Mihai Merticaru – sonete

SONETUL CONVIETUIRII FERICITE

Împărțim un vis și-o împărăție,
O inimă cu două luminișuri,
Un munte cu abisuri și suișuri
Și-un fermecat izvor cu apă vie.

Ne cățărăm pe-aceleași povârnișuri,
Cât mai departe de viața pustie,
Dragostea ne e marea bogăție,
Cântăm pe-o vioară cu două arcușuri.

Adesea ne-ntâlnim în același gând,
Vrăjiți, rătăcim printr-o melodie,
Ne troienim în iluzii surâzând (mai mult…)

Galina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)

Recent la Editura Mușatinia, editor Emilia Țuțuianu, a fost publicat volumul Areopagus, autorii acestuia fiind consacrații scriitori și jurnaliști Veronica Balaj și Cristina Mihai. Într-o tinută editorială admirabilă, lucrarea în cauză este captivantă prin conținutul său plin până la limită de subiecte nespus de interesante ce datează acțiunile firești ale omului creator din acest univers. La fel și coperta cărții este demnă de atenție și foarte frumos ilustrată, realizator Dorin Dospinescu (și redactor șef al editurii), imaginea în cauză reprezentând organul suprem de judecată și control din orașul stat Atena din regiunea Attica, dar și sculptura cu zeița-patroană a orașului Atena. În această ambianță estetică se înscrie, cu mult prestigiu, și prefața cărții realizată de Paul Eugen Banciu (distins scriitor, în mod aparte romancier și eseist, editor de reviste literare, scenarist de film, ziarist român), întitulată „Judecata literatorilor”.
Construită pe elementul fundamental al muncii creatoare, Areopagus este o lucrare de interviuri sau, mai bine zis, este o creație jurnalistică prin intermediul căreia se regăsesc scriitorii români contemporani din întreaga lume. Cu un conținut de 202 pagini, cartea Areopagus a Veronicăi Balaj (poetă, prozatoare, romancieră, publicistă, jurnalistă) și a Cristinei Mihai (jurnalistă, poetă, publicistă) este opera literară scrisă sub formă de dialog prin care se înregistrează convorbirea dintre personaje, comunicarea dintre generații, dar mai ales convorbirea între reprezentanții culturii românești de ieri și de astăzi, personalități care știu cum să proiecteze lucruri pline de valori spirituale necesare societății românești. Anume prin acțiunea trăirilor spirituale această lucrare reprezintă forma unui

Veronica Balaj_coperta selectiv-Areopagus

(mai mult…)

George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?

Anul acesta (mai exact în decembrie) se vor împlini 30 de ani de aflare în treabă, perioadă de timp în care cârmuitorii de toate culorile politice au făcut tot ce le-a stat în putință ca România și cetățenii ei rămași acasă să-și taie de zor craca de sub picioare. Păi cum altfel să-ți explici că o țară înzestrată de Creator cu de toate (fabuloase bogății ale solului și subsolului, climă blândă, relief prietenos, rețea hidrografică generoasă, binecuvântată așezare geografică pe cursul inferior al Dunării și taman la intersecția drumurilor/intereselor occidentale cu cele orientale, popor de-o providențială răbdare) a ajuns la coada țărilor din Uniunea Europeană la toți parametrii care ilustrează nivelul real de trai, cu o datorie externă de circa 100 miliarde euro, un gol populațional de peste patru milioane suflete (am în vedere doar românii expatriați în antinaționala perioadă postdecembristă, nu și milioanele de vieți intrauterine curmate legal de medici), cu o mentalitate complet dată peste cap, un învățământ ce nu precupețește niciun efort politico-financiar pentru ca numărul analfabeților funcționali să sporească an de an, o tot mai precară sănătate a nației (vezi jalnica stare a atâtor spitale și înfricoșătorul număr de farmacii), cu un stat în necontenită disoluție și un viitor tot mai nesigur pentru urmași, nu doar de mântuială pregătiți să preia ștafeta național-europeană, ci și înstrăinați aproape cu totul de autenticele fundamente ale românismului?! (mai mult…)

Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMAN

Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca

În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind o școală a filozofiei elenistice fondată de Zeno din Citium, la Atena, la începutul secolului al III-lea î.Hr. O filozofie a eticii personale, inspirată de sistemul de logică a lumii naturale. Conform învățăturilor sale, calea către fericire a omului începe din momentul în care acceptă să nu fie controlat de dorința de plăcere sau teamă de durere, folosind mintea pentru a înțelege lumea, când oamenii lucrând împreună se comportă corect unul față de celălalt.
Filozofia stoică ne vorbește despre libertate, fericire și virtute. Scopul stoicilor era, în primul rând libertatea interioară, sufletească – scut împotriva nedreptății și tiraniei. Ei considerau că „Virtutea este singurul bine” pentru ființele umane, iar lucrurile exterioare – cum ar fi sănătatea, bogăția și plăcerea – nu sunt bune sau rele în sine, dar ele trebuie străbătute de virtuți. (mai mult…)

Victor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobani

Guvernul francez își bate joc de ciobanii francezi. Administrația franceză le interzice transhumanța chiar și de pe un munte pe alt munte vecin, sub diferite pretexte și le impune tot felul de norme absurde și restricții, numai ca să îi bage în faliment. Oile franceze sunt duse la ecarisaj, ca să le transforme în conserve pentru pisici și se importă cu avionul oi congelate din Australia și Noua Zeelandă. Probabil că cineva profită din asta. Și cine profită din faptul că sute de ciobani și agricultori francezi ajunși la disperare se sinucid în fiecare an, iar familiile lor sunt expropriate și rămân pe drumuri, cu datorii financiare rămase pe seama urmașilor? Dar numai în Franța se duce o politică dușmănoasă împotriva țăranilor? O fi ura orășenilor față de țărani un fenomen european? De unde vine ura orășenilor noștri față de ciobanul din Miorița? De ce a devenit politic corect să își bată joc toți nătărăii de Miorița, de Eminescu și de toate valorile noastre culturale? Știu birocrații mai bine decât știe ciobanul, de câți câini are el nevoie să se apere de lupi, de urși (mai mult…)

Vavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂ

Lăsați fecioarele să viseze sub cerul albastru, curat, luminat,/ ca visul vieții, în tihnă, să poată fi devoalat…/ Și numai apoi, trezindu-se,/ cu ochii mari, plini de vise și speranțe,/ vă vor crede zei păzitori,
și vă vor dărui dragostea lor./ Numai atunci!/ Lăsați fecioarele să-și termine visele!

Conform Dicționarului limbii române libertatea este „posibilitatea de a acționa după propria voință; posibilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii (și stăpânirii) legilor de dezvoltare a naturii și a societății.” Libertinajul reprezintă viață în libertate cu un comportament desfrânat, destrăbălat, în afara bunului simț și a legilor morale.
Mulți confundă cele două noțiuni, ne înțelegând că omului, într-adevăr, poate face orice, dar că foarte puțin din tot ceea ce poate face îi este folositor. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „Libertatea nu se confundă cu libertinajul și nebunia”.
Conștiința și voința sunt cele care aleg și îmbrățișează făcutul de bine sau de rău, iar alegerea trebuie să nu stânjenească pe cei din jur și totodată să fie conformă cu legea morală. Libertatea, precum și moralitatea sunt daruri date de Dumnezeu. Sunt tineri, adolescenți și mulți dintre oamenii maturi care confundă libertatea cu libertinajul, unii din necunoaștere, alții din naivitate cad în plasa (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

BACŞIŞ

  • Dacă îl contrazici pe prost, rişti să fii multă vreme cu prostul în discuţie.
  • ANAlistul şi ANAlfabetul au, totuşi, ceva ANAlog.
  • Nu ştim prea multe şi unii nici măcar nu ştiu cât de mult nu ştiu.
  • Opoziţia este întotdeauna în minoritate, altfel ar fi la putere.
  • Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere (zicere japoneză).
  • „Aşa cum e artrita şi artroza, avem celulita şi celuluza”…
  • Totdeauna există soluţii pe termen lung, numai proştii nu le văd…Şi nici noi!
  • Succesul şi invidia sunt fraţi siamezi.
  • Omul e om oriunde şi mârlanul la fel…
  • Cine nu urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului (zicere chineză).
  • Unele idei strălucesc prin absenţă. (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

AVOCADO

  • Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
  • La cât? întreb eu politicos.
  • Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
    Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
  • S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
  • Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
  • Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, il frec cu puţină sare şi cînd îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
    -Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o (mai mult…)

Daniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările

Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate.
Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei ’de când lumea’.
A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună
cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. „Insomnii de lumină” ar fi aşteptat
de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe
care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire.
„era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/
visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/ (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Nisipul Căilor Lactee

Când umbrele acestea stranii
Mă vor chema în lumea lor
Punându-mă să-ţi număr anii
În vântul înfricoşător

Vei fi numai un chip de piatră,
Fără priviri şi fără glas,
Lângă clepsidra răsturnată
A timpului ce-a mai rămas

tudor

(mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

CAPRA VECINULUI

  • Un condiment in exces poate face de nemancat cel mai grozav aliment.
  • Umorul indeamna la reflectie, dar nu toti sesizeaza indemnul.
  • Daca furtul era fara riscuri, ce-ai fi vrut sa-ti aduc?
  • Nu conteaza ce stii, ci pe cine stii…
  • Exista prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie si prieteni in afara de orice nevoie (Pam Brown).
  • Banii nu aduc fericirea, daca sunt putini..!
  • I-am spus ca nu-i frumos sa doreasca moartea caprei vecinului. Mi-a raspuns ca n-are nimic cu capra, poate sa moara vecinul.
  • Primim prea multe informatii… De acea nu mai inteleg nimic.
  • Multi amici, putini prieteni…
  • Oamenii se schimba, dar uita sa spuna asta celorlalti (Lilian Hellman). (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

