«

»

Pavel Rătundeanu-Ferghete: Ca să nu se mai plângă românul nicicând lacrămând sânge

„Eu scriu despre Eminescu în sfințenia bucuriei, scriu cu lumină, cu pome de grădină”-
Nu mă ruşinez, în dreptul de a fi poet, nu mă ruşinez dacă mi se întâmplă să mă repet
ŞTIIND SCURT PE DOI, că am dreptul la fericire să candidez şi: „Repetitio est mater studiorum”:
„Despre Eminescu eu scriu din drag, pe cont propiu,
Scriu cu aură şi lumină din lumină, cu holdă de grâu scriu, cu grâu până-n brâu şi secară până subsuoară, harnicie de neam: de țăran, de țarancuță cu secera-n brâu şi de dimineață cu rochie creață la seceră-n grâu şi țară, comoră rară şi odinioară şi pe vremea lui Herodot , când holda de grâu creştea pe altarul soarelui peste coama calului bunăoară;
scriu despre Eminescu cu holdă de grâu măşcat, luminat şi curat-aur cenuşiu strecurat, fără neghină, cum românului Dumnezeu pentru hărnicie l-a dat;
scriu în sfințenia bucuriei înmulțite cu har bob cu bob umplând dintr-un snop de belşug car cu car;
scriu cu poame de grădină să dănțuiască albină cu albina
Mesie a iubirii, ca fițingaii la joc sub grumazul ceterii, să dănțuiască pentru miere şi polenizare din floare-n floare inimă română întru răsărit de soare, de binecuvântare:-
România profundă şi Mare-
Românie Eminescu întregită între fireşti şi dumnezăieşti hotare,
în iubire de pace şi pâine, doină dulce minune NATO-întru răsărit de soare,
de binecuvântare, cu fanic, viitor în floare,
aşa cum de când lumea omenesc neamul românesc în habitatul firesc,natural
şi monumental, Istoric, pomenesc,
ca să nu mai plângă neamul românesc nicicând: lăcramând sânge pentru’că răii se lafaiesc în far’de”lege, dar eu scriu, că m-am săturat de la Nistru, la Prut şi la Tisa să mai văd românul trist şi cumromânul plânsu-mi-sa, de jale după țarisoara lui prăpădisu-mi-sa.

EMINESCU E DREPTUL NOSTRU DE A FI

Motto: „Nici un proroc în țara lui, nu-i bine primit” (proverb biblic)

Eminescu e dreptul de a fi, deptul de dulce Romanie, Duh de adevăr zi de zi de zi și viață întru armonie cu profund
și „falnic viitor” ce mi-a pătruns în casă și-n gând
cu lac albastru și codru,
cu plopi fără soț și flori albastre cu modru
pe alei cu tei înfloriți din batistă scoțând dalbi porumbei
și nealcoși Harapi albi
cu rost, orânduială, de popor, cum Dumnezeu ni l-a dat răsărit de soare cu cer înstelat,
veșnicie, care s-a născut la sat
cu preaplin de caracter,
că-n buză de oraș a dat
din iesle dobitocească
ca Luceafărul să strălucească pe cer,
prin geniu, lumea să mântuiască,
de spiritual păcat, de iz național,
de patriotismul de epigoni demonetizat,
că-i la modă, în vogă și se mai uzează și poartă
și astăzi în artă
de vine vorba: celui care are,
i se va mai da, iar celui ce n-are,
că n-are ce vinde,
i se va lua și cât are
(și nu-s logăre bla-bla inutil joc de copil cu ala bala abacadrabra nenutil,
că: cine minte n-are,
n-are nici ce vinde,
că n-are nici cum a înmulți talanții, („dacă esti prost stai acasă”, cum zice Revnic Ioan „Burdea”? că, decât prost mai bine orb, corb alb!? își bagă nasul unde nu-i fierbe oala și Vica Ludovica „Păstaie”?!)
ca-n veci de veci omenirea să nu se prăpădească,
căci craii de la răsărit
care după stea au venit
lui au dăruit luminat și curat , ordonat și disciplinat,
cum scrie cartea,
c-are mult de suferit,
lumea de salvat,
de mântuit,
după cum prorocii au prorocit…
și după cum zice și David:
ce poți face azi nu lăsa pe mâini
nu lași neânmulțit în pace și pâini,
că steaua i-a răsărit în răsărit
cu pace să ne aliluiască și miluiască,
că cine-ș dă lui își dă
și cine-ș face lui își face slujba boabelor, liturghie și vecernie-n spice
cu sferic practic ca o mare unduind holdele pe pământ corabie cu prora-n vânt
bunăcuvință, abundență-conștiință să ne alduiască, ca să fie omenesc cum cele tri ursitoare i-a ursit firesc,
cum cele tri ursitoare bine i-a vestit
pentru a fi cel mai cunoscut, cel mai iubit,
cel în veci de veci primenit om de pomină,om-lumină,
om potrivit la timp potrivit,
la locul potrivit născut, primenit,botezat,sfințit,
miruit,
dar tot cu rău să fie primit deși-n casa ospitalieră,cu omenie,
e iubire, e drept la fericire,
fir-ar să fie!

