«

»

Ion Ionescu Bucovu – poezie

Ion Ionescu-Bucovu

Tu și luna

rana ta, lacrimă dulce
ce din inimă se scurge,
ca apa și ca izvorul
pe obrazul tău ca mărul,
palma ta, amforă goală,
parc-aș bea apă din oală,
parcă aș sorbi din stele
toate lacrimile tele.
trag otgoane de mătase
peste gene somnoroase

și îți închid pleoapele
peste ochi ca apele.
ce frumos faci tu risipă
de iubirea de o clipă,
ca să-ți prind privirea ta
rup pânza de peruzea.
peste ziua mea pustie,
altfel ar putea să fie
cu tine și luna-n noapte

vorbindu-ne doar în șoapte.

A iubi
a iubi, iubind, iubire,
vine verbul din psaltire
și el face horă-n cer,
doar cu sare și piper,
piară lumea, dacă piere,
a iubi înseamnă miere,
a urâ, înseamnă fiere
și se-așterne-n orice gând,
vrând, nevrând,
a iubi e-ndemn de zeu
venind de la Dumnezeu,
a iubi, iubind, iubire
este-n inimă și-n fire,
a urâ este mormânt
peste sufletul plăpând;
noaptea adesea la chindie
a iubi e feerie,
a urâ este pustiu
peste sufletul zurliu.
a iubi e iar și iară
peste suflet primăvară,
a urâ e iarna grea
peste inimioara ta.

s-au dus amiezile…

s-au dus amiezile din fânul cosit
cînd stam culcat
şi priveam cerul de in topit
şi când, prin polenul soarelui,
cădeau păsările în gol,
ca nişte zmeie doborâte de vârteje;
s-au dus amiezile acelea dulci
când vântul legăna soarele
ca pe o floare de cicoare
şi când eu ascultam sunetele
rupte din rai ale ciocârliei
sub corul de îngeri ce cântau
din alăute versete din Firdusi;
s-au dus amiezile fermecate
cu codrii foşnind,
unde se auzeau centaurii
urlând după hrană
şi unde timpul îşi purta
cerul pe umeri ca într-o cupolă
pictată de Bramante,
s-au dus amiezile pline de vis
când la margine de timp
copilăria îmi făcea cu ochiul
şi cu pupilele mari visam
vacanţe pline de prigorii
şi plângeam în mine
de-atâtea minuni ale vieţii;
frumoşi nebuni mai eram odată,
neştiind că ceasul
nu se mai întoarce spre noi
şi acele amiezi vor rămâne
să ne sângereze amintirile,
ca un tropot de stafie
care ne calcă pe suflet
şi doarme mereu în noi.

Lasă un răspuns