SIMPTOMELE NEVROZEI

  • Ştii la ce concluzie am ajuns? mă întreabă Oiţerman.
  • Ai ajuns la o concluzie? mă mir eu candid.
    Domnul Oiţerman despădureşte ziarul cu gesturi leneşe şi-mi arată un articolaş: „A escrocat un milion”.
  • Tipul ăsta care a escrocat un milion o să scape destul de ieftin, mă informează el. Avocatul lui a reuşit să demonstreze în instanţă că n-a făcut-o cu intenţie. Clientul lui suferea încă din copilărie de nişte complexe şi obsesii, întotdeauna a visat să aibe un milion pe care nu i l-a dat nimeni…
  • Ce legătură are?
  • Are. Acum priveşte aici: „Trei accidentaţi grav pe trecere pietoni”. Pot să-ţi relatez conţinutul, pentru că am citit. Un şofer a intrat cu o (mai mult…)

Veronica Balaj: Cosmisian, un autor inedit

Comisian - Mouelle Roucher

Mouelle Roucher,  ,„Dezliterarea”  vol I

Înnoirile în creația literară, continuă. Sunt necesare. Fac parte din însăși ființa scrierii.Nu mă refer în mod special la cunoscutul val nou din literatura franceză a deceniilor trecute .Desigur, ecourile sale s-au diversificat și , firește s-au ampretat cu nota personală a scriitorilor care i-au urmat. Scriitorii tineri , cu talent, au cale liberă de-a se afirma într-o formulă novatoare .Este și cazul tânărului autor Cosmisian , care a semnat acest volum,Mouelle Roucher cu subtitlul Dezliterarea , incitant încă de la prima vedere. Ce va să zică acest termen oarecum inventat ? Este sublinierea conceptului , validat de vremuri și timp că,odată plecată în lume , o carte, își are propriul destin. Independent de creatorul său. La acest fapt se mai adaugă și o concepție proprie autorului Cosmisian, urmare a unei meditații profunde apropos de raportul și influența cuvântului scris asupra lumii. Intenția novatoare este explicitată în capitolul al 14-lea al volumului în atenție, unde autorul precizează: ,,Dezliterarea”este momentul în care cuvintele se desprind de structura lor firească, este un timp, aș zice, când cuvintele desprinse…au libera circulație să creeze o nouă poveste . Așa am putea parafraza concepția autorului. (mai mult…)

Vavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastre

Uneori ajungem să plătim noroiul mai scump decât aurul. Asta pentru că nu mai distingem valorile de nonvalori” – Rita Drumeș

Termenul de mahalagism provine din limba turcă, în trecut el desemnând orice fel de cartier, fără să se fi făcut vreo distincție a nivelului de trai. Întreaga familie lexicală a cuvântului – mahalagiu, mahalagesc, mahalagism – a căpătat treptat o aură defavorabilă, făcând trimitere către vulgaritate, grosolănie.
Mahalagismul este definit de dicționare drept vorbă sau expresie vulgară, bârfă, clevetire, defăimare, calomnie, bădărănie, având sinonimele dintre cele mai cunoscute: impolitețe, mârlănie, mitocănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, necioplire.
Într-un eseu scris cu câțiva ani în urmă detaliam acest comportament și totodată îl atribuiam lipsei de educație din familie sau anturajului avut. Devenit obicei, individul care îl practică nu ține seamă că poate stânjeni pe cei care nu sunt obișnuiți cu comportamentul abject – mahalagismul – manifestat prin gesturi, cuvinte și fapte. (mai mult…)

Dorel Schor – O dată pe an

De atâta slujbă şi ore suplimentare, nu-l mai vizitasem pe Menaşe cam de mult, aşa că duminică seara, la o oră onorabilă, i-am sunat la uşă. Mi-a deschis Rozica, niţel ciufulită, cu un zâmbet obosit şi m-a poftit în bucătărie. Fără protocol… Menaşe curăţa nişte usturoi. Dar nu o măciulie sau două, sau trei, să zicem. În faţa lui se adunase o grămadă cât să ajungă unui regiment!
– E pentru vineri seara, mă lămuri Rozica. Punem murături. O să avem musafiri…
Luni spre seară, citeam ziarul pe banca din faţa blocului când Menaşe tocmai venea încărcat ca un măgar: sacoşe pline cu pungi de făină, zahăr, carne, ulei, mezeluri şi câte şi mai câte…
– S-a anunţat vreo scumpire? m-am interesat.
– Păi, nu avem sindrofie vineri seara? Scuză-mă, dar trebuie să alerg după vin şi răcoritoare… Pa! (mai mult…)

Emilia Amariei – poesis

Nu așa se moare…

Nimeni să nu plângă! Am plecat, de-o vreme,
Dar n-am fost prezentă nici la moartea mea!
Dispărând răpită de furtuni extreme,
În prohodul lumii care pătimea…

Mi se sparge gândul sub cazmaua rece,
Lovituri de brațe îi prind zbaterea,
Eu ascunsă-n taina care mă petrece,
Dincolo de moarte-mi caut nașterea…

Emilia Amariei

(mai mult…)

Adrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?

––-
La ”prăvălia cu poezie”, astăzi avem marfă din Banat, din viitoarea capitală culturală europeană, acolo unde (și de unde) un vînt de Vest adie (cînd nu suflă de-a binelea!) dînd oarece speranță românilor din celelalte provincii românești, de la Madrid la Roma, de la Chișinău la Bruxelles, de la București la Cernăuți, de la Viena la Piatra Neamț, pe principiul deja clasicizat: ”Azi în Timișoara, mîine în toată țara!”. Că România de azi nu mai e între granițe fizice, ci între granițele limbii, cum bine a zis poetul, așa că țara este mare după cît de împrăștiați prin lume sunt românii. Vă dați seama că am devenit peste noapte imperiu? Din neatenție. Să-l gestionăm? De ce nu? Cu blîndețe, dînd autonomie nu statală, ci individuală…! Brrr, mi-e frică de urmări.
Bine, gata introducția, să ne întoarcem la poezie, că numai asta contează. În afara poeziei omul este, dar nu are identitate sufletească.
Cum arată un ”Exil de zi și de noapte” (cu varinta și în limba franceză!) numai Veronica Balaj (din Timișoara) poate să ne spună, pentru că volumul ei apărut recentuț la Editura ”Anthropos”, cu titlul enunțat mai înainte, este o mărturie din această recluziune voită sau nu, dar trăită. De fapt, cine nu este în exil pe pămînt? (mai mult…)

Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica Pop

O carte ca o mărturie
Un al doilea volum în ierarhia unui om al scrierii literare nu este nicidecum pe locul doi decât cronologic vorbind. El face parte dintr-o trăire permanentă, ca un flux interior pe care, orice poet și-a asumă ca pe o stare de viață, de existență. Aceste POEME ÎNTOMNATE, Edit. Eurostampa, Timișoara, 2016, sunt de fapt, rodul unor gânduri îndelung cizelate, trăiri transferate în cuvinte, în simboluri care susțin unitatea cărții. Ne-am putea opri la câteva dintre acestea cum ar fi, trecerea timpului și adăugăm ca argument, denumirea primului volum, Timp personal. Timpul se constituie frecvent ca leit-motiv din care se ivesc imagini poematice cu valabilitate general-umană. Autoarea nu este copleșită de teamă, n-o încearcă o angoasă, visele și tăcerile timpului sunt acceptate ca ceva firesc: ,,bucuria visării/stau pe-o câmpie/întinsă/sub un cer/în amiază/meditez/cât de scurtă/e viața /numai/cuvântul durează” (pg. 32)De fapt și titlul duce spre această priveliște dulce-amăruie a vremii în derularea sa implacabilă,ajungând pentru autoare la tărâmul toamnei care în subtext înseamnă rodul . Acumularea. Înțelepciunea, raționala percepție a raportului cu viața care-și are normele sale dincolo de voința personală. Nu ai ca om, ca ființă singulară în felul tău, nu ai altă cale decât să aduni cele care te pot îmbogăți într-o toamnă a vieții ajuns. (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

UN FALS REUŞIT

  • Cum se numeşte atunci când ai invitat cinci musafiri şi vin zece ?!
  • Tipul nu dă semne vizibile că înţelege ce citeşte…
  • Luna viitoare mi se eliberează un program de economii. Trăiască libertatea!
  • „O dronă invizibilă a fost observată ieri seara”.
  • Când beţi şampanie, nu uitaţi cu cine aţi băut apă (Al. Pacino).
  • Nu oricărui om îi este frică să se facă de râs.
  • Numai din eşecuri înveţi… Şi dacă n-am avut eşecuri?
  • Dreptatea nu poate fi înfăptuită de către cei nedrepţi. (mai mult…)

Vavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUS

„Dansul este limbajul ascuns al sufletului.” – Martha Graham

Plecăm cu mașina din Raleigh, capitala Carolinei de Nord, spre Durham, orașul din apropiere, drum pe care-l parcurgem în aproximativ jumătate de oră. Evadăm din preocupările zilnice, dorind să ajungem la „Page Auditorium”, una dintre cele mai vechi clădiri din Campusul de Vest a Universității Duke, accesibilă prin intermediul clădirii Flowers și adiacentă Centrului Brodhead unde există o sală de mese pentru public, pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, deschisă seara și publicului.
A fost construită în 1931, în stil gotic. De atunci, sala a fost modernizată în interior, scaunele au fost reconfigurate pentru a permite mai mult spațiu și comoditate. La ora actuală „Page Auditorium” este cea mai mare sală de teatru de la Duke, cu o capacitate de 1232 locuri, situată lângă impresionanta Capela Duke din Campusul de Vest, și este accesibilă multor spectacole de înaltă ținută.
Vom viziona un spectacol de dans contemporan, acesta fiind, în general, un stil de dans extrem de expresiv care combină elemente (mai mult…)

Constantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilor

„Ceea ce impresionează la Constantin Brâncoveanu, dincolo de dimensiunea cultural-artistică și cea religioasă, este durata domniei sale. A fost unul dintre cei mai longevivi conducători ai Țării Românești, domnind neîntrerupt vreme de peste 25 de ani. De la Basarab I și Mircea cel Bătrân și până la Mica Unire, doar Matei Basarab se apropie de aceast cifră, iar performanța lui Brâncoveanu este cu atât mai apreciabilă cu cât contextul în care a domnit a fost unul extrem de complicat, dominat de incertitudine, într-o perioadă în care, pe plan intern, țara era divizată de conflictele dintre facțiunile boierești, iar la nivelul continentului aveau loc prefaceri de ordin geopolitic de o magnitudine deosebită“ – Ambasador George Cristian MAIOR, „Spionajul în vremea lui Constantin Brâncoveanu”.
Puternica personalitate a voievodului martir Constantin Brâncoveanu a marcat istoria românilor de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Îndelungata sa domnie din Ţara Românească, începută la 29 octombrie 1688 şi încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714, corespunde unor importante realizări economice, politice, culturale şi nu în ultimul rând diplomatice şi informative. (mai mult…)

Dorel Schor – Sfaturi dietetice

  • Nimic nu se compară cu o păcăleală bună… De-a mea!
  • Ar fi foarte grav dacă am fi întotdeauna de acord în toate.
  • Toate prejudecăţile sunt vechi. Nu aveţi ceva nou ?
  • Caracterizare: slugă la toţi stăpânii.
  • Ce e nou poate fi contestat mai uşor (Liviu Lăzărescu).
  • Două dispoziţii de sens contrar se anulează între ele.
  • Există o deosebire intre „nu sunt de acord şi „nu permit”.
  • Nu mai avem ce discuta, suntem de aceaşi părere… (mai mult…)

Vavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – Zenon

Fericirea constă în curgerea frumoasă a vieții” – Zenon

Filozofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, începând cu secolul al VII-lea î. Hr., cu gânditorii presocratici și are legături cu alte culturi ale antichității, precum cea egipteană, mesopotamică, persană și ebraică.
După victoriile grecilor împotriva perșilor, și menționăm bătălia decisivă de la Maraton (490 î.Hr.), orașul Athena a devenit centrul politic și cultural al Greciei. Legenda relatează că un mesager atenian alergase distanța de 42 kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor; în momentul în care ajuns a strigat: „Am învins!”, după care a căzut mort. În amintirea lui, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de „Maraton” – alergarea pe o distanță de 42,195 km – , distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena.
Pe atunci au început dezbaterile filozofice cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinii cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Filozofia ateniană, simbolizată prin bufnița zeiței Pallas Athena, fremăta în acel (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

OAMENI ŞI ANIMALE

Cearta dintre Boris Glazpapier şi dentistul Kleinergrois a început într-o seară, la un pahar de bere, de la un fleac atât de puţin important încât a doua zi aproape nimeni nu-şi mai amintea exact amănuntul. Fapt este că, puţin înfierbântaţi de ceartă, uzaţi de căldura zilei şi cu nervii răsuciţi, cei doi au depăşit motivul iniţial şi şi-au aruncat tot felul de epitete, au ridicat tonul şi, la un moment dat, şi-au complimentat nevestele şi căţeii…
– Javra dumitale latră la patru dimineaţa, a strigat Boris. Ruşine!
– Poate a dumitale, a replicat dentistul. Nu a mea…
– Ha, ha, eu nici nu am câine! În calitate de preşedinte al comitetului de bloc voi propune o taxă specială pentru proprietarii de câini. Cine vrea potaie, să plătească!
Aici e momentul când au intervenit şi alţii. În mai puţin de jumătate de oră s-au format două partide. Unul al posesorilor de patrupede, celălalt al adversarilor juraţi. Proprietarii de animale s-au aşezat sub platforma ştiută a Asociaţiei pentru protecţia animalelor, ceilalţi au apelat la Organizaţia pentru apărarea drepturilor cetăţeanului. Evenimentul a fost comentat la băcănie, la măcelăria lui Ioel Fişelovici, la tutungerie şi la bancă. S-au creat largi curente de opinie şi atitudine.
„Partidul în favoarea oamenilor” a propus boicotarea magazinelor unde se comercializează preparate de genul Ham-ham sau Miau. Ziarul local acordă o atenţie deosebită evenimentului, iar tirajul îi crescu fantastic după ce rubrica „opinia cititorului” (mai mult…)

Daniel Luca: Recuperarea inocenței

kara molnar

În viziunea Karei Molnar, poemul se află chiar pe granița dintre lumi (Poemul dintre lumi, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019), funcționând ca un filtru între viață și moarte, dar și între realitate și oniric.
Poem ce ascunde o taină sufletească („Din carnea literelor crește / Poemul viu al tainei mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În limpezimea din pre-somn / zăresc schelete de poeme / Ele-mi întârzie visarea, / Continuă să mă cheme”).
O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol, / Dar golul nu e gol, e plin / De fantezie și mister, / De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea / Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului. / Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”). (mai mult…)

Emanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţei

Geografia eidetică a con-textualităţii esenţiale cuprinde opţiunea funciară a lui Noica pentru Platon, Aristotel, Bruno, Descartes, Kant, Goethe, Hegel (mai ales modelul fiinţei I-D-G), dar şi „Rostirea românească”, Eminescu. Le vom identifica pe parcursul unei Constituiri fenomenologice a sensului cugetării nicasiene, astfel:
I. 1. Continentul Platon
Ca şi Vladimir Soloviov1, filosoful român va scrie o „viaţă” a lui Platon, de la care începând putem verifica adevărul metodologiei moderne
(şi postmoderne), conform căruia Con-textualitatea subordonează caracteristic Inter-Textualitatea (Platon, Descartes, Kant, Hegel etc.) şi accentuează intra-textualitatea (Noica – „Limba” – „Rostirea filosofică românească”, „Modelul cultural european”, „Logica synlethică”, „Eminescu”, Spiritul românesc în cumpătul vremii (Cele 6 maladii), „Devenirea întru fiinţă”. În „Continentul – Platon”, Constantin Noica interpretează (face o hermeneutică unică) şi deci, descoperă. Ce „descoperă” şi ce „interpretează”?
1. În ordine succesivă: în primul rând, că „Nu e mai multă puritate într-o viaţă de filosof grec decât era într-o statuie, culori sunt şi într-o parte şi în alta. (mai mult…)

ION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEA

A apărut a doua ediție a cărții domnului Stan V. Cristea ,,Marin Preda-anii formării intelectuale’’. Trebuie să spunem de la început că materialul cuprins în volum aproape s-a dublat, de asemenea și imaginile din viața scriitorului. Teleormăneanul Stan V. Cristea din Roșiorii de Vede, un încercat al condeiului, nu este la prima tentativă, el a publicat multe volume de istorie literară, versuri, monografii și a realizat câteva antologii literare. Pasiunea lui a rămas tot MARIN PREDA. A umblat după materiale, le-a strâns, le-a clasat, a vizitat Siliștea-Gumești de câteva ori, a stat de vorbă cu rudele și sătenii, cu învățătorii lui, cu autoritățile și a reușit să ne prezinte o adevărată biografie a anilor formării intelectuale ai lui Marin Preda din perioada 1929- 1948. Cartea ne dezvăluie travaliul primilor ani de școală din Siliștea Gumești (1929-1937), care până acum n-au făcut obiectul niciunui studiu aprofundat de istorie literară. Studiul de față pornește de la propriile confesiuni ale scriitorului pe care le găsim în eseurile „Bătrânul învățător”, „Un învățător ciudat” și „Stâlpul de foc imaginar” publicate în revista „Luceafărul” din 1971. (mai mult…)

