«

»

Teodor Pracsiu: La Văratic, sub semnul lui Eminescu

Centrul Cultural Spiritual Varatic

La Văratic aerul este limpede și proaspăt. În inima satului mânăstiresc a fost ridicată cu un an în urmă clădirea elegantă a centrului cultural-spiritual Văratic (C.C.S.V.), grație generozității unui român cu suflet mare, stabilit de mai mulți ani în Anglia, trecut între timp la cele veșnice. Mandatarul său testamentar este profesoara Emilia Țuțuianu, președintele C.C.S.V., care și-a făcut un crez din a da substanță vitală edificiului prin organizarea periodică a unor reuniuni, colocvii și dezbateri sub auspiciile simbolice ale geniului național, Mihai Eminescu. La întâlnirea estivală din 2018 au participat eminescologi reputați, scriitori, publiciști, aspiranți la gloria literară, cadre didactice din preuniversitar și universitar – cărturari cu simț creștin, admiratori lucizi și statornici ai mitului ontologic Eminescu.
Prof.dr. Theodor Codreanu a conferențiat despre creștinismul eminescian, socotit pe bună dreptate o temă dificilă, despre care au fost emise de-a lungul timpului păreri contradictorii. În aprecierea creștinismului/necreștinismului eminescian sunt identificabile trei tendințe: 1. Eminescu este o puternică personalitate a creștinismului românesc, chiar dacă n-a venit de pe tărâmul teologiei; 2. n-a fost un practicant în sensul propriu al termenului; 3. poetul a avut o aderență spirituală profundă la creștinism. Nu întâmplător, într-o vreme a fost lansată ideea canonizării poetului național. Un lucru este cert, dincolo de orice controversă: Eminescu rămâne un punct iradiant definitoriu al spiritului românesc. La antipod se află teza unui Eminescu ateu, un Eminescu raționalist, teză promovată cu obstinație în perioada proletcultistă (”obsedantul deceniu”), pornindu-se invariabil de la discursul proletarului din ”Împărat și proletar”. Ideea ateismului eminescian n-a dispărut. Publicistul Cristian Tudor Popescu vede în Eminescu un raționalist, luând drept termen de referință poezia ”Mortua est”. Dacă avem în vedere corespondența lui Eminescu (o epistolă din august 1882 și o alta din colecția descoperită în anul 2000) se observă ușor că se face confuzie între credință și religie. În context, Teodor Damian dă o replică de la New York lui Răzvan Dobrescu, autor care contestă ritos ortodoxismul eminescian. Să nu uităm un element important: poetul vine dinspre filosofie spre ortodoxie. Părintele Galeriu a rostit un adevăr esențial: Eminescu are o gândire teologică profundă. Pentru edificare pot fi citite articolele publicate în ”Timpul” în 1881, care atestă indubitabil creștinismul ortodox eminescian. Să nu uităm că marele Socrate a băut otrava fatală din iubire pentru semeni. În cazul lui Eminescu, moartea fetei iubite de la Ipotești (Casandra Alupului), precum și moartea profesorului Aron Pumnul de la Cernăuți au marcat sufletul poetului, dar revolta contra lui Dumnezeu este numai aparentă.
Eminescologul Nicolae Georgescu a fixat succint câteva repere ale biografiei eminesciene, stăruind asupra unei perioade tragice din existența poetului: 1883-1889. Există cel puțin 30 de mențiuni privind condiția geniului în acel interval fatidic. Destinul lui Eminescu și al Veronicăi Micle stă sub semnul fatalității. După moartea poetului, Veronica vine la Văratic pentru a-și împlini soarta. Soțul ei (Ștefan Micle) moare în 1879, iubitul ei astral, zece ani mai târziu. În treacăt, cu discreție și decență, vorbitorul a amintit asistenței un episod dramatic din existența faimosului cuplu Eminescu – Veronica: moartea copilului lor, nenăscut, în 1881, în luna a 6-a.
Prof.dr. Dan Toma Dulciu a susținut un expozeu doct: ”Mihai Eminescu. Nevropatii atipice. Aspecte de patologie informațională”. De la început vorbitorul a ținut să ne asigure că ipoteza pe care o lansează nu răstoarnă teza oficială a bolii poetului, doar completează tabloul medical al perioadei 1883-1889. În acest interval Eminescu a avut parte de 1.000 de zile de internări și a fost evaluat, în circumstanțe diverse, de 60 de medici. Evident că au fost emise păreri divergente, fapt explicabil dacă avem în vedere nivelul de dezvoltare al științei medicale în secolul al XIX-lea. De-a lungul timpului s-a cristalizat o teorie mono-cauzală cu privire la boala lui Eminescu. Or, nu ar trebui respinsă ideea unor cauze multiple, conjugate, a unor factori interni și externi care au dus la finalul fatal. Putem vorbi de nevropatii atipice, de un sindrom specific cu rol nefast. La toate acestea se cuvine să adăugăm ceea ce s-ar putea denumi printr-o sintagmă sugestivă patologia informațională, care se naște în momentul în care creierul nu mai poate procesa eficient avalanșa de informații. Redundanța știrilor negative, deziluziile în viața sentimentală și în cea politică, excesul de tutun și cafea, stările depresive, encefalita letargică, surmenajul psiho-intelectual, determinismul genetic, o sensibilitate specială la toți stimulii externi – iată ceea ce a dus la prăbușirea finală. Să nu uităm că poetul genial avea scrupule artistice ieșite din comun, o exigență extraordinară în cizelarea îndelungată a creațiilor sale și că foarte puține au fost încredințate tiparului prin comparație cu postumele. Să ne reamintim detaliul semnificativ că sonetul Veneția a cunoscut nu mai puțin de 24 de variante.