EMINESCU, DUMNEZEUL, DE CARE NU MĂ SATUR
Motto:”Eminescu este Cristosul limbii române”. (Ben Todică).

EMINESCU e al meu, e dor uşor şi greu
a cugetului şi suletului meu,
speranță-credință şi viață e, o Zarază, a soarelui rază,
În culori de curcubeu, a propriul meu Eu-Dumnezeu,
Dumnezeu de care nu mă mai satur,
Că-mi este măsura în jocul prin care m-aventur
spiritual, național tradițional, monumental, natural punctual,
joc de-ascunsălea de mine, de lumina mea,
că Dumnezeu e şansa Eminescu, iubirea mea,
în iubire mi înviere, drept de a candida la fericire
aflânu-mi rost şi să nu mai ştiu ce-i greu
,că-n dor cu Dumnezeu
merg cu mai departe cu rostul meu suflet din sufletul neamului
să duc primăvara cu povara de roadă pe Altarul Soarelui
mână-n mână Patrie Limba Română către şansă şi viață,
bogăție a cerului şi a pământului,
s-o duc din înflorire prin pârgă de vară pentru recoltat în toamnă,
omenirea, să treacă peste labirintul cu frig şi viscole de iarnă,
iarnă ce ne dă ca lupii, ca filipii, târcoale ori dau iama la târlă, stâna, de oi,
peste zăpadă să treacă la şansă de ghiocel şi colț de iarbă,
chiar mielul în pântece de oaie zberând după pace,
ca-n utrenii, liturghii, vecernii, craii-boabe-n spice,
că Eminescu li un rost spiritual şi adăpost național de pace şi pâine,
corolă minune de lumină de grădină cu stupină,
Zi de zi şi noapte de noapte la curți de dragoste şi dor,
în luptă dreaptă cu sârg să lupte
întru răsărit de soare, de binecuvântare,
în rost, folos luminos, hristos,adăpost neamului nost,
Eminescu convingându-mă de conştiința luminată,
ca cea mai mare artă care a existat vredată
în Carpații inimă-vatră de piatră şi în lumea toată,
ca o zi care se cunoaşte după dimineață
cum nu fu alta-n lume mai frumoasă,
mai aparte, mai Hristos la român în casă,
ca o Zaraza, ca om în raze luminat în cântare,
cum nu fu altă cântare mai pioasă întru răsărit de soare,de binecuvântare-
ROMÂNIA PROFUNDĂ, TRAINICĂ ŞI MARE SUB SOARE.

DREPT MIHAI EMINESCU LA ÎNVIERE
(Replică Cristina Mihaela Barbu)

Motto: „Poezia e o taină şi o lucrare de sine stătătoare”. (Nichita Stănescu).

Mulțumesc, dar cei care se îndoiesc, trăiesc,
După Decartes: cugetă, gândesc la omenesc,
Deci se luptă cu dragoste şi dor, exist, vorba lui Coşbuc
Ori a lu’Florea Mureşanu fiu Ciubanca: e „Grai Şi Suflet Românesc”
Şi, deci: lucru lor nu şi-l fuşăresc, moşmondesc, grohotesc (guițesc)
Fugind de obligații, de ecuații, la care găsăşti greu sau nu soluții,
Că omul e bun ca om având propriul scop
Şi cinstea fiindu-i mândră pană-n clop
Şi porcul îi bun fript,
Ca atare exist doar cu bună-cuvință de fapt
Şi ce mai tura-vura: nelăsându-mă tras în piept (pe roată, pe dealul căpățânii);
Exist şi rezist în conştiință: artist, scriitor optimist, altruist folclorist…
Cool cu rol şi potrocol, elexir, într-al vieții spectacol,
În ceea ce-i spectacol cu enrgie duh de adevăr simetrie, Biblie
Cu forță şi iubire-carambol, cu cea mai mare ştiință-conştiință
Care a existat vreodată răsărind deşi n-am apus niciodată
În Carpați pe vatră de piatră Eminescu, Avram Iancu…
Care a existat vreodată în Carpați între frați, pentru frați
Cu minte ageră şi inimă fierbinte-
CUMINȚENIE A PĂMÂNTULUI pe altarul Soarelui,
Pe imensa tablă de şah-mat al pământului
Cu asumate şi implicate responsabilități şi libertăți
(Ca atare e cert, concret,
Să mă îndoiesc şi ca poet,
Să gândesc omenesc firesc dumnezăiesc
Şi să exist, şi să trăiesc artistic:
Harnic, dinamic pragmatic şi dialectic,
Şi nu, că eu aşa socotesc)
Asta fiind un punctual, un natural
Şi un național-tradițional raportat ancestral
Valoric, specific şi pragmatic unic la universal
(Asta doar prin ceea ce-i iubire
Şi drept Mihai Eminescu la înviere).

