«

»

Ion CUZUIOC: Lansare de carte – Basarabia sufletului meu

BSM

Orice apariție editorială pentru autorul cărții este ca un copil născut pentru părinții lui. Și dacă părinții copilului își botează creștinește odrasla sa la biserică, autorul cărții își lansează creația sa editorială la bibliotecă în fața cititorului, manifestare care este și ea un botez literar.

Despre antologia Basarabia Sufletului Meu, ediție bilingvă română-engleză, ce a apărut la editura MediaTon din Toronto, Canada sub oblăduirea scriitorilor Daniel Ioniță și Maria Tonu se vorbea de mult și era foarte așteptată și la Chișinău. Și iată că veni și timpul ca această colecție de poezie din Republica Moldova, însoțită de coordonatorii ediției Daniel Ioniță și Maria Tonu să treacă oceanul și să poposească în fața cititorilor prezenți la Biblioteca Municipală „Onisifor Ghibu”.

Fără doar și poate că cei prezenți la acest eveniment literar de mare anvergură doreau și să pozeze cu „nașii” antologiei și să fie în posesia ei. Dar iată că printre cei din preajma lui Daniel Ioniță își face apariția un bărbat înalt ca muntele și impozant ca un pom fructifer în floare ca să se prezinte: Sunt Andrei Moroșanu de la revista Literatura și arta, am venit să vă transmit un exemplar de ziar al numărului recent apărut și salutări de la Redactorul șef, Nicolae Dabija, care este deplasat la o întâlnire cu cititorii din raionul țării. Daniel Ioniță îi mulțumește scriitorului și publicistului Andrei Moroșanu pentru revista înmânată și urările academicianului Nicolae Dabija, menționând că se cunosc bine și se respectă reciproc!

După o habă de vreme consumată pentru poze și autografe începe și lansarea de carte propriu zisă. Moderatorul Seratei, scriitorul Vitalie Răileanu, care este și directorul Bibliotecii Municipale „Onisifor Ghibu”, își prezintă oaspeții dragi, face o excursie tranzitorie prin Antologia de poezie basarabeană și oferă cuvântul autorilor prezenți în carte , dar și doritorilor de a se pronunța pe marginea ei. Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a menționat că apariția antologiei „Basarabia Sufletului Meu” este un mare eveniment în viața literară din Moldova și grație coordonatorilor ediției Daniel Ioniță și Maria Tonu, poezia basarabeană română a trecut și oceanul.

Despre rolul traducătorului Daniel Ioniță, grație căruia poezia basarabeană a apărut și în limba engleză, a vorbit Leo Butnaru, președintele Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Tot dumnealui a menționat necesitatea traducerii poeziei noastre pentru a fi cunoscută de către cititorii din întreaga lume. Despre ideea alcătuirii și editării unei antologii de poezie a scriitorilor basarabeni români a vorbit destul de inspirat poeta și editoarea Maria Tonu, originară din Basarabia, dar stabilită de mai mulți ani cu traiul în Canada, care este și autor a 15 volume (8 cărți de versuri și 7 antologii). De menționat faptul, că Maria Tonu este fondatorul și moderatorul Cenaclului „Grigore Vieru” din Toronto, Canada.

Editorul și traducătorul principal al cărții, Daniel Ioniță, care este și președintele Academiei Româno-Australiană pentru Cultură a ținut să vorbească în discursul său că a muncit cu mare plăcere la traducerea poemelor poeților basarabeni români și este foarte mulțumit de apariția acestei antologii. Tezaurul antologiei „Basarabia Sufletului meu” bineînțeles că sunt creațiile poetice ale lui Mihai Eminescu, Alecu Russo, Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Adrian Păunescu, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Efim Tarlapan, Eugen Cioclea, Arhip Ciubotaru, Petru Cărare, Nicolae Dabija, Iulian Filip, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Vitalie Răileanu, Gheorghe Calamanciuc, Traian Vasilcău, Dumitru Crudu, Iurie Colesnic, Daniel Ioniță, Tatiana Dabija, Maria Tonu, Zina Izbaș, Renata Verejanu ș.a.

În prefața cărții, criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu a făcut o descriere amplă a poezie basarabene române și rolul ei în promovarea limbii române. Elogii la adresa coordonatorilor antologiei „Basarabia Sufletului Meu ” au adus poeții Traian Vasilcău, Valerian Ciobanu, Liliana Cazacu Manole, Tatiana Drozdova,Tatiana Afanasie-Crăciun, Zina Izbaș, Dumitru Crudu, Adriana Mester, Victoria Fonari, Renata Verejanu, subsemnatul și mulți alți iubitori ai poeziei române. Lansarea de carte s-a învrednicit și de un recital de poezie și de interpretare a cântecelor pe versurile poeților basarabeni români. Aplauze binemeritate au fost culese de către artiștii Iulian Caranfil, Sandu Aristin Cupcea, Valeriu Mocanu, Ion Cornescu și de către picii dansatori ai formației „Cimișlia dansează”.

Se lasă amurgul, dar cititorii prezenți la lansarea antologiei „Basarabia Sufletului Meu” nici gând să plece acasă, ei fac rând după autografe ale poeților noștri și oaspeților veniți din Canada, Australia și România. De menționat faptul, că o bună parte din tirajul cărții vor fi donate bibliotecilor de prin comunele țărișoarei noastre.

Ion CUZUIOC – UZPR

Lansare de Carte / Basarabia sufletului meu


23 august 2018
București

Lasă un răspuns