Victor Ravini – Asta nu ți-o poate ierta

— Îl cunoști pe Cutăriță Cutărescu? m-a întrebat la telefon un român din Göteborg, când locuiam acolo. Trebuie să fi auzit de el. Este un mare scriitor.
— Mare scriitor? „Îmi pare bine. La care minister?” am zis eu citându-l pe Cincinat Pavelescu.
— Nu, nu! E un scriitor renumit. Cum să nu știi de el?
— Ba da, îl știu. L-am cam cunoscut acum vreo două decenii, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Dar nu știam că a devenit așa mare între timp. Eram acolo cu fosta soție și cu copilul. Cutărescu la fel, cu soția și copilul. Stăteam în fotoliile de pe balcon, împreună cu soțiile și beam cafea. El spunea bancuri tot timpul. N-am conversat nimic. Eu nu prea cam știu să fac conversație, dar știu să tac. Așa că nu știu mare lucru despre el. Dar de ce mă întrebi?
La Neptun, aveam balcon comun cu Cutărescu, cu Sorin Titel și cu încă o pereche, în vârstă, distinși, respectabili, îmbrăcați la patru ace, el cu părul alb, la costum și cravată, nu în blugi sau oricum, ca noi ăștilalți scriitori. Pe Sorin Titel îl cunoșteam de la Timișoara, (mai mult…)

Melania Rusu Caragioiu – versuri

POEZII CU ANTONIME, LA DOSPIT, SĂ CREASCĂ BINE

SE COC PERELE

Se coc perele-n grădină
Înverzesc când e lumină ,
Un zmeu a făcut minunea,
Dar nu crede toată lumea…
Perele stau sus pe ram,
Nu știu, pe ram ? Sau în geam ?
Când sunt în grădină, afară,
Par crescute lângă scară,
Când dau să intru în casă (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

FĂT FRUMOS ŞI FECIOARA CU PĂRUL DE AUR

Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…
Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.
– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…
Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.
– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi? (mai mult…)

Dorel Schor – ziceri

  • Răutatea se naşte din prostie, din invidie şi din frustrare.
  • Fiecare duşman îşi are duşmanul său…
  • Pluralul începe de la doi.
  • Dacă îţi pute totul. tot timpul, problema e la nasul tău.
  • Proştii simt nevoia să dea sfaturi, înţelepţii nu .
  • Prestigiul se câştigă în ani de zile, dar se poate pierde într-o clipă.
  • E primit cu pâine şi sare cine are pâinea şi cuţitul.
  • E mai uşor să înjuri când eşti fără cravată.
  • Fiecare scai în pustiu e floare… (mai mult…)

Minodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu Cărpuşor

Plecat dintr-un loc de mare tradiţie istorică şi culturală – municipiul Roman-Neamţ, Ovidiu Cărpuşor, talent înnăscut, muncitor și ambițios, a mers cu încredere și perseverență încă din copilărie pe drumul împlinirii idealului vieții – de a sluji cu toată dăruirea arta. Prin multiplele resurse creatoare, de desenator și colorist, prin intensa pregătire profesională și originalitatea viziunii plastice și cu o biografie artistică deosebită, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, prețuit în țară și străinătate.
Stăpânind cu pricepere modalitățile specifice picturii și graficii, Ovidiu s-a îndreptat spre un limbaj al conciziei, tinzând spre reținerea elementelor sugestive în investigarea și interpretarea sensurilor obiective ale realității. Captivante prin bogăția fondului ideatic și emoțional, prin diversitatea genurilor abordate, creațiile sale sunt mărturia seriozității și a surprinzătoarei sale mobilității.Îndrăgostit de spațiul citadin, artistul realizează adevărate „portrete” de case vechi, monumente istorice și de artă – cetăți și castele, mănăstiri și schituri din burgul transilvan. Executate cu spontaneitate și cu marea forță de expresie a liniei evocatoare, el surprinde frumusețea și farmecul stilurilor arhitecturale, atmosfera și poezia lor autentică, transmițându-ne acel sentiment al permanenței și siguranței. (mai mult…)

Emanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui Noica

Noica este unul dintre puţinii cugetători contemporani care a pus, cu temei ontologic, problema omului în hăţişul contradicţiilor generate de pluralitatea culturilor Europei (şi ale lumii) şi globalitatea civilizatorie a erei tehnicii planetare. Încă din anul 1938, în eseul Omul contemporan şi viitorul, viitorul filosof conferenţia că „Omul de azi” este: „unul care nu se sinchiseşte de viitor; unul care nu crede în viitor (…) Viitor – nu-i aşa – are omul care visează, care năzuieşte, care vrea. Viitor are viitorul. Omul contemporan e obosit”(1) .
Critic acerb al întregii „literaturi a sfârşitului”, care excelase prin Oswald Spengler şi alţi falşi profeţi ai „sfârşitului de lume”, Noica ne reaminteşte că: „Nu trebuie să credem însă că singur omul contemporan e încercat de un asemenea sentiment al sfârşitului – sfârşit de civilizaţie, sfârşit de epocă sau sfârşit de lume. La contemporani, lucrul ia o formă mai gravă fiindcă e mai rafinată ceva (…) Omul de azi nu are atât sentimentul sfârşitului absolut, cât greutatea începutului, indiferenţă faţă de viitor. Iar dacă are şi sentimentul sfârşitului, adică dacă spune: cu noi se sfârşeşte o anumită civilizaţie sau o anumită perioadă a istoriei, e pentru că nu vrea să aibă răspunderea zilei de mâine, nu iubeşte ziua de mâine. E atât de comod să aştepţi împlinirea vremurilor, ca şi cum n-ai avea nici o răspundere la ceea ce se <<împlineşte>>”(2) . (mai mult…)

Dorel Schor – Ziceri

  • Eşti destul de bogat ca să-ţi permiţi să spui numai adevărul?
  • Fiecare e expert în ceva pentru ceilalţi.
  • Toate frumuseţile sunt trecătoare, dar nu toate trecătoarele sunt frumuseţi…
  • Munţi de cuvinte, pleşuvi de idei.
  • Omul modern nu se poate întoarce la mama Natură. Nu sunt destule locuri de parcare.
  • Nu v-o luăm în nume de rău… Nici nu ştim cum vă cheamă.
  • Cele mai nobile cuvinte pot ieşi din gura cea mai nespălată.
  • In spatele fiecărei feministe se află o femeie care face treburile ei.
  • Problema asta mă depăşeşte: e prea mică pentru mine!
  • Dacă te bagi în tărăţe te mănâncă porcii. Şi dacă nu te bagi, nu te mănâncă porcii?
  • El şi-a scos frunzele de laur, ea şi-a scos frunza de viţă… (roman). (mai mult…)

Tiberiu Tudor – Tremurul plopilor

tudor

Fără de veste-ntr-o seară
Liniştea mi se pierduse,
Dragostea mea de o vară
Tremurul plopilor fuse.

Astăzi zadarnic luceşte
Febra privirilor tale,
Tremurul plopilor mi-este
Albă cămaşă de zale.

Lia Ruse – Ia noastră

IA
Aveam -ie- din vise înalte,
Cu râuri înflorite și,..ce halo,
Când amintirile încep să salte!…
Atâta a rămas într-un tablou.
……………………………….
Cusută-i cu limpezite fire,
Tălmăcind modele fine și rare.
Bunica mi-a povestit cu iubire
Cum încântă cu-atâtea odoare!…
Culoarea-i prinsă-n dorința ideii, (mai mult…)

Dorel Schor – schițe

JAGUAR

Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere! 28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea.
Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de (mai mult…)

Domniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi Paris

Autor a peste douăzeci de volume de versuri, Mihai Merticaru îşi continuă peregrinările pe cărările luminoase ale Parnasului literar, editând o nouă carte dedicată sonetului, specia literară care l-a consacrat și l-a impus atenției publice.Titlul volumului „Vis şi abis”, apărut la Editura Muşatinia din Roman, în anul 2018, constituie o frumoasă metaforă, visul reprezentând speranța, calea de acces spre lumi mirifice, aurorale, iar abisul (prăpastia, genunea) sugerând prăbușirea acestor speranțe și iluzii..
Fascinat de frumuseţea „oraşului luminilor”, autorul dedică Parisului un grupaj de paisprezece sonete, unul mai frumos decât altul, pe care le aşază în partea de început a opusului liric, atribuind, în versurile sale, mai multe caracteristici celebrei capitale europene; „… Parisu-i feerie,/ Un ocean de culori şi de lumină,/ Izvor de încântare deplină,/ Cu o mie de ispite te îmbie...”( „Parisul” I); este „ Cuib de nebunie şi tinereţe”( „Parisul” II ); „Magnet e a metropolei lumină…”(„Parisul” XII).
Jurnalul de călătorie”, în inima Franţei, punctează principalele obiective de care se simte atras oricare turist, odată ajuns în Paris: Turnul Eiffel („Întreaga omenire şi-a dat întâlnire/ La Turnul Eiffel…” („Parisul” I ), vestitele muzee pariziene, străzile purtând numele unor celebre personalităţi istorice sau al unor renumiţi oameni de cultură (pictori, scriitori, maeştri ai diverselor arte), parcurile şi grădinile, ori râul Sena care străbate metropola şi pe care „curg istorii colorate”. E atâta frumuseţe în acest colţ de lume, încât ai dori ca timpul să stea în loc, iar sufletul să se încarce de armonia cosmică, plutitoare în aer, alături de sunetele clopotelor din Catedrala Notre-Dame, sau ale Basilicei Sacre-Coeur. L’Ile de la Cite, Pont-des-Artes, La Place de la Concorde, Le Palais Garnier, Le Moulin Rouge…( „Parisul” VI ) sunt tot atâtea locuri de neuitat, surprinse cu meşteşug artistic de poetul Mihai Merticaru. (mai mult…)

Mirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

Anul acesta, la o oră de pregătire pentru bacalaureat, o elevă m-a întrebat: „De ce generației mele nu-i place Eminescu?” M-am abținut să-i răspund imediat. Mi-am amintit subit de recomandările șefilor mei: „Să ne bucurăm că-i mai avem!” „Ar trebui să-mi spui tu de ce nu îți place”. „Nu știu…” Nu e cazul să dăm vina pe nimeni. Căci s-ar putea să fim toți vinovați. În afară de Mihai Eminescu.

