«

»

Maria Ratiu – Toamna comunismului

316456_293389187338139_581074009_n

Motto
Este însă suficient, pentru a înfrânge comunismul, să declari categoric că el nu este ceea ce pare a fi? Va accepta omul flămând sau omul în zdrențe această atitudine negativă? Își vor uita ei goliciunea ori foamea și le vor accepta numai pentru că li se spune despre comunism, în care își puseseră ultimele speranțe, că nu este ce pretinde să fie?” Ion Rațiu

Era o vreme în Romania când o poziție socio-politică îți deschidea toate ușile și îți procura lucruri rare și scumpe, fără să ai nevoie de bani. Dacă erai inginer primeai cadou cristaluri din cele mai scumpe și aveai casa plină… Erau o mare valoare! Și eu am în casă reminiscențe din această „bogăție”… Dacă erai profesor sau învățător, primeai cadouri, la fel. Ușile îți erau deschise peste tot și pentru tot ce aveai nevoie, în funcție de unde lucrau părinții copiilor pe care îi aveai în clasă. La fel și inginerii sau economiștii. Era un sistem clientelar creat pe criteriul necesității și a traficului de influență. Generații întregi de oameni: toți cei născuți între 1947 – 1980 au trăit, au fost crescuți, educați în acest sistem al traficului de influență.
Pentru toate aceste generații nu existau alternative la a reuși în viață decât dacă intrau în sistem.
Educația primită în familie, a celor născuți între anii 1947 – 1960, era un pic diversă, însă.
Părinții erau cei care au suportat impactul schimbării. Unii s-au adaptat, alții au fost obligați prin reeducare să se adapteze, alții s-au dat la fund, trăgând după ei familia și obligând, prin educație, copiii să obțină performanțe școlare. Credeau, în naivitatea lor că ei, copiii, vor reuși așa… Tata îmi spunea: „Învață. Ce ai tu în cap, nimeni nu îți poate fura”. Da, nimeni nu mi-a furat ce aveam în cap: știința despre o mulțime de lucruri… dar nici nu mi-a folosit să răzbat în interiorul sistemului clientelar și al traficului de influență.
Disprețul și umilințele părinților acelor generații au fost transmise copiilor prin credințele și valorile care le-au fost inoculate în mediul familial.
Credința că:
– noi suntem săraci,
– tu nu ești de nasul acelei funcții,
– tu nu ești fiul lui…,
– tu trebuie să rămâi sărac și curat.
Valoarea că:
– tu nu trăiești din furat,
– tu nu trăiești din pârât pe alții,
– tu nu faci rău la nimeni și nu râvnești la bunul nimănui,
– tu ești drept, inteligent și cu carte, pentru că cine are carte are parte…
Toate acestea au marginalizat, au ținut pe loc și au condamnat generația anilor ’50 – ’60 la o viață plină de renunțări și frustrări. Drept urmare, atunci când au ieșit de sub influența (tutela) acestor valori „nefaste” mulți și-au crescut copiii în așa fel încât să se adapteze sistemului clientelar și traficului de influență. Așa încât, mulți copii ai anilor ’60 – ’80 au avut și suportul familial intern și suportul educațional extern să se formeze și să fie adaptați la acest sistem clientelar și al traficului de influență. Cea care s-a adaptat cel mai bine , de data asta, a fost mediocritatea, însă… Au înțeles din zbor că extinderea care le aducea un trai mai bun nu era
cea intelectuală și spirituală, ci era cea materială și politică, adică mediul „Ștefan Gheorghiu” de 3 luni, 1 an sau 5 ani și Biserica, care între timp devenise biserica de stat. „Epurate și reorganizate, bisericile, mai degrabă decât să dispară, acceptă să ducă o existență precară, care depinde numai de bunăvoința guvernului. În România, de exemplu, reprezentanții a șapte biserici și a două culte s-au întâlnit la București, în iunie 1949 și «și-au exprimat completa satisfacție cu condițiile existente în Republica Populară România.» Printre celelalte , Biserica Ortodoxă are o poziție privilegiată. Nu numai că este tolerată, dar este chiar și folosită pentru planurile de durată ale regimului.” (Ion Rațiu, „Moscova sfidează lumea”,pag.117 ) Doar așa puteai să-ți propulsezi familia (copiii) pe trepte mai înalte ale succesului politic și social.
