«

»

Elena Foghel – versuri

Romanță târzie

Între coperțile verii
Am scris o romanță târzie
Și-n cumpăna serii
O murmur doar pentru mine.

Plăpânde idei se rotesc
Sub clar de stele
Și vorbele-n vânt șușotesc
Inimii mele.

E mult, e târziu, e departe,
S-a stins o romanță târzie.
Rămân doar cuvinte pe-o carte
Și versuri în poezie.

O lună de vară cu vise,
Cu anii întorși la-nceput
A tras după ea uși închise,
Romanța târzie-a tăcut !

Un pescăruș

La margine de cer
Un pescăruș s-a rătăcit.
E singur și stingher…
Pare un suflet părăsit !

Albastru l-a chemat
Din înălțimi necunoscute,
Spre cer și mare l-au purtat
Minuni nemaivăzute.

Cu zborul larg, unduitor,
Dorea, c-un zvâcnet de aripă
S-ajungă-n zare pe-un vapor,
Să se-odihnească-o clipă.

N-a fost așa, a fost învins,
Albastru l-a răpit în fugă.
Rămas pe val, cu corpu-ntins,
Spre cer albastru pentru rugă.

Elena FOGHEL 18 august 2018

Lasă un răspuns