Azi, la 130 de ani de la moartea sa, îmi amintesc însă întrebarea. Și tonul ușor obraznic cu care mi-a fost adresată. Oare cum m-am deprins eu să-l prețuiesc pe Eminescu? În biblioteca noastră de la Carani era o carte mai mare decât mine, pusă într-o vitrină. Scria cu litere aurii, de-o șchioapă: EMINESCU – POEZII. Și-acum o văd înaintea ochilor. Din ea am învățat prima poezie: „Somnoroase păsărele”. Am aflat mai întâi ce este lebăda, apoi ce înseamnă feerie și, mai târziu, că, de fapt, Mihai Eminescu îi spune iubitei sale, și nu lebedei: „Fie-ți îngerii aproape!”, „Somnul dulce!”, „Noapte bună!”. Bunicul îmi recita cu patos „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” încă de pe vremea când eu credeam că România e o femeie, probabil iubita lui Mihai Eminescu, căreia poetul îi face numai urări frumoase. Învățătoarea mea ne-a pus, prin clasa a III-a, să memorăm fragmente din „Scrisoarea III”, iar eu le reproduceam (mai mult…)

Mihai Merticaru – soneteGalina MARTEA: Creația artistică în „AREOPAGUS”, de Veronica Balaj și Cristina Mihai (Editura Mușatinia, 2019)George PETROVAI: Cine-i vinovat că românul își taie craca de sub picioare?Vavila Popovici: FILOZOFIA, religia și știința (V) STOICISMUL ROMANVictor Ravini – Prea mulți își bat joc de ciobaniVavila Popovici – IEȘIREA DIN PEȘTERĂDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeDaniel Marian – Cronică Literară: Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zărileTiberiu Tudor – Nisipul Căilor LacteeDorel Schor – ziceriDorel Schor – schițeVeronica Balaj: Cosmisian, un autor ineditVavila Popovici: Mahalagismul zilelor noastreDorel Schor – O dată pe anEmilia Amariei – poesisAdrian Alui Gheorghe: Un secret păstrat cîteva mii de ani: DE CE S-A SCUFUNDAT ATLANTIDA?Veronica Balaj: Poeme întomnate, autor Rodica PopRevista AlternanțeDorel Schor – ziceriVavila Popovici: Festivalul de dans american – PILOBOLUSConstantin Brâncoveanu (1688-1714), un precursor al diplomației secrete și al informațiilorDorel Schor – Sfaturi dieteticeVavila Popovici – Filozofia, Știința, Religia și Politica (IV) Stoicismul grec – ZenonDorel Schor – schițeDaniel Luca: Recuperarea inocențeiEmanuela Biru: Geografia eidetică a fiinţeiION IONESCU-BUCOVU: O CARTE DESPRE MARIN PREDA „MARIN PREDA – ANII FORMĂRII INTELECTUALE” de STAN V. CRISTEAVictor Ravini – Asta nu ți-o poate iertaMelania Rusu Caragioiu – versuriDorel Schor – schițeDorel Schor – ziceriMinodora Ursachi: Talent şi perseverenţă – Ovidiu CărpuşorEmanuela-Carmen Biru: Homo europäus şi Cultura europeană în viziunea lui NoicaDorel Schor – ZiceriTiberiu Tudor – Tremurul plopilorLia Ruse – Ia noastrăDorel Schor – schițeDomniţa Neaga: Mihai Merticaru, între vis şi ParisMirela-Ioana Dorcescu: Eminescu-i departe…

MIRELA-IOANA DORCESCU: GHEORGHE ZAMFIR ȘI MIRACOLUL ROMÂNESC

Mirela_dorcescu_

Soţului meu EUGEN DORCESCU
 Preliminarii

Pentru a înţelege şi a aprecia, în amploarea şi în profunzimea sa, geniul lui Gheorghe Zamfir, trebuie să pricepem, mai întâi, în ce constă excelența, recunoscută pe mapamond, a muzicii sale. Și, pentru a înțelege genialitatea acesteia, trebuie să identificăm, înainte de orice altceva, ce anume a generat-o: atașamentul existențial și artistic față de tot ceea ce este străvechi și cu adevărat românesc. Naiul său aduce la lumină, trimite spre toate zările, geniul sufletului românesc, inclusiv acel genius loci, în care duhul și sufletul poporului român, precum și existența sa întru imanență au fost rânduite a sălășlui și a dăinui. Gheorghe Zamfir este artistul patriot, care, în sfera muzicii instrumentale, a dus „sentimentul românesc al ființei” (Constantin Noica) pe marile scene ale lumii, ridicându-l la înălțimile incalculabile, inefabile, ale fascinației și ale beatitudinii estetice. Read the rest of this entry »

George PETROVAI: Morala biblică – morala tradițională – morala modernă sau unicitatea moralei în tripla ei ipostază

În pofida precizării din dicționar că „Etica este teoria filosofică a moralei”, prin aceasta punându-se cu prea multă ușurință semnul de egalitate dintre etică și morală, rămân la părerea că cele două concepte sunt neidentice în intensiune și extensiune (conținut și sferă), fapt care m-a îndemnat să optez pentru următoarea definiție/distincție în cartea Cuvinte-ncumințite (Editura Echim, Sighetu Marmației, 2014): „Etica este evanghelia socială pentru viața de-aici, morala este evanghelia spirituală pentru viața de-apoi”.
Și iată de ce: etica este șansa ca umanul să devină atotuman, morala este garanția îndumnezeirii atotumanului; scopul eticii este să-i facă pe oameni virtuoși, iar al moralei să-i facă nemuritori pe virtuoși; legăturile stabilite de etică sunt de tipul om-om, pe când ale moralei sunt de tipul om-Transcendent; eticitatea are vocația sincroniei, moralitatea pe cea a diacroniei; dacă etica poate fi considerată anticamera sublimării omului, atunci morala este camera de taină a transfigurării și religiozității sale (cu necesara mențiune că nu toți oamenii morali sunt efectiv religioși, dar că toți oamenii religioși trebuie să aibă o trainică bază morală); posibil ca etica să fie conjunctural-constrângătoare (a nu se uita cu totul „Codul eticii și echității socialiste”), însă oriunde și oricând principiile morale au avut un rol fundamental-tămăduitor (bunăoară, decăderea Imperiului Roman în timpul iulianilor și maxima lui înflorire din vremea antoninilor, sau – mai aproape de noi – extinsa moralitate creștină a Evului Mediu și dramatica ei decădere în statele moderne). Read the rest of this entry »

ILDIKO GABOS FOARȚĂ, UN ROMAN AUTOANALITIC: „CELESTA” DE MIRELA-IOANA BORCHIN-DORCESCU

În general se spune despre mine că sunt o fiinţă pozitivă şi bucuroasă. Iar astăzi, motivul meu de bucurie este că, din nou, se adevereşte principiul „nimic nu-i întâmplător”, că între lucruri, oameni şi evenimente există dintotdeauna conexiuni ascunse, neştiute, care uneori, în mod neaşteptat, ies la iveală, părând de-a dreptul miraculoase.

Pe la sfârşitul anilor 70, pe când eram încă studentă, mă întâlneam aproape zilnic, la lift sau pe stradă, cu o fetiţă frumoasă din vecini, cu ochi mari, adânci şi curioşi, care-mi spunea „sărumâna”, acceptând cu greu să mă tutuiască până la urmă, deşi diferenţa de vârstă dintre noi nu era prea mare. Şi tatăl meu o iubea foarte mult, mereu mi-o lăuda, iar mamele noastre stăteau des de vorbă. Apoi eu am plecat la repartiţie, ea a crescut, a terminat facultatea, şi-a întemeiat o familie, eu m-am mutat de la părinţi… Multă vreme nu ne-am văzut. Niciodată n-aş fi crezut că peste ani şi ani vom fi din nou vecine, că soţii noştri vor fi ambii scriitori celebri şi vechi prieteni, iar eu voi vorbi despre o carte a ei care spune o poveste izbitor de asemănătoare cu propria-mi poveste… Read the rest of this entry »

Emilia Țuțuianu: Lansare de carte Editura Muşatinia la Bruxelles – scriitoarea Veronica Balaj

43542716_2173996422860367_5765443989389967360_o

Editura Muşatinia a fost invitată la Casa de Cultură Belgo-Română din capitala Uniunii Europene, la prezentarea cărții scriitoarei și jurnalistei Veronica Balaj, Stampe imaginare. Au participat doamna Miu Mihaela Cosmina, Ministru Consilier a României la UE Bruxelles, doamna europarlamentar Maria Grapini şi doamna director al Casei de Cultură Belgo-română, Carmen Drăghici Hopârtean, în prezența unor iubitori de carte românească. Un eveniment cultural printre multe alte remarcabile activități pe care le desfășoară această instituţie în plan cultural şi educațional.
Felicitările mele din inimă pentru această instituţie care realizează o remarcabilă punte de legătură culturală dintre Belgia și România!
Printre autorii de marcă ai cărților apărute la Editura Mușatinia din Roman, se numără și distinsa scriitoare Veronica Balaj, volumul Stampe imaginare / Stampes Imaginaire, fiind a patra carte sub semnătura doamnei Veronica Balaj, apărută la Editura Mușatinia, precedată de volumele: Coordonate Critice, Solilocvii și Poezii / Poemas. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Mentalitatea