Prof. Veronica Balaj ne-a vorbit despre Eminescu la Timișoara. Trupa lui Mihai Pascaly, care îl cuprindea și pe poet în perioada juneții sale romantic-inconformiste, a prezentat un spectacol la teatrul comunal. Clădirea există și astăzi. Ziarul ”Banater Zeitung” oferea cititorilor informații la cald despre spectacolele trupei. S-a întâmplat tocmai atunci ca soția lui Pascaly să nască (o fetiță), iar evenimentul a fost sărbătorit la cafeneaua ”Trei roze”. Apoi trupa a plecat pentru a-și continua programul artistic la teatrul din Oravița.
În partea finală, Fabian Anton a rostit cuvântul introductiv la omagiul adus unei personalități de prestigiu a culturii noastre – ”Maica Benedicta – acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Chipuri de lumină la mănăstirea Văratic – Convorbiri cu Fabian Anton”. Pe la faimosul așezământ de cult au trecut în curgerea anilor Garabet Ibrăileanu, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Anton Holban, Eugen Lovinescu, Ionel Teodoreanu, Nicolae Steinhardt, Al. Paleologu ș.a. Filmul proiectat cu acest prilej (Zoe Dumitrescu Bușulenga în dialog cu Fabian Anton în intervalul 1999-2004) s-a transformat subtil într-o lungă și emoționantă confesiune a acestei femei remarcabile prin mobilitatea gândirii, capacitate asociativ-disociativă, distincție, eleganță, spirit sclipitor. Se recompune sub ochii noștri un portret interior al celei care sub numele predestinat ”maica Benedicta” și-a încheiat destinul aici. La Văratic a ajuns grație Valeriei Sadoveanu, soția ilustrului prozator, iar după dispariția acesteia, în 1985, și după întoarcerea de la Școala Română din Roma, a revenit în acest loc sacru, așteptând o epifanie. Datorită bunicului matern a cunoscut experiența spirituală a spovedaniei și împărtășaniei. Cărturarul Bușulenga a evocat momentul special al sărbătoririi centenarului nașterii lui Mihai Eminescu (1950), când a contemplat în sală două ”măști”: un G. Călinescu ”actor” genial și un M. Sadoveanu încremenit și impasibil. Știm cu toții ce însemnau în epoca totalitară omagierile dogmatice și comemorările poetului nepereche. Este epoca pe care Tudor Vianu a luat-o în dramatic. Profesoara Bușulenga povestea cu tâlc modul în care, într-un timp al tuturor închistărilor politico-ideologice, a putut explica studenților ei cosmogoniile din diferitele religii ale lumii, poezia inefabilă ontologică a psalmilor lui David și alte teme delicate de literatură universală susceptibile oricând de a fi interzise de cenzură. A făcut compromisul moral de a intra în partid în 1967, la insistențele lui Paul Niculescu-Mizil, dar nu a abandonat niciodată linia demnității și a libertății de conștiință. Compromisurile au avut tocmai rolul de a salva valorile inalterabile ale culturii naționale și universale. Crezul profesional al doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost cristalizat aforistic: ”N-am mințit niciodată studenții mei!” Referindu-se în treacăt la foștii ei studenți, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, a conchis întristată: ”Ar fi fost îndurerat Noica văzându-și discipolii”. Din discreție, n-a detaliat aserțiunea. Vorbind despre vrajba dintre români, a făcut o constatare amară: totul se reduce la avere și putere. O viață de om, un destin pilduitor în vremuri complexe și contradictorii.
Prof. Emilia Țuțuianu ne-a oferit câteva detalii revelatoare despre ridicarea clădirii Centrului cultural-spiritual Văratic, un edificiu aflat stăzi în proprietatea comunității. Într-o scurtă ceremonie a fost acordată medalia jubiliară următorilor invitați: Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Dan Toma Dulciu, Veronica Balaj, Petruș Andrei, Gh. Simion, Fabian Anton, Neculai Năstasă, Victor Roncea.
Maica stareță Iosefina Giosanu, președintele administrativ al C.C.S.V., ne-a reamintit că mănăstirea Văratic are o vechime de peste două sute de ani și că aici, într-un spațiu magic (pădure, deal, munte, cer), este posibilă întâlnirea tainică dintre suflet și divinitate…

Teodor Pracsiu

 

La Văratec, sub semnul lui Eminescu

Lasă un răspuns