Pe de altă parte, sursa era doar Statul. Acolo unde nu era Statul, erau sistemele clientelare din fabrici și uzine. Aici erau adevărate rețele de furat.
Iată o clasificare:
I. Rețeaua din jurul secretarului de partid;
II. Rețeaua din jurul directorilor și ai inginerilor șefi;
III. Rețeaua din jurul șefilor de atelier;
IV. Rețeaua din jurul șefilor de birou;
V. Rețeaua din jurul maiștrilor și ai CTC-iștilor.
Era o piramidă a hoției organizate. Monștri de astăzi.
Imediat după Revoluție (?!), în libertate, nimeni nu te mai împiedica să îți manifești conștiința. Așa că societatea românească s-a restructurat treptat. S-au format cercuri sociale pe diverse valori intelectuale. Apoi, s-a constatat că valoarea intelectuală nu este suficientă, nici social și nici politic, dacă nu e completată de cea umană… La asta au contribuit mult românii întorși din exil, cum au fost Ion Rațiu, Djuvara, cei de la Europa Liberă, Câmpeanu și alții, dar și valorile care au trăit în țară cum au fost: Coposu, Țepelea, părintele Galeriu și mulți alții care au făcut rezistența comunismului. Tagma corupției și a traficului de influență a fost un pic bulversată de toate acestea. Le-a luat un pic mai mult de 20 de ani să se restructureze, să-și clarifice obiectivele, țelul și să reușească. Nici cei mai buni prevăzători ai epocii post-decembriste nu au prevăzut asta! Nimeni nu a prevăzut asta. Doar Stalin și Beria, cei care au conceput acele faimoase indicații NKVD din ’47 găsite pe ici pe colo, prin cancelariile țărilor ex-comuniste, au prevăzut asta! Comunismul lui Stalin a dat roade… în libertate! „Ca toți oamenii blocați de nenumărate restricții și controale, ei muncesc, fiindcă este mult mai ușor să faci munca pretinsă decât să te gândești cum poți să-ți folosești propriul timp, în mod liber consimțit.” Ăsta este unul din adevărurile enunțate de Ion Rațiu încă din ’57. Comunismul a început în Rusia, țara în care diferențele dintre clasele sociale erau la poli opuși și va lua forme terminatorii (de autodistrugere) în țările cele mai sărăcite din lagăr: Polonia, Ungaria, România și Bulgaria. Războiul rece care a lucrat în exteriorul acestor țări, s-a mutat în interiorul lor, devenind sistemic și anihilant al schimbării.
Sper să fiu contrazisă, dar mai mult, sper să fiu completată de mulți alți analiști mai buni ca mine ai „teoriei enclavelor”, enunțată mai întâi de Ion Rațiu, în ceea ce privește modus operandi a comunismului în disoluție. Teoria enclavelor comuniste practicată de URSS ca politică externă de expansiune și explicată foarte pe larg de Ion Rațiu în cartea sa Moscova sfidează lumea, a fost și este aplicată cu succes astăzi, în interiorul țărilor foste comuniste. Pornind de la ceea ce a văzut Ion Rațiu, care a descris pașii și metodica URSS în implementarea sistemului comunist, am urmărit în România pașii care au fost aplicați de neo-comuniști, după 1989, începând cu Iliescu și terminând cu Dragnea și care au ca rezultat starea de astăzi a României post-comuniste.
Iată rezultatul cercetărilor mele, mergând pe firul faptelor:
1. Sărăcirea economică a țării prin decapitalizarea industriei.
Primul pas spre decapitalizarea industriei, a fost făcut de Iliescu la câteva zile de după eliminarea lui Ceaușescu și preluarea puterii FSN, când a ieșit pe posturile TV și a dat ordin ca toate fondurile de investiții și de rulment a întreprinderilor să fie transferate la fondul de salarii. S-a produs așa, devalorizarea tehnologică definitivă a industriei care avea nevoie, ca de apă, de retehnologizare. A urmat apoi marea și mica privatizare … Întreprinderile decapitalizate, flota, CFR-ul, materialul rulant, siderurgia, resursele naturale … totul a fost vândut pe nimic sau, acolo unde exista valoare, s-au făcut vânzări în pierdere, pe comisioane și corupție. Relațiile economice externe au fost redirecționate către grupuri private de interese, ministerele au fost căpușate de aceste grupuri la toate nivelurile …
2. Menținerea unei stări de conflict continue între păturile sociale