Citat-Thomas-Jefferson

Mentalitatea, conform dicționarului, este modul propriu în care gândește un individ sau o colectivitate să-și ducă viața. În anul 1985, un fost agent dezertor fugit din Uniunea Sovietică în America a oferit un interviu privind subversiunea ideologică, adevărata „armă” prin care se poate distruge psihic un popor, schimbându-i mentalitatea. El afirma în interviu că serviciile secrete folosesc doar 15% din timp, bani și forța de muncă pentru spionajul propriu zis, în timp ce restul de 85% sunt folosiți pentru această subversiune ideologică sau război psihologic. Și explica că ea, subversiunea, consta într-un proces lent de spălare a creierului, existând pași pentru schimbarea gândirii și comportamentului unei întregi națiuni; subversiunea și propaganda își pierd însă din eficiență, când persoanele vizate conștientizează situația în care se află fiindcă „poți manipula toți oamenii o perioadă de timp și o parte a oamenilor mereu, dar nu poți manipula toți oamenii mereu”. Read the rest of this entry »

Emilia Ţuţuianu: Azi pentru mâine / Today for Tomorrow

Emilia Tutuianu

Am din ce în ce mai des strania senzație că navigăm într-o mare de lume cu oameni pustii. Pustiiți parcă de valorile umane: respectul, integritatea, înțelepciunea, iubirea, bunătatea, generozitatea, încrederea, prietenia… Unde greșim? Unde și când le-am rătăcit și ne-am rătăcit? De ce privim în gol, plini de lehamitea molozului din care vrem să răzbim și din care încercăm să mai salvăm, cât putem și cum putem, lucruri, amintiri, valori, identitatea noastră ca popor? Multe din câte se-ntâmplă azi nu ne reprezintă, dar câți dintre noi mai iau atitudine, cine mai încearcă să transmită prin puterea exemplului și cu ajutorul gesturilor nobile, altruiste, lipsite de orice așteptare a vreunei recompense, cinstea, bunătatea, empatia, compasiunea și generozitatea? Unde ne-am pierdut și când ne vom regăsi pe noi înșine? Ne trebuie răbdare și trudă, introspecție a propriei persoane și multă sinceritate să redevenim oamenii ce-am fost. Să încercăm să ne întoarcem la rădăcini și să le cinstim cum se cuvine și mai ales să transmitem celor ce vin cultul valorilor adevărate. Altfel, ne stingem, încetul cu încetul, măcinați de sentimente mici într-un mare pustiu în care să n-avem un fir de ceva de care să ne ținem, tăcuți, mărunți… și neancorați într-o mare secătuită de abuzuri, minciună și nonvaloare. Read the rest of this entry »

Dr Ileana Costea: La Aniversarea Centenarului Marii Uniri – Congres ARA 42, Iaşi

Ileana Costea

Nici că ar fi putut fi un loc mai potrivit unui congres al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA 42, 26-29 august 2018, http://ara42congress.tuiasi.ro/) la aniversarea centenarului Marii Uniri decât „dulcele târg al Ieşilor”, loc atât de important pentru istoria şi cultura românească. Şi spaţiile unde s-a ţinut congresul sunt la fel de marcate de tradiţie şi semnificaţie: frumoasa sală istorică Aula Magna, bijuterie de arhitectură tradiţională, aparţinând instituţiei gazdă a congresului, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”; Sala Paşilor Pierduţi (unde participanţii s-au întâlnit în pauze înconjuraţi de muralele-tablouri de Sabin Bălaşa, şi unde au
fost prezentate expoziţiile de carte, artă şi arhitectură); impresionanta sală „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, azi Primăria Iaşi (unde au avut loc recepţia de deschidere, duminică 26, şi banchetul, luni 27, în prezenţa primarului oraşului Iaşi, Mihai Chirică şi a fostului primar, prof dr. Constantin Simirad), şi complexul muzeal Eminescu de la Ipoteşti, loc de pelerinaj de suflet şi cultură pentru noi românii. Read the rest of this entry »

Emilia Ţuţuianu: Poesis

Emilia Tutuianu.

Salcia

Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
şi vântul dezmierdându-i faldurile grele,
pe malul solitar al unui râu rămase
o salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.

Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse
cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfiora tainic de amintiri apuse
şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri
… cuprinşi de neuitare! Read the rest of this entry »

Mariana Gurza: Poesis

Mariana Gurza

Eu, tu şi marea

Eu, tu şi marea
nu vom mai fi decât amintirea
nisipului fierbinte,
a urmelor lăsate de paşii noştri.
Pe valul albastru,
doar tu şi eu
vom şti
unde am ascuns
scoica tinereţii noastre
muşcată de alge,
de rechini
şi de peşti răpitori. Read the rest of this entry »

Luca Cipolla – versuri

Luca Cipolla

Il disegno

Una doccia fredda
di elementi mi pervade
e quanto sono sporco
ora sino a che il fuoco
pulirà quelle stigmate,
un folle che vagola
sperso – barcolla
e beve latte di cavalla;
all’una i fuochi s’acquietarono Read the rest of this entry »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina Lucia Mihalca

Simboluri efemere

În această dimineață,
ceva s-a pierdut pe drum,
vântu-mi șoptește nerăbdător cuvinte solitare,
o trecere fugară ce-și poartă pașii într-un timp topit în cerul albastru,
o pasăre nedumerită se-agață de-o ramură subțire,
ca o mână ce coboară ușor, molatic,
pe strunele tăcute. Read the rest of this entry »

Emilia Amariei – poesis

Emilia Amariei

Rugi și canoane

Oare-i luna-n copaci sau copacii-s în lună?
Parcă-s stele pe gard, s-a turtit universul,
Iar cuvintele zac. Se mumifică versul.
Compresoare strivesc rânduiala străbună.

Și-a întors ochii triști îndărăt Creatorul,
Îngerii tot mai des bat din aripi… de ducă,
Să-l păzească pe om, de păcat, nu apucă,
Și stau gata să-și ia către pronie zborul. Read the rest of this entry »

Tiberiu Tudor: Poesis

Tiberiu Tudor

Şi este iarăşi semnul ce l-au lăsat străinii
Când m-au adus aicea cu mâinile legate
Să ard la negăsirea candorilor luminii
Ca un vârtej bezmetic de frunze desfrânate. Read the rest of this entry »

Mariana Gurza: Poesis

Mariana Gurza

Gustul mărului

Totul îmi pare artificial;
o acadea colorată,
pe care o dai copiilor
pentru a nu plânge,
după un măr sănătos
din grădina lui badea Ion.
Gustul chimic,
îl simt şi-n urechi,
gâdilându-mi gâtul
înfometat
după mirosul
mărului adevărat. Read the rest of this entry »

Ţinutul Hotin, de Valentin Tomuleţ

Valentin Tomulet_coperta_Tinutul Hotin_JPEG

De la bun început este vorba de o lucrare monumentală, o lucrare dedicată în exclusivitate poporului român din Basarabia, poporului moldovean care, în timp, a cunoscut ce este sentimentul de inferioritate și conținutul de politică discriminatorie față de propriile valori naționale. La respectiva temă atât de dureroasă pentru meleagul basarabean, neobositul și talentatul scriitor/ cercetător Valentin Tomuleț (doctor habilitat în istorie, profesor universitar, savant, scriitor și istoric literar, sef al Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, Facultatea de Istorie şi Psihologie, decan al Facultăţii de Arte Frumoase, Universitatea de Stat din Moldova) vine și de această dată cu opinii și argumente de o valoare inegalabilă ce sunt relatate în monografia „ŢINUTUL HOTIN în surse statistice ruseşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea”, publicată recent la Editura Lexon-Prim, Chișinău, cu un cuprins de 1056 pagini. Ținem să menționăm că lucrarea în cauză a fost recomandată și aprobată spre publicare de către Departamentul Istoria Read the rest of this entry »

Editura Mușatinia la Bruxelles: lansarea volumului Stampes imaginaires, autor Veronica Balaj

affiche - FR-NL

 

Un eveniment cultural inedit în Anul Centenar…

42210752_2012249792158430_2518412876406849536_n

La 10 septembrie 2018, în incinta Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din Chişinău, a avut loc o manifestare culturală inedită graţiei câtorva puncte-cheie. Evenimentul
a găzduit, de la bun început, inaugurarea Filialei ASCIOR-CHIŞINĂU, de către reprezentanţii Asociaţiei pentru Civilizaţie Ortodoxă, cu sediul la Buzău, România.
Ulterior, publicul spectator a savurat cu o deosebită satisfacţie lansarea a două cărţi de poezie: Părinţii ca sfinţii, autor Ştefan Ștefan Sofronovici, şi Dragii mamei copilaşi de Efrosinia Sofronovici, mama poetului, în vârstă de 92 de ani. Read the rest of this entry »

Dan Toma Dulciu: Jurnal sentimental, Văratec – oază de cultură și spiritualitate

Centrul Cultural Spiritual Varatic

 

