva-mi dă fiori.

Revăd secvențe cu noi doi,
Cu anii tinereții noastre ,
Sunt amintiri, când amândoi
Pluteam pe boltă, printre astre.

Adun clipele râvnite,
De sentimente ce pălesc ,
Le strâng la piept, le țin ferite
De răvășiri ce ne rănesc.

Din patima ce se răsfrange,
S-au separat doua felii ,
Rămâne una ce va plânge
Și alta ce va suferii…

Anii au zburat, mai e puțin ,
Ce-am adunat și ce-o să las,
Nu mai contează, e destin
Rămâne doar un bun rămas.

Fericirea este muza mea

Iubito, să iei ce am mai bun în mine,
Din trandafirul roșu ce-l dorești,
Iubirea mea, primește-o, să-ți aline
Din fricile prin care mă privești.

Am să-ți dau totul, chiar mai mult ,
Să iei încrederea de lângă teamă,
Să-mi dai din gânduri să-ți ascult
Dorințele, neluate în seamă.

Ce văd acum pe chipul tău, senin,
Mi-aduce soarele plecat din vise,
Zâmbesc speranțele, puțin câte puțin
Și sper mai mult la clipa ce murise.

Dă-mi mâna, mângaiată de o rază,
Vreau sărutul, ce-l pierdusem întristat,
Dă-mi înapoi visul și mai vreau o frază
Să știu că sufletele s-au împăcat.

De mii de ori și astăzi iar, promit,
Fidelitate iubirii ce ne vrea,
Cu dragoste, la fericire te invit
Căci fericirea este muza mea.

Lasă un răspuns