«

»

Tiberu Tudor – versuri

*

Sub văpaia lunii un pustiu de cretă,
Nu mai duc niciunde anii ce-au rămas,
Timpul mă striveşte ca pe o monedă
Încercând cu dinţii aurul meu fals.

Unde este urma paşilor mei siguri,
Sufletul ─ cel aspru şi nemuritor ─
Potrivindu-mi viaţa numai după visuri,
Alegându-mi drumul numai după nori.

Ca pe-un semn de cinste îmi purtam prigoana,
Nimeni, nicăierea, nu mă aştepta,
Înnoptam sub stele, învelit cu blana
Grâului roşiatic ce tălăzuia.

Am deprins tăcerea, m-am plecat minciunii,
Mi-am schimbat pe-o mască zâmbetul semeţ,
Vetrele sunt stinse, în butucul lunii
Tremură securea ultimului vers.

Fără de credinţă, fără nici o lege,
Rătăcesc la vama sumbrelor stihii
Dincolo de care nu mai sunt luceferi,
Dincolo de care nu mai pot trăi.

(Din volumul „Enisalá – versuri”)

Lasă un răspuns