Primind în cursul acestei veri invitația de a participa la prima aniversare a ”Asociației Centrul Cultural Spiritual – Văratec”, am simțit o vie emoție, o bucurie lăuntrică adevărată.
Aveam ocazia să revăd meleaguri de legendă, o parte a acelei ”Românii Pitorești”, zugrăvite acum mai bine de un secol în urmă de pana lui Vlahuță, de Hogaș sau Ibrăileanu, închipuită de mine în anii lecturilor școlare, unde poveștile mitologice din ”Amintiri din Copilărie” ale hâtrului Creangă mi se păreau desprinse dintr-un atlas fantastic, cu denumiri stranii – Pipirig, Piatra, Neamț -, în care paginile sadoveniene întruchipau un ținut fabulos, cu munți legendari sau cu personaje plăsmuite de imaginația fecundă a povestitorului.
Cunoșteam din lecturi cât de mult a însemnat Văratecul pentru oamenii de spirit, cu atât mai mult cu cât un profesor din anii de demult ai studenției mele, T.R. Popescu, obișnuia să își petreacă vacanțele de vară aici: un loc binecuvântat, unde liniștea și pacea se pogoară parcă din ceruri, aducându-te mai aproape de Dumnezeu, în care cei ce părăsesc vârtejul amețitor al marilor orașe vin pe aceste meleaguri spre a căuta odihna sufletească, unde viața pare mai dulce și mai tihnită. Read the rest of this entry »

Viorica Șerban: Pe urmele lui Eminescu la Centrul Cultural Spiritual de pe lângă Mânăstirea Văratec

Viorica Șerban

Dis-de-dimineață, în 28 iulie anul acesta, am urcat în mașină și am traversat orașul să ajung la Palatul Culturii unde mă așteptau înfrigurați, doamnele: Corina Matei Gherman, Rodica Ioniță Grosu și simpaticul domn, prof.univ.dr. Mihai Păstrăguș. Mergeam la Mânăstirea Văratic, mai precis la Centrul Cultural Spiritual de pe lângă mănăstire. Drumul mi s-a părut lung, plin de emoție. Și era imposibil să nu simțim acea apăsare cerească ce ne-a urmărit și îndrumat pe tot parcursul traseului. Noi, doamnele, am ascultat în tăcerea vorbele ilustrului profesor, era o plăcere să-l asculți vorbind despre religie, istorie, politică… Un inepuizabil fond cultural, istoric și de știință, a făcut ca in urma conversației cu domnia sa să ajungem la mănăstire mai bogați intelectual.
Aproape că nu pot descrie în cuvinte atmosfera de pioșenie, de sensibilitate poetică, ce ne-a îmbrățișat la intrarea pe domeniul mânăstirii. Ne-a întâmpinat doamna Emilia Țuțuianu, directorul Centrului Cultural Spiritual, cu zâmbetul pe buze și brațele deschise Read the rest of this entry »

Remus Lucian Ştefan: Poesis

Lucian Remus

„Trei focuri arde pe lume”

timpul nu ne mai aparține
nu îmi aparține nici măcar
timpul meu mie
si tu mă întrebi
cum arde in mine singurătatea
lângă oamenii, florile si pomii
pe care-i iubesc

aş putea să-ţi spun că arde la fel
ca si când
as fi fost împreuna cu tine
ca şi când
aş fi fost împreuna cu mine Read the rest of this entry »

Cecilia Bănică-Pal: Sincu – Problema pâinilor

cici-pal

Nu ştim niciodată când dau năvală întâmplări pe care le-am trăit şi despre care credeam că timpul îşi aşezase peste ele scoarţa groasă ţesută cu migală de-a lungul anilor… E de ajuns declanşarea unui simplu mecanism, pentru ca sufletul să le readucă spre a fi retrăite de noi.
Un gest, o simplă invitaţie la Comunitatea Elenă din oraşul în care trăiesc, la sărbătoarea tradiţiilor greceşti mi-a adus, ca pe o peliculă cinematografică, grecii noştri, grecii copilăriei, cu firea lor (aparent dură) veselă, cu dansurile lor ritmate şi cu vocile inconfundabile, venite parcă din incantaţiile destinate zeilor din Olimp.
Pentru copilul din mine, negustorii, cofetarul, voiajorul, ceasornicarul, erau oamenii ce constituiau universul în care mă simţeam în largul meu, gustând fericirea momentului – când aceştia îşi reconstituiau trecutul cu mitologia, istoria şi locurile din care răsăriseră, ca nişte plante viguroase, strămoşii lor.
Toţi îşi făcură loc în sufletul meu şi, acum, când i-am întâlnit pe grecii din Roman, le-am înţeles şi mai mult structura lor sufletească, spiritul de solidaritate şi arta de a demonstra valorile morale şi culturale ale poporului grec.
Apariţia unui tânăr brunet, cu ochi strălucitori şi verzi, care purta pe braţele sale o tavă argintată în mijlocul căreia trona o pâine rotundă, artistic împletită, m-a azvârlit peste ani în faţa unei brutării renumite, unde Sincu, înconjurat de copiii târgului cânta tărăgănat, cu voce de bariton, un cântec din Elada. Read the rest of this entry »

Vavila Popovici – Cel mai urât dintre pământeni

„Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.
Ce titlu frumos a dat scriitorul romanului său! M-am gândit că în zilele de acum, cineva poate se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru.
A-i fi urât cuiva – spune dicționarul – înseamnă a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Conduita imorală a unei persoane sau a unui grup, adică maniera de a acționa și a se comporta imoral, este motivul principal al ivirii acestui sentiment în sufletele unor oameni.
Egoismul manifestat de către conducători, combinația de orgoliu nemăsurat cu ură bine mascată, supraestimarea forțelor proprii (facem fiindcă putem!) determină tot mai multă antipatie și chiar ca o contramăsură – ura, dezbinarea. Și această stare se amplifică, deoarece niciodată omul moral nu va putea sta alături de cel imoral. Ei au concepții diferite despre lume și viață. Unul dintre ei trebuie Read the rest of this entry »

Mariana GURZA: Vasile Plăvan – Mărturii de istorie trăită

Vasile-Plăvan

Anul 1918 a fost anul în care visul poporului român s-a înfăptuit. Năzuinţele unei naţiuni, încununarea victorioasă prin lungi aşteptări şi sacrificii! ,,Unirea, Naţiunea a făcut-o!” (Mihail Kogălniceanu).
Poporul român a fost înfăptuitorul Marii Uniri, în întregimea sa! Vasile Goldiş, unul dintre militanţii pentru unificarea statală deplină, afirma: „România Mare nu este creaţia partidelor politice sau a armatei, ci a evoluţiei istorice, ce nu poate fi oprită de nici o forţă umană”. Iar Nicolae Iorga, a apreciat că cele două mari etape, în care poporul român şi-a realizat şi şi-a desăvârşit unitatea – 1859 şi 1918 – au marcat „consacrarea în domeniul realităţii a unei stări de conştiinţă care a existat întotdeauna, de la originea însăşi a neamului nostru”.
De menţionat rolul marcant al Bisericii Ortodoxe române, mereu implicată în vremuri de răstrişte alături de neamul românesc.
Sunt nevoită a mă întoarce din nou la rădăcini. Nicolae Iorga aprecia că „istoria este un tribunal suprem în care se judecă faptele popoarelor, ale naţiunilor şi a întregii omeniri”. În îndelungata luptă a românilor pentru independenţă şi unitate, niciodată o idee, un ideal nu a polarizat cu atâta forţă vo¬inţa unei întregi naţiuni, ca în anii grei ai primului război mon¬dial.
Per aspera… un capitol de istorie trăită, de unchiul din partea mamei, Vasile Plăvan, avocat, jurnalist, publicist, în perioada de zbatere a fiinţei neamului românesc. Nici acest subtitlu nu este întâmplător. Per aspera ad astra (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca Read the rest of this entry »

Emilia Amariei – poesis

Emilia Amariei

Bat cuie…

Bat cuie…cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet și răni pe mâini,
Și uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai șubred –
Cu mersu-mpleticit și-ncovoiat, Read the rest of this entry »

Veronica Balaj: Cartea celor două vârste, de Liliana Ardelean

Liliana Ardelean

      Cartea cu titlul de mai sus, în ediție  româno-germană, traducere  de  Ildiko Jarcek Zamfirescu , Buch   zweier   Lebenszeiten, Editura Mirton, 2003, Timișoara, cu o prefață semnată de renumitul Profesor Universitar Dr.Gheorge I. Tohăneanu, este  catalogată și ca proză poematică, și ca poem dar ambele variante sunt la fel de adevărate.