EMINESCU-ROMÂNIA MAI PRESUS DE MOARTE
Motto: „Unde Eminescu e, în iubire România Mare e”

Frumuseți astrale ale pământului,
Florile de colț pe Altarul Soarelui,
O imensă tablă de şah: Cuvântul-Dumnezeu în dor de dor Eminescu şi multul cu pământul
Care pe om îl umple de plinitate de duh
( De Aurel Vlaicu-n văzduh cu Avionul,
Talisman viu social-uman,
Comoară vie în Carpați pentru frați, Mutându-ne în scump şi drag, picioarele,
Bine intenționați cu binele,
În realități cu resposabilități,
Cu frumuseți şi tristeți,

Munte de pâine fierbinte, Eminescu, profund de România,
Pentru cel iubit şi flămând, că suferința-i un brend
Şi România-i mai aparte, mai presus de moarte-
EMINESCU, SINFONIA IISUS,
ÎNTRU RĂSĂRIT DE SOARE, DE BINECUVÂNTARE,
DE DULCE MINUNE ROMÂNIA MARE.

În spirit Eminescu
Motto: „Nici buha nu-şi vede hâzi puii ei”.
(Vica, Ludovica Ferghete n.Mânzat, Ciubăncuța,CJ.)

În spiritul aventurii iubirii culturii
mă-n ham cu țară, Rai ce-l am
şi neam în ceea ce-n iubire-l am,
Mesia iubirii, în hora unirii iubirii,
fițingău sub grumazul ceterii,
în nepăsarea creşterii sub tălpi a ierbii
ori nepăsarea țzunami înălțat val peste val a mării
ce are pe mal pomul ațâțat cu-nfloriri pentru fructuoase rodiri cu nimb şi aură a onenirii,
de primăvară ce-şi duce prin vară
propria povară tomna bogată cu artă
să treacă peste iarnă la colț de iarbă
cu treabă-ispravă şi slavă de slovă-bucovă social-umană încărcată cu roadă de holdă,
de pomă de livadă-spirit Eminescu întru răsărit de soare,de binecuvântare,
de lumină din grădină cu stupină şi suflet de om înflorit
ca pom în acrobatic pe drod cu echilibru exempu
în belşug pur şi simplu pentru norod,
că nu trag caii suri opriți de badea folcloric,
harnic şi bun praznic, oprit pragmtic parodic
colea la o casă unde-i nevasta frumosă, ciupoasă, focoasă, fructuoasă,
cu hormonii ce bat neuronii, ziua de bine, de pace, de pâine, de mâine, ziua
cum nu fu alta sub soare mai frumosă, că bărbatu-i dus de-acasă la moară la o Mărioară
să-i schimbe numele la grăunțe în plină frumusețe şi tandrețe
pentru ca „el fugitivo” să evadeze din paranteze
şi să serbeze „Eldorado-Eminescu național spiritual raportat la universal
şi evadat luminat şi curat
„din tristețe de „țigan spânzurat” şi „de mălai copt la soare”.

EMINESCU-DRAGOSTE ADEVĂRATĂ

Eminescu e un rasarit de soare ,
de binecuvantare,
un nelipsit din inima noastra,
din casa de pe masa-masa cu zare necuprinsa albastra,
cu muscate pe pervaz de fereastra in glastra,
din tara mea mandra, culme-n lume, ca o stea,
că Eminescu
e un Isus aparte mai presus de moarte,
e o dragoste
adevărată,
constiintă romanească-omenească,
constiintă de spirituală vatră,
care pe picior mare de plai si de rai a trait la noi vreodată
pe picior mare,
ca si carpatii cu fratii laolaltă, romaine mare
cu fratii, desi carpatii au inimă de piatră-măreată de vatra
intru rasarit de soare,

DE BINECUVÂNTARE.

Pavel Rătundeanu-Ferghete, sat Ciubăncuța,Jud. Cluj,Oficiul poştal Dej 2;telefonul:0745856208

Pentru antologia „VERSURI PENTRU EMINESCU”
adresa: dandesseverin@yahoo.com

Lasă un răspuns