«

»

Cecilia Bănică-Pal: Poesis

6

Dezamăgire

M-am supărat pe vânt aseară,
C-a tăbărât, așa năuc,
La fel ca valurile apei
Ce spulberă tot ce-i iese-n cale.
L-am așteptat să mă mângâie,
S-alinte florile-n grădină,
Să-mi spună ce călătorie
A mai făcut în jurul lumii?
Dar el, tiranul vânt de-aseară
M-a biciuit cu braț barbar
Și-n fața mea mi-a frânt copacul
Ce spre lumină aspira…
M-am supărat pe vânt aseară.
Și nu știu dacă-l voi ierta…

Neprevăzutul

Nu te cunosc.
poate te-am văzut în vis
poate că întâmplător
ai intrat în ființa mea…

Neprevăzutul mi-a purtat degetele
prin părul tău negru cu sclipiri de lumină
l-am atins
l-am răscolit
săreau din el
săltau în pas de dans
litere rotunde
ascuțite
unele cu frunți sfidătoare
ținându-se de mână
altele gârbovite, tăcute, demne,
mândre de povara capilară.

M-am uitat uitat în ochii tăi
erau negri
mărginiți de gene arcuite
împărțite între cer și pământ.
Din pupilele încărcate ale ochilor
am văzut curgând șuvoi de silabe…

Neprevăzutul dispăruse
așteptarea mea se împlinise,
am împletit silabe
am unit silabe
am născut cuvinte
în speranța
că Tu – ins necunoscut
le vei citi.

Lasă un răspuns