Volumul are valoarea bornei de intrare în literatură a autoarei. A fost desigur, anterior,  o perioadă de acumulări care i-au permis  prezența unor aluviuni de imagini bine plasate în pagină așa încât, avem de-a face cu un puzzle  sentimental  , un poarcurs al unei mari iubiri  susținut de o  flacăra demnă de regrete  când  aceasta s-a stins.  Read the rest of this entry »

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina Lucia Mihalca

Din picături sunt toate

Din mişcarea gândurilor apar emoţiile,
plonjezi în adâncuri, visul iese din matcă,
răspunsurile te-aşteaptă,
iluzii sunt,
în urmă foşnesc gânduri, emoţii,
stări, ataşamente,
în vârtejul lor nu eşti tu,
în prezenţă, în simţiri, atunci eşti tu.
Dacă a vedea înseamnă a crede,
oare, este şi adevărat? Read the rest of this entry »

George Petrovai: De la subterana dostoievskiană la cea wurmbrandiană

După cum reiese din titlu, scopul acestui articol este să ilustreze, în măsura posibilităților, asemănările și deosebirile dintre Însemnări din subterană și Cu Dumnezeu în subterană, două remarcabile scrieri, care, situate în timp la peste 100 de ani una de cealaltă, se ocupă (cu mijloace filosofico-literare și/sau moral-estetice specifice) de subteranele condiției umane. Iar cînd spun condiția umană, am în vedere atât dimensiunea spirituală a omului (elevația sau, dimpotrivă, abjecția rezultată din crâncenele confruntări cu semenii), cât și cea fizică (lipsurile și suferințele generate de răutatea, inconștiența, egoismul sau cruzimea altora, în principal de ticăloșia cârmuitorilor).
Însemnări din subterană, prima dintre scrieri, este celebra nuvelă publicată de Feodor Mihailovici Dostoievski în anul 1864, despre care André Gide (dar nu numai el) va spune că o consideră „cheia de boltă a întregii sale opere”, pe când cartea Cu Dumnezeu în subterană, apărută în românește la Editura Casa Școalelor de-abia în 1994 (prima ediție a apărut în Anglia în anul 1968), este tulburătoarea operă a compatriotului nostru Richard Wurmbrand. Read the rest of this entry »

Galina Martea: Personalitatea individului dependentă de identitatea societății

O constatare, sub raportul dezvoltării prin procesul evolutiv al transformărilor individul are nevoie de suportul reciproc și stabil din partea propriei societăți. În acest proces de reciprocitate anume societatea trebuie să se prezinte ca o adevarată personalitate, în așa mod, contribuind la formarea cât mai calitativă a individului, oferindu-i, în același timp, posibilități reale în dezvoltarea multilaterală și, nemijlocit, de a se regăsi cu demnitate și ușurință prin conținutul identității și personalității. Prin respectivele procese, individul ar urma să fie recunoscut ca figură prioritară a societății, iar societatea, la rândul ei, să-i recunoască personalitatea ca individualitate autentică, oferindu-i constant asistența socială necesară în a se dezvolta prin cele mai civilizate forme. Totodată, existând sub bagheta nenumăratelor structuri instituționale, societatea este obligată să mențină un echilibru plin de respect în relațiile cu diversitatea instituțiilor din subordine și, desigur, cu individul care activează în cadrul acestora. De o semnificație aparte, din diversitatea structurilor instituționale ale societății face parte și unitatea de învățământ-școala, care are rolul primordial în a forma, educa și instrui omul. Deci, școala atrage în sine atât formarea omului pentru societate, cât și formarea societății pentru om. O altă Read the rest of this entry »

Dorel Schor – Arie Lamdan, lucrări în acuarelă

הזקן, הים  ורוכלת הדגים

Un cunoscut critic de artă din România (Eugen Schileru) susţinea cu competenţă în urmă cu mai mulţi ani că „acuarela aparţine picturii şi nu graficii”. Afirmaţia sa este susţinută de argumente tehnice, dar şi de faptul că acest gen de pictură pe hârtie se bazează pe transparenţă, care lasă să se întrevadă fondul alb, ceea ce conferă lucrărilor în acuarelă luminozitatea şi delicateţea care le caracterizează.
Dar pictura în culori de apă cere un plus de îndemânare. Uscarea imediată a acuarelei cere o execuţie rapidă, iar spontaneitatea pictorului şi foarte puţinele posibilităţi de corectare necesită o adevărată măiestrie. Este locul să menţionăm că o pleiadă nesfârşită de pictori cunoscuţi din întreaga lume a practicat această specie,fie ca schiţe pregătitoare pentru lucrări importante în ulei, fie ca lucrări de sine stătătoare. Georges Rouault, Read the rest of this entry »

Remus-Lucian Ştefan – Poesis

Remus-Lucian Ştefan

Ole
să-i spunem carmen pentru că este frumoasă
frumoasa cu ochii în care a curs întuneric
bărbații îi scriu stihuri de dragoste
femeile îşi atârnă silabe sfâşiate din ea la urechi

carmen surâde și desenează linia sumei prin mijlocul tăcerilor ei
ori se ascunde în umbra cuvintelor ca după un evantai andaluz
mai întâi m-a atins cu mâinile ei transparente
puteam să văd prin carnea de sticlă cum primele litere
se adunau într-un cleşte vrăjit apoi într-un pâclă subţire şi albă
tu nu răspunzi niciodată îmi spuneau ochii ei
chiar în secunda în care orbeam

Read the rest of this entry »

Victor Ravini: Viitorul omenirii va fi feminin sau nu va mai fi

Se știe că rolul femeii în societate se reflectă în religii, iar religiile au cimentat structurile sociale. Din cât se cunoaște, cultul zeiței mame, creatoarea umanității și a universului, se pare că a fost în vigoare la toate popoarele. În mod sigur este cel mai vechi dintre toate religiile și a durat mai mult decât orice altă religie, vreo treizeci de mii de ani de atestare arheologică.
Reprezentările feminine ale zeiței mame primordiale, simbolizând originea întregii lumi, sunt răspândite din Franța până în Siberia. Cele mai vechi sunt datate între 20.000 și 30.000 de ani, cum ar fi de exemplu câteva zeci de Venus găsite în zona Pirineilor francezi (La Dame de Lespugue, de Lausel, de Brassempouy, Mas d’Azil), în Italia (Venus din Salvignano și de la Balzi Rossi), în Europa centrală (Venus din Willendorf, din Müllendorf, din Dolní Věstonice – în Moravia), în Ucraina, Rusia europeană și în Siberia, până pe la lacul Baical, în total vreo două sute și ceva de statuete feminine. Covârșitor mult mai multe statuete ale zeiței mame au fost găsite în România și la sud de Dunăre, la fel de vechi, precum și altele ceva mai recente, adică de numai 6000-7000 de ani. Arheologul Vicu Merlan a descoperit cu câțiva ani în urmă, lângă Iași, un sanctuar cu 21 de ipostaze ale zeiței mamă, simboluri ale fertilității, fecundității și maternității, plus alte obiecte importante, cu semnificații încă nedeslușite, cum nu s-au mai găsit nicăieri și care au fost expuse în mai multe țări. Read the rest of this entry »

Ben Todică: Eu sunt omul muncii și faptele mele imposibil de egalat…

România nu mai există, e lipită de expirarea imperiului de care a fost hipnotizată sau mai bine-zis, de conducătorii ei. Algoritmul natural al prăbuşirii imperiilor m-a convins că eu nu sunt aici pentru ţelul cuiva, ci pentru credinţa mea. Rolul meu nu e să mă aliniez cu simplificarea sistemului de a profita pe moment, să trăiesc în ordine ca să îi salvez prin încurajări financiare pe conducătorii lui şi să-i promovez într-o lume care iubeşte doar banul, evitând falimentarea naturală a unei clasei obsedate să deţină controlul pentru a nu paraliza economic civilizaţia. Lanţul prăbuşirii începe de la cap. În disperare şi lipsă de fonduri, toate organizaţiile şi serviciile locale, apă, sănătate, electricitate, educaţie, transport, comunicaţii etc. sunt vândute particularilor necruţători şi hrăpăreţi, jefuitorilor care văd o oportunitate de îmbogăţire în speranţa salvării ,,văcuţei” locale care întreţine populaţia şi pe cei angajaţi. Chiriile se triplează în toate câmpurile administrative locale, iar cu ele toate mecanismele de protecţie ale ţării, pe nesimţite, ducând spre prăbuşirea economică şi politică a întregii naţiuni. Mai are importanţă dacă am muncit toată viaţa şi-am fost mândru de faptele mele Read the rest of this entry »

Revista Liter Club

Elena Foghel – versuri

Cum plânge o vioară

Dacă nu știi cum plânge o vioară
Cum ai să știi ce este dorul,
Când calci pe el, a câta oară
Fără să-i înțelegi fiorul ?
Dacă o strună n-ai atins
Și n-ai trăit nicicând durerea,
Nici cu arcușul n-ai prelins
În lacrimi calde mângâierea…

Read the rest of this entry »

Iurie Colesnic – Lumina călăuzitoare a poeziei

Iurie Colesnic_foto

Spațiu absolut democratic, literatura în general, dar mai ales poezia, este tărâmul preferat unde rătăcesc cu plăcere sufletele sensibile.
Sunt oameni care adoră poezia și-o scriu nu din orgoliu, ci din preaplinul sufletesc alimentat din hipersensibilitatea lor.
Ei sunt prea puțin preocupați de școlile literare, de idolii ce dictează moda la zi.
Steaua lor călăuzitoare se află dincolo de spațiul suprapopulat al topurilor literare.
Ei scriu mai mult pentru sine. De aici și fireasca haină a poeziei tradiționale.
Ei scriu mai mult hemografic. De aici și nesfiala lor pentru descrierea sinceră a sentimentului, poezie care ușor poate fi categorisită drept poezie de album.
Dar spre uimirea multor exegeți, în rândurile cititorilor anume un asemenea fel de poezie are căutare. Cititorul admiră topurile; poezia de laborator cultivata insistent astăzi îl uimește, dar ființa umană strânsă în teascurile timpului are nevoie de mărturisire. Iar poezia tradițională, cu metafore ce pun în mișcare sufletul omenesc, te predispune la confesiuni. Read the rest of this entry »