«

»

Eugen Dorcescu – Scribul

De când e lumea lume, se repetă
Enigma minunată de-a fi scrib.
De a fi scrib hieratic și celib,
Precum, în paradisul caraib,
Un zbor de pescăruș sau de egretă.

Frumos şi pur, duşman al nimănui,
Neștiutor de vrajbă și de ură,
Pierdut în scriitură și-n Scriptură:
Aşa îşi poartă frágila făptură,
Blindat, zidit, în sihăstria lui.

Iar la sfârșit, strângându-și pana-n pumn,
Lăsându-i lumii râsetul și plânsul,
Pe veci „diac tomnatic și alumn”,
Nu trup, ci duh; nu flacără, ci scrum,
Doar zeii-s mai ferice decât dânsul.

Lasă un răspuns