… Prin utilizarea posturilor TV și a ziarelor aservite, culminând cu aducerea minerilor.
Pentru a accentua și mai mult conflictul intern s-a creat o stare de neîncredere și suspiciune propice creării de diversiuni de tot felul. La ce foloseau? La distragerea atenției populației de la regruparea comunismului și instaurarea unei noi forme de neo-comunism.
„Rusia comunistă are succes deoarece ea poate apare drept prietenoasă și subversivă în același timp”, scria Ion Rațiu în cartea sa Moscova sfidează lumea. Vă invit să extrapolați și să înlocuiți „Rusia comunistă” cu „Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale”… Rezultatul este ăsta: „Iliescu și FSN-ul au succes deoarece ei pot apare drept prietenoși și subversivi în același timp”, ca metodă în diverse etape ale dezvoltării tinerei democrații începând încă de la derularea Revoluției.
Iată aici câteva situații cheie:
– în nopțile de 22-24 decembrie, cu chemările către populație să apere televiziunea și alte instituții;
– când au permis formarea mișcării Piața Universității;
– când au simulat acceptarea partidelor istorice în discuțiile de reformare a României;
– când au repetat „Jos comunismul!”
– când au adus minerii… etc.
A început, apoi, treptat, demonetizarea principiilor democrației prin folosirea continuă a unor practici de calomniere a lor… În interiorul țării, la nivelul fiecărui județ, s-au creat adevărate enclave de sărăcire prin apariția așa numiților „baroni” locali care trăiau și lucrau în disprețul total al legilor și al bunului simț.
3. Încurajarea lichelismului social – politic.
Asta s-a făcut printr-o politică a șomajului fals și a ajutoarelor sociale de tot felul și prin
practici electorale de cumpărare mascată a voturilor în campaniile electorale. Treptat, timp de peste 20 de ani, prin metodele mai sus enunțate, practicate de eșalonul 2 și eșalonul 3 și 4 comunist, România a ajuns astăzi în pericolul de a deveni din nou un stat totalitar… prin crearea de enclave de sistem clientelar și aservit unor oameni politici fără scrupule și fără conștiință și prin atacuri și distrugerea sistematică a separării puterii executive de cea legislativă.
Subversiv și sistematic, tânăra democrație este bombardată de aceste practici învățate, de manipulare, de sărăcire intenționată și artificială a unor zone de țară de unde apar noi „baroni” tip Dragnea, sau oameni politici și „întreprinzători” care fac afaceri oneroase cu statul și folosesc practici de trafic de influență. Suntem acum în momentul în care este atacat sistemul judiciar și instituția președintelui… Statul român și politica la nivel înalt este făcută astăzi de oameni de o mediocritate rară. Pe vremea comuniștilor îmi puneam mereu întrebarea: „De ce are nevoie Partidul de atâția proști?” Era o mare dilemă pentru mine de ce la conducerea Partidului Comunist în fiecare județ, oraș sau la nivel de întreprinderi era promovată, practic, ignoranța și mediocritatea. Qui prodest? – mă întrebam eu… Am înțeles doar în libertate la ce foloseau acești oameni mediocri și la ce folosea mediocritatea ridicată la rang de cinste… Îmi amintesc că Brucan a răspuns o dată la o întrebare a unui jurnalist care suna cam așa: „cât timp îi trebuie României ca să redevină un stat cu adevărat democratic?” (posibil să nu fi fost astea cuvintele, dar sensul întrebării era ăsta)… Răspunsul pe care l-a dat, a fost previzibil.
Dar nu răspunsul în sine mi-a rămas în memorie, ci expresia feței lui Brucan: un zâmbet și o privire care spunea mult mai mult decât cuvintele… Nu știu dacă sunt singura care a observat asta. Intuitiv, atunci, m-am întrebat ce a vrut să spună?
Astăzi am înțeles că de fapt Brucan nu s-a referit la România ca democrație occidentală ci la altceva… Răspunsul nu era pentru noi ci pentru eșicherul comunist care preluase puterea nu numai pentru ei, ci dincolo de granițele României. El a răspuns atunci: „25 de ani”…
Au trecut 25 de ani și… unde este România, pe plan intern, după acești 25 de ani de la așa zisa Revoluție? Spre ce se îndreaptă? Spre unde? Spre a deveni ce?

Lasă un răspuns