«

»

Lia Ruse – Crăciun feicit!

Lia Ruse

 

ZILE DE CRĂCIUN
Iarna, aerul foşneşte a mătasă
E armonie şi-atâta iubire!
Se-aude a orei încetineală rotire
În învechita pendulă din casă.
O stea oprită pe cer luminează…
Raze de-argint ajung în depărtare
Polei de ger noaptea incendiază
O, ce colind! Suavă sărbătoare;
„Ard tălpile Mariei de atâta drum,
Totuşi, priveşte-n faţă vitejeşte,
C-un asin blând doar Iosif o-nsoţeşte
În staulu-ncălzit cu abur şi cu fum„.
Icoana, lumii-a rămas moştenire
(Mamă şi prunc ne-ocrotesc amândoi)
Şi iată, iar tresar inimile-n noi
De vis unite şi de-mpărtăşire.
În flori, pe geamul zării se preface,
Lumina. Freamătă-n brad culori şi jar…
În minte toţi cei dragi, din nou, apar
Şi timpu-n amintire se desface..
Privirea ne e-n crengi strălucitoare
Şi rugăciunea-n lacrimi pe obraz,
Un dor iar ne cuprinde…şi-n extaz
Plutim, plutim în marea sărbătoare…
………………………………………………………..
Şi trec trei zile-n ornice solare
Imaculate-n jocul de zăpadă.
Ca-n somn rămânem speranţelor pradă…
În doru-acesta orb proptit în zare…

PE ÎNTINDERI DE ZĂPADĂ
Norii-şi mută zulufii străvezii
Până-n închipuirile aprinse,
Prin clipe zburdă imagini târzii
Şi-un ritual de-argint aşterne vise…
Din basm ceresc te laşi dulce, subţire,
Din aburi încâlciţi ducând solii.
Neliniştită eşti,.. o amăgire,
Pe topitura albă te menţii!
Toţi te-aşteptăm! Plutirea ta ne place
Şi admirăm extaticul tău zbor…
Prin aer pur cobori lăsând o pace
Pe timpu-ngreunat şi răbdător.
Alb smălţuit de ger ce se-nfiripă,
În jos, de sus, ai drumul tot cotit…
De bucurie toţi copiii ţipă
Nerăbdători s-audă scârţâit.
Clipe-nfăşurate-n cenuşiul pal
Măsoară vremea pe-un ecran rotund,
Sufletele bat într-un ritm egal…
Apar năluci şi iarăşi se ascund.
În atingeri superbe de dorinţă,
Amândoi, iubirii, suntem pradă,
Ne inundă întreaga fiinţă,
Îmbrăţişaţi, pe-ntinderi de zăpadă….

OMAGIU LUI MIHAI EMINESCU

Venit, în prea albul lumini din zãpadã,
Cu sufletul legat de sentimente
Şi-a lãsat sunetul suav, în joc, sã cadã
Pe caldele nelinişti transparente.

Rotind visele, neaua cu vâsle de cearã,
În inima ascunsã-n poezie,
Vibra melodios şi blând ca o vioarã,
Cânta realitatea-n fantezie…

Rostogolea, cu foc, strofele muzicale
Deschizând toate porţile iubirii
Printre clipe solemne, clipe ideale,
Cu o inteligenţã a nemuririi.

……………………………………………………

Eşti stea în constelaţia albastrã!
Ai prins, istoria şi doina, în grai strãbun
Cu faima ta în constiinţa noastrã
Domnule Eminescu, mãreţ poet tribun!

Lasă un răspuns